În această toamnă, cea de-a V-a ediție a festivalului Bucharest Jazz Festival, organizat de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, se va desfășura în perioada 19 – 25 septembrie 2016, în Piața George Enescu și la Hanul Gabroveni. Noul director artistic al festivalului este celebra interpretă de jazz Teodora Enache, după ce mandatul de trei ani al muzicianului Lucian Ban a luat sfârșit. Câteva cuvinte despre primii artiști confirmați:
Lisa Simone (foto alăturat), fiica Ninei Simone, a avut un parcurs artistic deosebit. După ce a servit în US Air Force și-a început cariera muzicală, devenind recunoscută în Statele Unite pentru colaborarea cu grupul de acid jazz Liquid Soul, fiind nominalizată pentru premiul Grammy. A debutat ca interpretă solo pe Broadway și a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță într-un musical. După moartea Ninei Simone în 2003, Lisa s-a lansat în afara Statelor Unite, participând în turnee internaționale alături de artiști recunoscuți pe plan internațional, precum Dianne Reeves, Angélique Kidjo și Lizz Wright. (vineri, 23 septembrie, ora 21.30)
Kenny Werner este, de peste 40 de ani, un compozitor și un pianist de clasă mondială. Activitatea sa prolifică include compoziții, înregistrări și publicații ce continuă să aibă un impact semnificativ în întreaga lume. Adunând peste 70 de muzicieni, cel de-al treilea album al lui Kenny pentru Half Note Records este o compoziție expansivă din care nu lipsesc Joe Lovano, Judy Silvano, Wind Ensemble, Choir și String Quartet. La București, Kenny Werner va cânta alături de Ari Hoenig – tobe și Johannes Weidenmueller - bass (sâmbătă, 24 septembrie, ora 21.30)
Trilok Gurtu (foto 1), un percuționist virtuos de clasă mondială, a colaborat, în lunga sa carieră, cu nume sonore de pe scena jazz-ului, începând cu John McLaughlin, în al cărui trio s-a remarcat drept solist timp de 4 ani, continuând cu Joe Zawinul, Jan Garbarek, Don Cherry, Bill Evans, Pharoah Sanders, Dave Holland, pe care i-a cucerit cu extraordinarul său simț al ritmului. La București, Trilok Gurtu (percuție, voce) va fi acompaniat de Jonathan Ihlenfeld Cuniado – bass, Tulug Tirpan – pian și Frederik Koester – trompetă. (duminică, 25 septembrie, ora 21.30)