Pasărea Rock, lansare spectaculoasă într-un loc de poveste

30 Aug 2016 | scris de Alex Revenco
Pasărea Rock, lansare spectaculoasă într-un loc de poveste


Primul album se numeşte „Legenda” iar concertul de lansare va avea loc “în cadrul unui format unic la nivel european și special creat pentru a surprinde publicul”.

Cadru inedit şi incitant
Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Țăndărică, Josef Kappl, Nicu Patoi și Sorin Voinea promit o experiență de neuitat, tematica evenimentului urmând sa aducă în actualitate tradițiile românești. Spectacolul va avea loc vineri, 23 septembrie, la arena Basme cu Cai, situat pe Șoseaua Chitilei. Cadrul este inedit, incitant şi spectaculos, fiind împărţit în trei scene diferite, unde vor fi prezente efecte speciale şi proiecţii, pe lângă activităţile principale ce vor rămâne o surpriză. La Basme cu cai veţi găsi tot ce va doriţi: "food and drinks”, produse personalizate cu Pasărea Rock, colţul pentru poze, suveniruri şi altele.

Ce spun Mircea, Ioji şi Ţăndă
„Pasărea Rock împletește stilul muzical al anilor ‘70 cu influențele moderne și ne bucurăm că prin muzica noastră am atins iubitori ai rockului de toate vârstele. Ne mândrim să descoperim adolescenți care vin la concertele noastre și savurează muzica pe care o cântăm cu plăcere de-o viață”, a declarat Mircea Baniciu.
„În ultimii doi ani și jumătate de existență a trupei, am realizat foarte multe lucruri deosebite. N-am stat pe loc, ci am muncit consecvent și roadele încep să se vadă: lansăm primul album muzical Pasărea Rock, completat de turneul de promovare în peste 10 orașe ale țării. Prin Legenda vrem să aducem o schimbare în domeniu, într-o vreme în care muzica e lipsită de conținut și mesaj”, a completat Josef Kappl.
„Am crescut și ne-am format pe ritmuri de rock, iar acum e timpul să dăm înapoi ceva din ce am primit și să formăm generațiile care vor duce tradiția mai departe. Prin Legenda ne propunem să aducem în fața publicului un album rock de esență tare”, a conchis Ovidiu Lipan Țăndărică.

Transport din Piaţa Chibrit, bilete- între 150 şi 300 de lei
Accesul publicului începe la ora 19:00, iar concertul este programat la 20:00, astfel că amurgul va întregi spectacolul. Organizatorii facilitează transportul spectatorilor, atât la dus, cât și la întors, punctul de plecare către spectacol fiind în zona Piața Chibrit. Biletele se pot achiziționa de pe site-ul basmecucai.ro și iabilet.ro, dar și din magazinele partenere, mai multe detalii pe pagina de Facebook Pasărea Rock. Doritorii pot alege din mai multe tipuri de tichete: 150 lei (categoria a II-a), 200 de lei (categoria I, în primele rânduri), 300 de lei la categoria VIP și 450 pentru un bilet VIP Plus- ce oferă un platou haiducesc și întâlnirea cu artiștii în backstage.

Alte stiri din Muzica

Ultima oră