Prin intermediul unei postări pe o rețea de socializare, fiul celebrului cântăreț de muzică populară Nelu Bălășoiu, Ionuț Bălășoiu a confirmat starea medicală precară a tatălui său.
„Dragii noştri, veştile nu sunt bune. Din păcate, tata a fost testat vineri, iar sâmbătă a venit confirmarea, este COVID-19 pozitiv. Medicii mi-au comunicat că a suferit şi un accident vascular cerebral, iar acum se află în comă. Haideţi să ne rugăm ca Dumnezeu să facă o minune în aceste zile sfinte. Mă simt copleşit”, a transmis Ionuț Bălășoiu, fiul artistului.
Nelu Bălășoiu a avut mai multe probleme medicale în ultimii ani. Cântărețul de muzică populară fusese diagnosticat cu diabet și ciroză, conform Libertatea.
Artistul în vârstă de 71 de ani trăia de câțiva ani într-un centru de bătrâni din Suceava.
Nelu Bălășoiu și-a petrecut copilăria în satul natal și încă din tinerețe și-a manifestat înclinația către muzică, domeniu spre care a fost îndrumat de tatăl său, dar și de marea cântăreață Maria Lătărețu.
A activat la Taraful din Vânju Mare, la Casa de Cultură din Drobeta-Turnu Severin și la Casa Armatei din același municipiu, apoi în cadrul Rapsodiei Române. O perioadă de succes din cariera sa a constituit colaborarea cu Maria Cornescu, care ulterior i-a devenit soție.
Printre melodiile care l-au făcut celebru se pot enumera „Pentru măicuța bătrînă”, „Leliță cu flori pe conci”, „Mândruța cu ochii verzi”, „Mândra mea din deal de șură”, „Dragostea-i un lucru mare”, „Te caut, mândro, de mult”, „Leliță de la Tismana”, „Dusei calul pe islaz”, „Plecai să mă plimb pe luncă” și „Aseară fusei la moară”.