Concertul va avea două părți: prima va conține și avanpremiera noului album Celelalte Cuvinte, iar a doua va fi alcătuită din piese mai vechi. Formația așteaptă să își reîntâlneasca fanii din București la un concert de peste două ore, de la ora 19.00, acces public-18.00.
“Clepsidra” , cea mai recentă piesă semnată Celelalte Cuvinte, se va auzi pentru prima oara live, în fața publicului bucureștean, la concertul de la Quantic, din 27 iunie. Piesa face parte din mult așteptatul album nou Celelalte Cuvinte, ce va fi lansat la finalul acestui an.
“E atâta leac pentru-atâta chin / într-atâta gol tot atâta plin
e atâta har într-atâta hău / tot atâta bine-ntr-atâta rău
desprinde-mă / cuprinde-mă / alungă-mă
primeşte-mă / deşteaptă-mă / îndreaptă-mă
aşteaptă-mă / opreşte-mă”
“În acestă pandemie Bucureștiul a avut proritate. Ultima apariție cu public din anul trecut cât și prima din acest an a fost și este la București tot la gradina de vară Quantic. Suntem bucuroși că putem ține avanpremiera noului album prima dată live în Capitală în niște vremuri lipsite de certitudine mai ales că 2021 este anul aniversar al formației, 40 de ani de existență !” a spus Călin Pop.
Biletele sunt 70 de lei până pe 26 iunie, inclusive, și 80 de lei în ziua concertului, pe www.iabilet.ro
Participarea la acest eveniment este permisă conform legilor in vigoare pentru:
- persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,
- persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore,
- persoanele care prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore (FIIND VALIDE DOAR TESTELE PRELUCRATE DE CĂTRE LABORATOARE DE ANALIZE MEDICALE ACREDITATE),
- persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfășurării activității). și cu obligativitatea prezentării acestora la acces în ziua evenimentului.