Acum 28 de ani, în SUA cei de la Guns n' Roses înregistrau unul dintre cele mari hituri ale lor, "Sweet Child Of Mine" iar în România se năştea Irina Popa, o interpretă cu voce remarcabilă.
Printre cântecele ce au schimbat lumea
Casa de producţie Roton a pus cap la cap cele două întâmplări şi a editat un cover de excepţie. Locul 3 în topul Blender “500 Greatest Songs Since You Were Born”, compoziţia "Sweet Child Of Mine"este inclusă în lista celor “40 de cântece ce au schimbat lumea”, a revistei Rolling Stone.
Talent şi expresivitate
Irina Popa cântă de la vârsta de 5 ani şi s-a remarcat pe plan naţional câştigând, la 20 de ani, trofeul şi premiul presei la Festivalul de la Mamaia. Mai recent, ea a înregistrat o frumoasă baladă, intitulată “Lasă-mă, eu te las". De la jazz, blues, pop, până la rock, Irina demonstrează talent şi expresivitate.