Cum se ştie, omenirea a stat şi stă de câteva milenii încoace sub magia numărului trei (Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh; Trei magi de la Răsărit; nunţile care ţineau trei zile; minunile, etc). La fel, în acest an, Gala Smart Folk You! Florian Pittiş 2017 (ajunsă la cea de-a şaptea ediţie) a ţinut trei zile, trei seri magice de muzică bună, trei seri în care au cântat cei mai mari artişti folk-rock ai momentului în faţa unui public, evident!, magic.
Ca şi cu o zi sau două înainte, aseară, în jurul orei 17, în Piaţa George Enescu din Capitală, grupuri de tineri ori câţiva solitari de vârsta a doua aşteptau liniştiţi să înceapă cântarea. Patru-cinci copii (micii rockeri de azi, vajnicii rockeri de mâine) alergau de colo-colo sub îngăduitoarea supraveghere a părinţilor.
Gata! Pe scenă urcă Blue Night Shadow, o trupă formată din trei tineri (chitară solo, bass şi tobe) încărcaţi cu energie explozivă şi cu poftă de cântat, cum numai la adolescenţii dornici de afirmare mai poţi vedea. N-au nicio treabă cu faptul că piaţa este pe sfert plină, ei se manifestă cu bucuria cu care ar face-o şi dacă ar evolua pe scena unui stadion cu 70.000 de spectatori! Le iese un rock în forţă, iar ultima piesă, o adaptare după Boney M (Daddy Cool), este excelent lucrată, melodia disco de odinioară transformându-se într-o veritabilă piesă rock.
Urmează Tatiana şi Marius Ojog, care sunt în elementul lor în marea familie Smart şi Mişcarea de Rezistenţă, deoarece puţine au fost ediţiile Festivalului Folk You şi ale Galei Folk You la care să nu fi participat. Cu vocea ei specială, de jazz, Tatiana începe cu o piesă (deloc măgulitoare pentru sexul tare) în care aminteşte că toţi bărbaţii sunt la fel. Cam în acelaşi registru este şi a doua melodie „M-ai atins unde mă doare”, pe versurile lui Dinu Olăraşu. Aplauzele primite la final le împarte în familie, cu Marius, soţul ei.
Trupa Arthur, compusă din excelenţi instrumentişti, îşi fac bine treaba încercând să ţină în priză publicul din ce în ce mai numeros. Încep cu două piese instrumentale, iar când intră şi cu voce, cu siguranţă că pot fi auziţi de dincolo de Casa Centrală a Armatei.
Adrian Sărmăşan, acelaşi tip vesel, destins, cald (deşi are figură de viking), urcă pe scenă cu chitara lui, proiectând cu adevărat imaginea tradiţională a ideii şi fenomenului folk, aceea de omul cu chitara. Interpretează piese ce vor apărea pe noul său album, cântă şi din cele vechi...cântă. Şi o face cu drag, cu pasiune, iar publicul simte şi apreciază asta aplaudându-l cu generozitate la final.
Urmează Alina Manole (însoţită de un clăpar şi un toboşar) cu vocea ei caldă, emoţională, dar puternică, voce care face ca cei prezenţi să-şi unduiască trupurile în ritmurile lente ale pieselor, dăruiţi şi luminaţi la final de „Luna pătrată” a sensibilei interprete. Ducu Bertzi & Friends rup ritmul şi atitudinea melancolică a celor vrăjiţi mai devreme de glasul Alinei, cu sunetul nervos al chitărilor şi vocea inconfundabilă a artistului.
Cu pălărie de cowboy pe cap, Ducu îşi cântă melodiile cunoscute de toată suflarea din piaţă, îl omagiază pe regretatul Moţu Pittiş şi îşi termină mini-concertul cu o piesă a acestuia „Sfârşitul nu-i aici”. După jumătate de oră, Ducu lasă locul lui Emeric Imre, un îndrăgit al publicului, indiferent în ce conjunctură ar cânta. Au priză mare la spectatorii din piaţă mai ales piesele „Iubita mea ţi-am cumpărat un munte”, pe versurile poetului Adrian Păunescu, şi piesa „Nebun de alb”.
Urmează Proconsul. Publicul a umplut până la refuz spaţiul din piaţă şi cu greu te mai poţi strecura printre oamenii care strâng rândurile în faţa scenei să-l vadă şi să-l audă pe Bodo, care anunţă melodic că „De la ruşi vine ploaia”. La rândul său aminteşte de Florian Pittiş şi de anii când acesta montase la Teatrul Bulandra spectacolul „Poezia Muzicii Tinere”. Recunoaşte public că a fost de peste 60 de ori la acel spectacol unde, pe lângă istoria formaţiei Beatles, asculta şi altă muzică bună, fapt care l-a ajutat şi determinat să fie ceea ce este astăzi.
După Proconsul intră cei de la Celelalte Cuvinte. Trupa, pe care iubitorii de rock au considerat-o drept urmaşa formaţiei Phoenix, activează de peste trei decenii şi jumătate, însă energia transmisă, calitatea sunetului, profesionalismul membrilor, au făcut ca aseară totul să sune ca în vremea când se înregistra „Un sfârşit e un început”, „În zori de zi” ori „La ceas târziu”. Tot din acea perioadă au cântat pentru cei prezenţi „Fântâna suspinelor”, încheind cu atât de cunoscuta şi îndrăgita piesă „Dacă vrei” (Dacă vrei privirea să-mi las în podea/Calcă peste ea...).
Kempes şi băieţii săi, toţi îmbrăcaţi în piele, cu părul lung, de rockeri adevăraţi, intră în forţă şi înnebunesc publicul cu piesele lor de hard rock adevărat. Cei din faţa scenei îşi scutură pletele ca cei de pe scenă, se mişcă în ritm cu ei, simţind electrizanta muzică aproape fibră cu fibră şi celulă cu celulă. După o oră de rock greu cu trupa lui Kempes, se trage cortina.
Liniştea se lasă din nou peste centrul Bucureştiului. Ce bine că minunile ţin (măcar) trei zile! Şi ce bine este că se pot repeta! Aşadar, ne vedem vara viitoare, la ţărm de mare, cu nisip pe trup şi alge în păr, la Festivalul Smart Folk You! Florian Pittiş 2018, la Vama Veche. Să nu care cumva să lipsiţi!
