“Fericirea nu înseamnă concediu în Rai”... dar momente frumoase pot fi trăite, în modul cel mai concret cu putință, în Vama Veche și în 2 Mai, la concertele Alinei Manole ce vor avea loc joi, 25 august, la Papa la Şoni și vineri, 26 august, La CopaCabana.
Jazz, indie, folk, blues
Cu un stil inconfundabil, cântând cu delicatețe sau ironie despre iubiri ascunse, amanți și alte...jucării, artista nu se încadrează într-o etichetă muzicală certă. E jazz, indie, folk, blues ... E Alina Manole.
Pentru cine nu știe încă atmosfera specială a concertelor „fetei cu Luna Pătrată” le spunem doar atât: veniți să auziți propriile adevăruri pe care nu le-ați mărturisit nimănui, într-o poveste muzicală
fascinantă, cu rol pe alocuri terapeutic.
Concertele poartă amprenta festivalului Vama sub Lumini de Oscar
Alături de artistă, pe scenă vor fi muzicieni minunați: Mugurel Coman (clape) și Claudiu Purcărin (tobe) iar concertele vor începe seara, când Luna (evident, Pătrată) își va întinde lumina peste mare și nisip, ca o cortină perfectă pentru muzica inimilor noastre. Concertele de pe 25 și 26 august poartă amprenta celui mai amplu festival de fotografie, film și arte vizuale din România: Vama sub Lumini de Oscar (VSLO). Muzica vine astfel să completeze tabloul unei manifestări culturale unicat.