A câştigat prestigiosul trofeu la categoria "Best music" pentru filmul "Beyond Sleep".
Saxofonist şi clarinetist, Alex Simu a beneficiat, pe lângă studiile clasice, de experienţa părinţilor săi, ambii profesori de muzică. A început cursurile Conservatorului din Bucureşti, unde a studiat în paralel atât la Facultatea de pedagogie muzicală, jazz, compoziţie şi dirijare de cor cât şi la aceea de interpretare muzicală. La modulul de jazz s-a format cu Mircea Tiberian şi şi-a cunoscut astfel mulţi colegi de generaţie – între care George Dumitriu şi Cătălin Milea –, devenind primul student la saxofon.
„Am colaborat mult cu Arthur Balogh, cu Petre Popa, cu Laurenţiu Ştefan, eram toţi de-o vârstă, aşa a apărut şi grupul New Academic Jazz Quartet, cu care am fost în cluburi, pe la festivalurile din ţară, prin 2002 eram foarte activi. Dar am căutat şi alte laturi muzicale, iar colaborarea cu unchiul meu Dan Creimerman în producţia de publicitate m-a ajutat iar foarte mult. Adăugaţi şi muzica uşoară (am cântat cu Ionel Tudor la festivalul de la Mamaia) şi trupa pop Centrul Civic, cu Andrei Tudor”
Prin programul Erasmus, ajunge în Olanda, la Conservatorul din Utrecht, obţine o bursă la Groningen, urmează cursurile de master la Amsterdam şi finalizează tot ciclul la New York. Ar fi rămas în America, dar după şase ani peste hotare, avea deja mulţi prieteni şi colaborări în Europa. „Am revenit în Olanda, cântând în diverse trupe – Blazin’ Quartet, Tarhana, din 2006 cu Franz van Chossy. Una dintre cele mai importante experienţe am avut-o cu Peter Herbolzheimer, român de origine, de la care am avut atâtea de învăţat. Nu numai eu, ci mai multe generaţii de tineri jazzmani, în primul rând cei din Germania şi din Olanda, de care a avut grijă practic până s-a stins. Pe noi, pe români, ne-a ajutat cu tot ce a putut.”
Alex Simu a înfiinţat grupul multietnic Arifa, orientat spre world music. Arifa (în arabă) înseamnă persoană excepțională, fermecătoare, un amestec de înțelepciune și înțelegere. Cu o componenţă multinaţională (colegii provin din Germania, Olanda și Turcia), cvartetul a debutat discografic în 2010 cu „Beyond Babylon”, votat ca cel mai bun disc de world music produs în Olanda. A urmat „Anatolian Alchemy” şi o mulţime de concerte, în peste 30 de ţări de pe cinci continente.
Implicat în fabricarea şi dezvoltarea clarinetului, a colaborat cu fabrica de la Izmir şi aşa s-a născut clarinetul tenor. Pe lângă alte colaborări şi concerte ține foarte mult la încă două activități, muzica de film şi de teatru. Prima peliculă cu o coloană sonoră compusă integral de Simu este „Beyond Sleep”, proiectată în premieră în ianuarie 2016 la cea de-a patra ediție a Festivalului de Film de la Rotterdam. Primul lui soundtrack i-a adus şi prestigiosul premiu la gala Golden Calf 2016! Pentru acest trofeu şi pentru întreaga sa activitate de muzician şi profesor îi spunem lui Alex Simu sincere felicitări !