World Press Photo, cea mai importantă expoziție de fotojurnalism la nivel global, poate fi vizitată începând de astăzi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, unde va fi deschisă până pe 29 mai.
Marele câştigător al competiţiei, „Fotografia Anului 2014”, semnată de fotograful danez Mads Nissen, este expusă în Bucureşti, alături de cele peste 100 de fotografii selectate de către juriul independent al competiţiei.
Expoziția, o inițiativă a World Press Photo Foundation, fondată în anul 1955 în Olanda, călătorește în întreaga lume, fiind montată în peste 100 de locuri din peste 45 de țări – și vizitată de peste 3,5 milioane de oameni la fiecare ediție. În 2012, expoziția a fost readusă la București, după 18 anide absență, prin eforturile Fundației Eidos, care organizează expoziția și anul acesta.
Fotografiile pot fi văzute zilnic în spaţiul special amenajat după următorul program: luni – joi: 11:00 – 21:00 / vineri: 11:00 – 22:00 / sâmbătă – duminică: 10:00 – 22:00. Preţul unui bilet de intrare este de 10 lei.