Ba, într-o perioadă, prin anii 1987-1988, apăruseră niște discuri scoase ilegal, cu etichetele puse invers, cele trei albume vânzându-se chiar cu 1000 de lei, asta însemnând aproape jumătate din salariul unui muncitor încadrat la categoria II bază. Invitat la matinalul „Marius Tucă Show”, fostul solist vocal al trupei Phoenix (actualmente component și solist vocal al formației „Pasărea Rock”), Mircea Baniciu, povestește cum a debutat muzical și cum primea câte un sac de scrisori pe zi de la admiratoare.
După cum singur mărturisește, când era numai un adolescent oarecare în anii de liceu, nici prin minte nu-i trecea că o să ajungă să cânte, darămite că o să devină solistul vocal al celei mai apreciate și mai bine cotate formații rock autohtone. Oricum, debutul său muzical nu s-a făcut nici în cluburi de rock, nici în case de cultură și nici măcar pe o scenă de concerte, ci într-un tramvai din Timișoara, pe când avea 3-4 anișori. În casa în care locuia împreună cu familia în acea vreme, la etajul superior, aveau o vecină care era pasionată de muzica clasică.
Ascultând-o zilnic, învățase binișor câteva arii celebre de operă. Și, pe când se întorcea cu mama sa de la grădiniță, în tramvai l-a apucat cântatul (atenție, nu cânta celebra piesă de mai târziu a Phoenix-ului „Vremuri”!). S-a pornit și dă-i înainte cu ariile din opere, cât îl ținea glasul! Fâstâcită de gălăgia pe care o provoca, mama tot încerca să-i pună mâna la gură, să-i oprească avântul sonor. El, nimic!, îi da înainte vitejește. La un moment dat, vatmanul deschide ușa de la „cușca” lui afumată și se adresează mamei: „Doamnă, p-ăsta cântăreț îl faceți!” „Doamne, ferește!”, se grăbește mamă-sa să zică, fără să știe că micuțului Mircea îi fusese deja horărât destinul.
Mai târziu, când era deja consacratul solist vocal al Phoenix-ului, frumușel fiind (și cântând în față, spre disperarea lui Țăndărică care avea tobele în spate, unde nu era prea vizibil), admiratoarele roiau în jurul lui. Unele îl asaltau pentru autografe, altele dormeau cu albumele formației sub pernă, iar altele (cum nu existau mail-uri sau SMS-uri) îi scriau până li se termina mina la pix. „Primeam zeci, poate sute de scrisori pe zi. Nu mai prididea poștașul să le aducă. Când lipseam, le vărsa din tolbă pe hol la un vecin. N-ajungeam să intru bine în casă, că vecinul se și înființa la ușă, zicând, bă, să vii să-ți iei sacul!”.
Extraordinar este faptul că și acum are serii de scrisori pe care nu le-a deschis încă. I-a trecut, așa, prin minte că, ce-ar fi dacă le-ar deschide peste câțiva zeci de ani? Așa că le-a păstrat intacte! Prinzând din zbor ideea, moderatorul Marius Tucă a obținut promisiunea de-a face o emisiune specială, în care Mircea să deschidă și să citească în direct nedeschisele scrisori, chiar dacă cele mai multe dintre fostele juvenile admiratoare sunt acum la vârsta la care se plimbă cu nepoțeii prin parcuri.
Însă până la promisa emisiune, care va fi mai ceva ca-n „După 20 de ani”, a lui Alexandre Dumas, ascultați Smart FM, pe frecvența 107,3, și nu uitați: „Într-o țară cât o nucă/Unu’ este Marius Tucă!”
