Invitată la matinalul „Marius Tucă Show”, de la SmartFM, Rodica s-a risipit în viforniţa primăvăratică a florilor de cais scuturate de vântul amintirilor, jucând şotron prin anii tinereţii cu graţia şcolăriţei cu cozi împletite, ce visează – devreme încă – la băiatul ce-o va însoţi la balul absolvirii. Asta în ciuda insistenţei moderatorului de-a afla în ce consta, cum se desfăşura, o zi din viaţa studentei la IATC Rodica Mandache. Până la jumătatea emisiunii n-a aflat. A aflat, în schimb, despre bărbaţii din viaţa ei, minunaţi, frumoşi, cu suflet uriaş, cu un magnetism ne mai găsit astăzi la bărbaţii – frumoşi, de altfel - „dar care se dezbracă prea des”, după cum spune ea. Acuma, dacă v-aţi gândit, o clipă măcar, că o să aflaţi ceva despre implicarea erotică a acestor bărbaţi în viaţa actriţei, v-aţi înşelat! Cu o pudoare excesivă, ce numai veşnicele mirese ale lui Iisus o au, Rodica n-ar spune niciodată aşa ceva. Bărbaţii din viaţa ei au însemnat altceva. Aflaţi singuri.
„Pentru mine, un bărbat adevărat e cel care îmi transmite pe căi nevăzute că pot fi protejată. E o plăcere nebună, senzuală, în a discuta la masă, la o cafea, şi să ţi se întâmple ca toată feminitatea ta să explodeze”. La întrebarea lui Marius, care a fost cel mai adevărat bărbat din viaţa ei, răspunsul actriţei este de o dulcegărie dincolo de jocul actoricesc: „Păi, dacă eu aş spune un nume şi nu l-aş spune pe cel al lui Florin Piersic, aş mai ieşi de aici, din studioul dumneavoastră? Florin, cu carisma lui, cred că e făcut din aluat de semizei. V-am mai vorbit despre Ovidiu Iuliu Moldovan. Era un om minunat. Şi asta pentru că era hulpav de viaţă, îi plăcea să existe în toate părţile, avea o iubire nebună de teatru.
De fapt, toţi am fost aşa. Înaintea copiilor, înainta familiei, înaintea iubirilor era dragostea pentru teatru. Şi mai este şi acum. Pe de altă parte, Amza Pellea, un bărbat frumos şi la propriu şi la figurat, era un om de casă, un om care iubea familia foarte mult. Am găsit zilele trecute o poză în care era cu Oana (la 3 ani) în braţe. O strângea la piept şi-o privea de parcă ţinea în braţe un dar de mare preţ. Oana e un om tare fericit că a avut un aşa tată. Ne-a părăsit şi Eusebiu Ştefănescu. Ştii, acum mă simt fără ei toţi (aşa cum scria cineva) ca un cocean rămas singur în mijlocul câmpului, după ce s-a cules şi s-a tăiat tot lanul de porumb. Realizez asta când, după ce pun în scenă o piesă bună, mă uit în sală şi mă aştept să-i văd, dar nu mai sunt! Nu mai are cine să mă vadă, nu mai are cine să mă bucure că vine la spectacol. Ţin minte cu câtă energie jucam, când ştiam că sunt ei acolo, în sală!”
Se simte în vibraţia vocii că o afectează emoţional discuţia despre bărbaţii frumoşi, magnetici, cu suflet de aur din viaţa ei. Îi mai caută din când în când în amintire şi şi-i trece prin faţa ochilor, aidoma ferestrelor luminate ale automotorului de Sinaia, când, cu sufletul tresărind în cadenţa roţilor de tren, eleva Zamfirescu se furişa pe peronul gării ca să salute depărtările.
Pentru alte poveşti ascultaţi SmartFM, pe frecvenţa 107,3 FM, şi nu uitaţi: “Într-o ţară cât o nucă/Unu' este Marius Tucă!”
