Show-ul „Te cunosc de undeva!” își alege sâmbătă, în Ajun de Crăciun, de la ora 20.00, marele câștigător al celui de-al zecelea sezon. Maria Buză și Pepe, Adina Răducan, Nico, Lucian Ionescu și Șerban Copoț intră în joc pentru marele premiu de 15.000 de euro în cea mai strălucitoare, frumoasă, emoționantă și așteptată gală a transformărilor din acest sezon. Punctele pentru transformările speciale pe care aceștia le-au pregătit le vor fi oferite atât de jurații Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Andrei Aradits și Aurelian Temișan, cât și de colegii lor nefinaliști, Amna, Misha, Dima Trofim și Dorian Popa.
Florin Ristei și trupa sa, FreeStay, nu vor lipsi din marea finală. Alături de jurații Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Aurelian Temișan și Andrei Aradits și de prezentatorii Alina Pușcaș și Cosmin Seleși vor susține momentul special din deschiderea marii finale.
Cine va fi marele câștigător al celui de-al zecelea sezon al show-ului transformărilor, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 24 decembrie, de la ora 20.00, în finala „Te cunosc de undeva!”.
Horia Brenciu, in concert
După marea finală a celui mai spectaculos show al transformărilor, „Te cunosc de undeva”, Antena 1 va difuza cu începere de la ora 23.15 cele mai frumoase, sensibile, incitante, inedite și pline de efervescență momente din concertul Horia Brenciu & HB orchestra, susținut pe 4 și 5 noiembrie, la Sala Palatului.
„Cred în spectacolul total”, spunea Horia Brenciu. „Mă gândesc mereu la conceptul asta. Din 2011, de când am început experiența Sălii Palatului, am încercat să-l perfecționez. Încă muncesc la asta. De-a lungul celor 13 producții, am avut lasere, trape aduse din străinătățuri, tiroliene și tot felul de efecte speciale. După toate astea, am rămas la lucrurile de bază: muzică, piese originale, momente coregrafice aparte, câteodată un cover bine plasat într-o surpriză muzicală, artiști invitați distribuiți în regii inedite și mult, mult zâmbet de dăruit oamenilor, spectatorilor.”
Premiera
În ziua de Crăciun, la Antena 1 are loc premiera noii emisiuni „Uniplay Show”, prezentate de Horia Brenciu și Diana Munteanu din care nu vor lipsi premiile în bani, muzica și spectacolul. „Uniplay Show” se anunță a fi un spectacol de entertainment complet, interactiv, cu muzică live, invitați unul și unul, jocuri, premii în bani, toate într-un decor modern și sofisticat. „De-a lungul anilor am participat la tot felul de formate, am trăit tot felul de experiențe TV. Toate au avut un singur scop: bucuria oamenilor, a telespectatorilor. Pe 25 decembrie voi fi amfitrionul unui spectacol care se dorește plin de surprize. Fie cp e vorba de muzică, de jocuri, de distracție, UNIPLAY SHOW își propune să facă mulți români fericiti! Dincolo de vedetele invitate în spectacol, voi beneficia de cea mai nebună gașcă de muzicieni: orchestra mea! Am emoții, ca de obicei. Așa mi se întâmplă de fiecare dată când încep un proiect. La asta se adaugă si emoțiile din prima seara de Crăciun, atunci când vom debuta pe sticlă. Timp de două ore vreau zâmbete, strigăte si aplauze! Sper că nu-i cer prea mult lui Moș Craciun. Doar am fost cuminte!”, a declarat Horia Brenciu.
În fiecare ediție a emisiunii „Uniplay Show”, două echipe formate din vedete vor fi supuse unor probe amuzante și vor trece prin confruntări de toate felurile. În prima ediție a emisiunii ce va fi difuzată în seara de Crăciun de la ora 20.00, vor face spectacol, pe de-o parte Cătălin Bordea, Șerban Copoț și Dorian Popa, iar de cealaltă Maria Buză, Ruby și Raluk.
Pentru a putea participa la Uniplay Bingo TV, care va fi integrat în emisiunea Uniplay Show, este necesară achizitionarea biletelor de joc de la unul din punctele de vanzare Uniplay. Începând cu miercuri, 14.12.2016, Uniplay a pus biletele în vânzare în centrele comerciale la standurile destinate special acestui joc, dar și in mediul online, pe www.Uniplay.ro. Premiile puse în joc sunt în valoare de 1.500.000 de euro.