Sambata seara in interviul eveniment din emisiunea Profesionistii de Eugenia Voda, Loredana a vorbit cu garda jos despre preocuparile sale de parinte.
“Mi se pare mai greu sa fiu mama decat artista, dar ma straduiesc. Imi dau silinta, sincer. N-am severitatea mamei mele care a fost foarte stricta cu mine in copilarie si cumva n-am vrut sa fiu ca ea, dar ma trezesc de multe ori cu gandul ca uneori avea dreptate.
Am incercat sa schimb foaia si sa fiu calma, sa am un ton linistit, sa o avertizez prin mesaje scurte”, a spus Loredana despre cum ajusteaza micile greseli ale fiicei ei, Elena, care a implinit 18 ani.
Vorbind despre ceea ce astazi numim “parenting” si despre relatia cu mama sa, Leonida, Loredana – singura artista din Romania care e in topurile de specialitate de peste 30 de ani - a povestit: “Cand eram adolescenta, mama voia sa nu mai cant, voia sa ma fac femeie serioasa, contabila. N-a inteles atunci destinul meu, dar mai tarziu l-a inteles, iar acum imi spune “te rog sa ma ierti”. Si ma doare sufletul cand o aud pentru ca eu ii spun “mama, dar eu nu am niciun resentiment”. ”
Loredana a mai povestit cum mama sa - care i-a fost invatatoare - preda in continuare intr-un sat de pe langa Bucuresti si are acum din nou clasa I. “Este hiper activa, schimba patru autobuze, ii spun sa vina cu taxiul la mine ca sa ajunga mai repede, sa nu mai stea prin frig cand e zapada cat casa si nu vine in viata ei cu taxiul! Pot sa-i spun de 100 de ori ca i-l platesc eu. Este o femeie care si acum traieste avand grija sa nu risipeasca nimic. Si asta e un exemplu foarte interesant pentru noi cei care risipim,” a concluzionat Loredana despre lectiile de modestie pe care le-a invatat de la parintii sai.