Dacă până acum dihorii au fost renumiți pentru larma creată printre găini, duminică, de la 20:30, la „Ham talent”, telespectatorii vor descoperi că ei pot fi animale de companie nu doar foarte drăgăstoase, ci și talentate.
Mihai și Maria, doi tineri îndrăgostiți unul de altul și amândoi de aceste patrupede, vin la „Ham talent” și prezintă un număr de agility cu dihori. Cele două, trei ore de joacă petrecute zilnic în compania dihorilor se vor concretiza într-un număr suprinzător, care va uimi prezentatorul, membrii juriului și publicul. „Dacă trăia bunică-mea, Dumnezeu să o ierte, uite acum era cu furca după ăștia mici”, spune Liviu Vârciu, uluit de aceste animale de companie.
Cum se descurcă dihorii și dacă reușesc ei să se califice în etapa următoare a emisiunii, duminică, de la 20:30, la Antena 1.