Motto: “Atunci apropiindu-se, ucenicii I-au zis: Ştii că fariseii, auzind cuvîntul, s-au scandalizat? Iar El, răspunzînd, a zis: “Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc va fi smuls din rădăcină” (Matei, 15: 12-13)
M-am despărţit de Bărbos. I-am zis că, pentru o vreme, să luăm o pauză.
El a zis “bine, dac-aşa vrei tu…”. Mă duc la biserică doar pentru fata mea, că ea n-are nici o vină că e mă-sa idioată.
N-am dreptul să-l lipsesc pe copil de Hristos, doar pentru că sînt eu cu capu.
Cu Bărbosu, spun, nu prea mai am treabă, aşa.
Mai am cu Mama Lui, care e o tipă absolut deosebită. Nu ştiu cum de-L suportă! Ea e smerită şi d-aia. Eu nu sînt.
Azi e Duminica Femeii Cananeence. Şi tipa asta e fabuloasă!
Mă interesează de foarte mulţi ani. Am citit multe texte despre ea.
Toate o laudă pentru credinţă, inteligenţă şi curaj.
Să mai adaug aici, citîndu-l insistent pe Steinhardt: dezinteresarea, bunul-simţ, faptul că nu-I zice vreo două Mȃntuitorului, cînd Acesta îi spune “nu sînt trimis decît pentru oile pierdute ale casei lui Israel”.
Dacă eram eu, aş fi zis “’ai, mă, pe bune?”. Şi plecam, mîndră.
Dar eu n-aş mai fi intrat în istorie decît ca pildă la Duminica Proastei, eventual.
Deci. Recapitulare.
Mȃntuitorul tocmai iese de la o întîlnire cu fariseii şi cărturarii (recte intelectualii, ca s-o zicem p-aia dreaptă), cărora le şifonase profund ego-ul lor supradimensionat, spunîndu-le că nu dă doi bani pe chestiile de formă pe care le fac ei şi că pe El l-ar interesa mai mult ca partea interioară a paharului să fie curată, nu cea exterioară.
Vai, vai, vai, pe cîţi i-ar mai scandaliza şi astăzi!
Geografic, sîntem între Tir şi Sidon, la nord de Mediterană. Cananeanca-I apare înainte Domnului şi-L imploră să-i facă bine fiica, bîntuită de demon.
El, cum spune Steinhardt, “o trimite la alt ghişeu”.
Adică “nu sînt trimis decît pentru oile pierdute ale casei lui Israel”.
Bam!
Adică numai ce le spusese ălora că nu dă doi bani pe ce fac ei de formă şi acuma-i zice unei disperate de viaţă, cu fata bolnavă, că să se ducă la alt ghişeu, că nu e de competenţa Lui! Poftiiim?
“Legalism” (apud. Steinhardt) la Domnul?!?
Tocmai de acest “legalism”, face acum uz Domnul, ca să vedem cît sîntem de tîmpiţi. Adică, în cuvintele noastre, Dumnezeu făcea mişto.
Ea nu-I bagă-n seamă atitudinea superior-scîrboasă (de care, probabil, se lovise Ȋnsuşi Domnul la întîlnirea cu antelectoalii ăia), ba se aruncă la picioarele Lui şi-L imploră “Doamne, ajută-mă!”.
La care Mîntuitorul i-o trage direct şi aprig, nemilostiv: “Nu este bine să iei pîinea copiilor şi s-o arunci cîinilor”.
Ea nu se pierde şi-I spune, politicos, fără să se mînie: “Da, Doamne, dar şi cîinii mănîncă din fărîmiturile care cad de la masa stăpînilor lor”.
Şah-mat la Ȋnsuşi Dumnezeu! Domnul e siderat!
Ea, o femeie considerată de neam păgîn, o femeie al cărei popor se închină la pietre urîte, o grecoaică, spun exegeţii Evangheliilor, ea, care-L recunoaşte drept Fiul lui David, mai înainte de Aleşii Lui, şi-I spune “Mȃntuieşte-mă, Fiul lui David”, deci Ȋl recunoaşte (ea, popor de <nimicuri>), recunoaşte, la modul ăla subtil şi delicat, fără să rănească, supremaţia poporului lui Israel prin ȊnsăşI prezenţa fizică a Fiului lui David şi-I spune, “da, Doamne, da şi noi, sclavii, cîinii, cum spui Matale, ne putem hrăni de la masa stăpînilor Neamului lui Israel”.
Bam! Bam! Bam!
Deci mai întîi o femeie (adică din start inferioară) şi apoi cananeancă, dintr-un ţinut considerat murdar, păgîn, secundar, jignită de Domnul, care mai că n-a făcut-o căţea pe bune. Ea tace şi spune, în supremeă, dar SUPREMĂ smerenie “da, Doamne, da şi noi ăştia, căţeii, avem şi noi dreptu la puţin din Matale”.
Iar, cum Domnului ȊI plac replicile deştepte, n-a întîrziat, încîntat & siderat, s-o absolve de îndată spunîndu-i nu “fie ţie după credinţa ta”, ci “fie ţie după voieşti”.
Uau!
Cît de generos e asta? Deci să-Mi dea mie Domnul după cum vreau eu!
Deci Domnul îmi dă parolă către orice site vreau eu! Cît de generos e asta?
Cît de absolut boieresc, de viţă nobilă, cum spune Steinhardt, e asta?
Şi cum să nu învăţ şi eu de la femeia cananeancă, lecţia smereniei şi a curajului?
De azi mi-am propus să fiu smerită şi curajoasă.
Măcar atît, că de inteligentă… sînt o cauză pierdută.
