Cafeaua, ca și țigara, ar putea modifica percepția gustului. Pentru a evalua dacă este sau nu așa, mai mulți cercetători de la Universitatea Cornell au efectuat o serie de teste pentru a înțelege mai bine efectele cafelei asupra gustului.transmite site-ul Ubergizmo FR.
Cafeaua este probabil cea mai studiată băutură și, totuși, efectele ei sunt încă prea puțin cunoscute. Este suspectată că ar fi cancerigenă, dimpotrivă, că ar avea rol protector în fața cancerului sau ar fi cauza bolilor cardiovasculare. De altfel, cafeaua este un subiect inepuizabil.
Studiul cercetătorilor de la Universitatea Cornell vizează în mod special cafeina, pentru a demonstra dacă această substanță modifică percepția zahărului din cafea, dar și din alte alimente consumate.
Cercetătorii au format două grupe: una cu persoane care au primit cafea deca cu cafeină adăugată (pentrua controla doza de cafeină; alta, cu persoane care au primit cafea deca cu chinină pentru a înlocui gustul amar al acesteia.
Evident nicio persoana din ambele grupe nu a știut ce bea. De asemenea, fiecare persoană a consumat alimente cu diferite gusturi: dulce, sărat, amar, picant, și umani (o savoare neutru, dulce).
Cafeaua care conține cafeină pare să modifice percepția gustului dulce, deoarece blochează receptorii de adenozină de la nivelul papilelor gustative, responsabile de gustul dulce. Aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii americani în urma testelor efectuate.