O aplicație unică în lume, de la InfoCons, care poate fi folosită cu sistemele de operare iOS, Android, Huawei

07 Oct 2022 | scris de A.V.
O aplicație unică în lume, de la InfoCons, care poate fi folosită cu sistemele de operare iOS, Android, Huawei Galerie foto (3)

Consumatorii au la dispoziţie o aplicaţie prin intermediul căreia pot afla, în timp real, informaţii despre produsele pe care vor să le achiziţioneze, precum şi cele mai noi alerte din domeniul agroalimentar şi non-alimentar, informează organizaţia InfoCons.

Noua aplicaţie InfoCons, dezvoltată independent şi transparent, pune la dispoziţia consumatorilor alertele în timp real pentru siguranţa produselor agroalimentare, dar şi a produselor tip electronice şi electrocasnice, bijuterii, articole vestimentare, jucării etc.

Astfel, printr-un simplu click în aplicaţia gratuită InfoCons, consumatorii au acces în timp real la toate alertele pentru produsele agroalimentare şi produsele non-alimentare (Safety Gate) la standardele Uniunii Europene.

Consumatorii pot afla, în timp util, care sunt produsele pe care ar trebui să le evite, care este riscul apreciat (de la "Nedeterminat", până la "Serios"), dar şi în ce ţară a fost emisă alerta respectivă.

"În contextul informaţiei care abundă, este mai greu de a decela şi prioritiza această informaţie. Când discutăm, însă, despre securitate, siguranţă şi sănătate, mecanismele europene ajută cetăţeanul, în calitate de consumator, să aibă acces la informaţiile despre securitatea şi siguranţa produselor agroalimentare şi non-alimentare de pe teritoriul Uniunii Europene. Aplicaţia InfoCons este alături de tine şi te ajută să ai în timp real alertele Uniunii Europene de securitate şi siguranţă, pentru a fi informat şi pentru a avea acces direct şi nemijlocit la alertele pentru produsele agroalimentare, dar şi non-alimentare identificate ca şi produse periculoase", a declarat Sorin Mierlea, preşedintele InfoCons.

Potrivit sursei citate, secţiunea dedicată alertelor produselor non-alimentare (Safety Gate) şi alimentare se regăseşte în bara cu butoanele aplicaţiei, fiind reprezentată prin pictograma de informaţie "i". De asemenea, ţările vizate, gradul de risc (de la 'scăzut', 'nedeterminat' şi până la 'serios'), descrierile explicite ale produselor, tipurile de alerte, precum şi ultimele actualizări sunt afişate odată deschisă lista alertelor din aplicaţia InfoCons.



Alertele pot afişate în română sau engleză, în funcţie de preferinţele utilizatorilor, fiind prezentate succint şi pe înţelesul tuturor.

Cu ajutorul Aplicaţiei InfoCons, consumatorii pot afla rapid şi uşor informaţii utile despre produsele pe care vor să le achiziţioneze sau pe care le au deja în casă.

Prin scanarea codului de bare, aplicaţia redă într-o fracţiune de secundă: numerele de urgenţă judeţene, naţionale şi internaţionale; alergenii; cantitatea de zahăr; cantitatea de sare; tipurile şi numărul de E-uri (aditivi alimentari); caloriile; distanţa de alergare, mers sau pedalat după consumarea produsului respectiv.

Aplicaţia InfoCons este disponibilă gratuit sistemele de operare iOS, Android şi Huawei.

Alte stiri din It

Ultima oră