Aplicația InfoCons te ajută să fii un consumator educat și informat pentru că alegerile tale să fie făcute în cunoștință de cauză!
Prin câteva click-uri poti afla rapid si ușor informații utile despre produsele pe care îți dorești să le achiziționezi sau cele pe care le ai deja in frigider/cămară atunci când pregătești masa.
După simpla scanare a codului de bare poti afla instant următoarele informații:
- Alertă cu privire la incadrarea sau nu a produsului in preferintele setate
- Numericul de aditivi alimentari(E-uri) si o explicitare a acestora
- Cantitatea de zahăr;
- Cantitatea de sare;
- Valorile nutriționale ;Ingredientele.
Totodată îți poți seta singur preferințele pe care trebuie să le îndeplinescă un produs:
- Cantitatea de zahăr;
- Cantitatea de sare;
- Tipurile de E-uri (aditivi alimentari);
- Numericul maxim de aditiv alimentari
Când si cine poți utiliza aplicația InfoCons?
Aplicația InfoCons poate fi utilizată de oricine oricând și de oriunde! Fie că ești acasă și îți plănuiești viitoarea listă de cumpărături sau vrei sa pregaătesti masa, scanând ce deja ai în casă, fie că te afli chiar în supermarket, aplicația InfoCons îți este la îndemână și îți sare în ajutor!
Ce este aplicația InfoCons?
Aplicația InfoCons este un instrument dedicat pentru protecția consumatorilor, gândită și dezvoltată pentru a facilita procesul de alegere a produselor pe care le consumi sau pe care vrei sa le folosesti atunci cand pregătești masa.
Premisa de la care plecăm? Un consumator educat este un consumator informat!
Toți consumatorii indiferent de vârstă, gen sau locație pot utiliza acest instrument care le oferă o radiografie instantă a informațiilor de pe etichetă.
În urma scanării produselor, vei putea accesa următoarele opțiuni:
- ALEGEREA MEA: buton care indică dacă produsul scanat se încadrează (culoarea verde) sau nu (culoarea roșie) în opțiunile tale stabilite (secțiunea „Preferințe") privind cantitatea de zahăr, sare, numericul de aditivi alimentari cât și tipul de aditivi alimentari dintr-un produs scanat sau pentru produsele selectate din secțiunea „Cumpărăturile mele”. În cazul în care nu ești autentificat vei vedea butonul de configurare, care te va duce la pagina „Preferințele mele".
De ce este important să îți salvezi produsele preferate cu aplicația InfoCons?
Alegerea produselor preferate este modalitatea prin care tu, în calitate de consumator, poți ține o evidență a produselor favorite, pe care vrei să le recumperi. Alegerea produselor preferate înseamnă, totodată, un pas important în stoparea risipei alimentare. De ce?! Odată selectate produsele care îndeplinesc pentru tine toate cerințele (cantitate de zahăr conținută, cantitate de sare conținută, numeric aditivi etc.), vei ști ce preferi să consumi și nu vei mai cumpăra produse în necunoștință de cauză.
De ce este important să oprim risipa alimentară și cum poate ajuta aplicația InfoCons?
La nivel global, studiile arată că alimentele risipite ajung să atingă în total o cantitate de 931 milioane de tone, adică 121 de kg per cap de locuitor. Numere uriașe, a căror minimizare ar contribui la îmbunătățirea calității vieții și la dezvoltarea unui viitor sustenabil.
La nivel european situația nu este mai fericită. Peste 80 de milioane de alimente sunt risipite anual, altfel spus, aproximativ 20% din totalul cantității de alimente produse. Din totalitatea țărilor din Europa de Est, România se află pe locul 4 în ceea ce privește cantitatea de hrană risipită, după Rusia, Ucraina și Polonia. La nivel national, sunt irosite anual peste 1 milion de tone de alimente, mai cu seamă 70 de kg per cap de locuitor.
Într-o lume în care peste 800 de milioane de oameni suferă din cauza lipsei de hrană, este necesară adoptarea unei noi atitudini proactive de către fiecare individ în parte!
Prin aplicația InfoCons știi exact ce îți dorești să consumi prin prisma produselor salvate în preferințe. Astfel, poți evita achiziționarea produselor cu care nu ești familiar și pe care ajungeai să le risipești. Orice pas făcut de tine, în calitate de consumator, spre minimizarea risipei alimentare contează! Iată doar 3 pași simpli pe care îi poți urma:
- Salvează-ți produsele favorite, nu achiziționa alimente din impuls, ci ghidează-te cu ajutorul unei liste de produse din aplicația InfoCons.
- Nu te lăsa „influențat” de varietatea de oferte și promoții afișate în magazine, cumpără doar ce ai nevoie;
- Fii atent la data de expirare a fiecărui produs. Nu cumpăra un produs cu o data apropiată de expirare, dacă știi că nu îl vei consuma în timp util.
- NUMĂR E-URI: buton care indică numericul de aditivi găsiți în produsul scanat. În cazul în care dorești mai multe informații despre aditivii alimentari identificați, acestea pot fi vizualizate prin accesarea butonului cu numeric de e-uri.
De ce este important să cunoști numericul de aditivi prin aplicația InfoCons?
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, substanțele care sunt adăugate în alimente pentru a menține sau îmbunătăți siguranța, prospețimea, gustul, textura sau aspectul alimentelor sunt cunoscute ca aditivi alimentari. OMS, împreună cu FAO, grupează aditivii alimentari în 3 mari categorii:
- Aditivi pentru sporirea aromelor- Aceștia sunt adăugați în alimente pentru a îmbunătăți aroma sau gustul. Aditivii de sporire a aromelor sunt cei mai des utilzați dintre aditivii folosiți în alimente. Există sute de tipuri de arome folosite într-o mare varietate de alimente, de la produse de cofetărie și băuturi răcoritoare până la cereale, prăjituri și iaurt.
- Preparate enzimatice – Acestea pot fi obținute prin extracție din plante sau produse de
origine animală sau din microorganisme precum bacteriile. Preparatele enzimatice sunt utilizate în principal la coacere (pentru îmbunătățirea aluatului), la fabricarea sucurilor de fructela fabricarea vinului și la fabricarea berii (pentru îmbunătățirea fermentației), precum și la fabricarea brânzeturilor.
- Alți aditivi- Aceștia sunt utilizați din mai multe motive, cum ar fi: conservarea, colorarea și îndulcirea. Sunt adăugați atunci când alimentele sunt în faza de pregătire, ambalare, transportare sau depozitare și în cele din urmă devin o componentă a alimentelor.
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, la nivel global sunt stabilite practici, standarde și orientări privind etichetarea alimentelor. Aceste standarde sunt implementate în majoritatea țărilor, iar producătorii de alimente sunt obligați să indice ce aditivi sunt în produsele lor. În Uniunea Europeană, de exemplu, există o legislație care reglementează etichetarea aditivilor alimentari conform unui set de „numere de E-uri” predefinite. Persoanele care au alergii sau sensibilități la anumiți aditivi alimentari ar trebui să citească etichetele cu atenție.
Scanează produsele pentru a afla numărul de E-uri! Nici nu bănuiești ce produse conțin un numeric mare de E-uri. Pentru a îți veni în ajutor, pe lângă Aplicația InfoCons, asociația desfășoară constant studii și teste comparative.
De exemplu, știai că:
- Pateul de post poate conține până la 15 E-uri;
- Crenvurștii până la 21 de aditivi alimentari;
- Parizerul de pasăre până la 10 E-uri;
- Brânza topită până la 9 E-uri.
- CUMPĂRĂ: la accesarea (apăsarea) butonului "Cumpără" vei salva produsul în secțiunea "Cumpărăturile mele". Din secțiunea respectivă poți oricând să selectezi unul sau mai multe produse și vei vedea totalurile privind cantitatea de zahăr, sare, calorii și, respectiv, numericul aditivilor alimentari identificați în produsele selectate. La a doua accesare/apăsare a butonului "Cumpăr" vei putea elimina produsul din lista ta. Este disponibil doar pentru utilizatorii autentificați.
Aplicația InfoCons poate fi utilizată pentru lista personală de cumpărături. Datorită butonului „Cumpără”, îți poți selecta produsele pe care îți dorești să le achiziționezi pentru o masă. De exemplu, atunci când te afli în magazine, printr-o simplă accesare a butonului „Cumpără”, poți vizualiza toate informațiile de care ai nevoie în legătură cu un produs.
- INGREDIENTE: la accesarea butonului "Ingrediente" se va afișa lista de ingrediente ale produsului scanat, dacă acesta există în baza de date.
Aplicația InfoCons citește eticheta pentru tine!
Accesează butonul „Ingrediente”, iar aplicația îți va furniza cantitatea de zahăr, cantitatea de sare, grăsimi etc. pentru produsul scanat
Zahărul în alimente!
Organizația Mondială a Sănătății recomandă consumarea unei cantități de 25g de zahăr pe zi.
Dar, știai că :
- O cupă de înghețată are până la 40% zahăr (40 de grame pentru o suta de grame de inghetata);
- Un plic de răceală poate conține până la 87% zahăr;
- O pâine neagră poate conține până la 51, 7 g de glucide;
- Un energizant poate conține până la 15 g de zaharuri.
Sarea in alimente !
De asemenea, Organizația Mondială a Sănătății recomandă consumarea unei cantități de 5 g de sare pe zi.
În medie, cu toții consumăm trei mese principale pe zi – mic-dejun, prânz și cină, dar ce ne facem când doar cu două sandwich-uri cu șuncă și pâine depășim cantitatea de sare recomandată pe zi de Organizația Mondială a Sănătății?! De pildă, studiul realizat de InfoCons arată că 100 de g de șuncă conține 2,7 g de sare, iar o 100 g de pâine conține 1,7 g de sare. Acum să ne gândim: cu cât depășim cantitatea de 5g de sare/zi recomandată de Organizația Mondială a Sănătății?!
Sunt doar câteva exemple de produse ale căror etichetă trebuie citită, însă lista poate continua. Aplicația InfoCons facilitează citirea etichetelor și îți oferă informațiile de care ai nevoie, pentru ca tu să adopți un stil de viață sănătos și echilibrat!
- RECICLEAZĂ: la accesarea butonului "Reciclează" vei putea vizualiza lista Centrelor de colectare unde poți recicla ambalajul produsului scanat.
Cum te ajută aplicația InfoCons să contribui la crearea unui viitor sustenabil? Aplicația InfoCons îți pune la dispoziție cel mai apropiat centru de reciclare de tine. Astfel, în momentul în care se strâng mai multe ambalaje reciclabile, tu poți alege să le reciclezi și, astfel, că ajuți la formarea unui viitor mai bun pentru generațiile viitoare!
- RECLAMAȚIE: la accesarea butonului "Reclamație" vei putea completa "Formularul de reclamație" cu datele problemei pe care ai întâmpinat-o în legătură cu produsul scanat. Este disponibil doar pentru utilizatorii autentificați.
- COMPLETEZĂ: în cazul în care consideri că un produs are datele incomplete, poți ajuta la îmbunătățirea bazei de date prin completarea informațiilor lipsă. Este disponibil doar pentru utilizatorii autentificați.
Fii și tu parte din schimbare! În momentul identificării unui produs cu date incomplete, poți chiar tu să rezolvi această problemă prin completarea informațiilor lipsă. Îmbunătățirea bazei de date se traduce într-o mai bună informare pentru consumatori. Astfel, poți contribui chiar tu la procesul de educare și informare a utilizatorilor
- CALCULATOR: la accesarea acestui buton vei putea insera cantitatea pe care vrei sa o mannanci sau sa o utilizezi pentru prepararea unei mese aferenta produsului scanat, deoarece toate cantitatile mentionate pe etichetele produselor sunt raportate la 100 grame/ml de produs., astfel vei afla cantitatea de sare, zahăr și calori raportată la cantitatea de produs selectată pentru consum.
- AVERTISMENTE: la accesarea acestui buton vei vedea avertismentele disponibile pentru acest produs.
- Meniu principal - Cumpărăturile mele
Aici vei găsi produsele pe care le-ai salvat prin butonul "Cumpăr" din pagina produsului scanat.
Le poți, mai departe, bifa pentru a vedea cantitățile totale de:
- Sare;
- Zahăr;
- Calorii ;
- Aditivi alimentari (E-uri).