"Suntem toţi nişte măscărici demni de scârbă..."

"Vrei să-ţi spun părerea mea despre oamenii de televiziune? Suntem toţi nişte măscărici demni de scârbă, care venim şi ne schimonosim la televizor, tragem nişte filosofii în care nici măcar noi nu credem, plecăm acasă şi avem exact aceleaşi probleme ca şi oamenii obişnuiţi. Dar nu ne place să fim confundaţi cu ei, pentru că noi suntem vedete de televiziune. Să mori tu?!... Mă, dacă mori tu mâine, doamna Teo, faci infarct şi crăpi, se opreşte lumea? Nu!"


● Marius Tucă: Prima întrebare pe care vreau să ţi-o pun este un fel de strigăt: Teo, cu şase sau şapte de "o".
● Teo Trandafir: Ordonaţi!

● Marius Tucă: Cum ai răspunde dacă te-ar chema cineva cu strigătul ăsta?
● Teo Trandafir: Da, mă, da, disperatule, hooo! C-am auzit de la primele trei "o"-uri, că pui face toată lumea! Vin acum!

● Marius Tucă: Ce e în sufletul tău?
● Teo Trandafir: Amestecate, sunt un pic disperată, un pic dezamăgită, un pic prea dură cu mine în speranţa că sunt realistă, şi-atunci îmi dau nişte şuturi grave, având senzaţia că în felul ăsta mă poziţionez mai bine faţă de mine... În raport cu ceilalţi mă marketez prost şi jos, dar cu siguranţă o să-mi treacă. O să vină şi o zi când o să-mi aduc aminte că am citit două cărţi legate şi dacă mai şi ştiu care e deosebirea între Louis Vuitton şi Diderot...

● Marius Tucă: Mă surprinde asta cu marketatul, pentru că eu cred că tu nu te-ai marketat niciodată. Au încercat să te marketeze alţii.
● Teo Trandafir: Acum a venit rândul meu!

● Marius Tucă: Eu cred că Teo e foarte greu de marketat. Eu cred că întotdeauna e foarte greu să marketezi ceva care e adevărat.
● Teo Trandafir: Ai dreptate. Atâta vreme cât ceva care este adevărat a eşuat, trebuie ca persoana cu pricina, oricât de adevărată ar fi şi cât de mult s-ar plăcea când se vede în oglindă, să-şi pună problema: "Bă, dar chiar toată lumea e de vină, în afară de mine?"... Atunci intervine partea cealaltă şi încep să-mi dau nişte şuturi? Că ar fi trebuit, că... Până la urmă, îmi zic: Asta sunt eu, deci nu mai aparţin acestei lumi!

● Marius Tucă: Tu eşti o personalitate care depinde foarte mult de ea?
● Teo Trandafir: De context.

● Marius Tucă: Nu, tu eşti o personalitate care depinde foarte mult de felul în care se simte. Deci, tu eşti, aş putea spune, un animal care n-are nimic cu societatea, dar care are nevoie foarte mult de societate, de lumea în care trăieşte. Dar, dacă ar putea să se izoleze, nu i-ar fi foarte rău. Da sau nu?
● Teo Trandafir: Nu. În momentul ăsta izolarea e chiar o supersoluţie. Singura. Sigur că trag de mine diferiţi cetăţeni să mă duc invitată la diferite emisiuni...

● Marius Tucă: Cea mai proastă soluţie!
● Teo Trandafir: Da. Îmi aduc aminte de un coleg de breaslă care remarca aşa, cu amărăciune, la adresa propriei persoane: "Sunt mai bun ca invitat decât ca moderator!". Şi, de frică, nu mă duc. Nu vreau, nu mă duc, stau acasă şi mă culc!

● Marius Tucă: Eu cred că tu eşti şi ai fost întotdeauna într-o permanentă competiţie cu tine.
● Teo Trandafir: Da, dar întotdeauna am ieşit pe locul II, nu ştiu cum să spun. Niciodată nu mi-a plăcut să fiu expusă. Nu-mi place să vorbesc în public, nu-mi place să apar la televizor... Dar televiziunea s-a ţinut de mine ca râia de omul sănătos. La un moment dat, trebuie să te mai adaptezi, că omul inteligent e obligat să se mai adapteze la nevoile societăţii şi ale celor din jur şi, până la urmă, la nevoile proprii, că m-a plătit televiziunea, n-am lucrat degeaba. Or, acum, în situaţia asta, cursa cu mine devine uşor caducă. Nu ştiu cum, în ce parte s-o apuc. Şi atunci, jumătate din mine a luat-o într-o direcţie, ailaltă, în direcţia cealaltă, şi, dacă ne mai întâlnim vreodată, sunt curioasă ce ne mai spunem...   

● Marius Tucă: Încotro au luat-o cele două jumătăţi ale tale?
● Teo Trandafir: Păi, una îşi caută disperată de lucru şi cealaltă stă acasă şi zice: "Mă, da’ un pic de relache, aşa, că de mâncare om mai găsi noi, o fi ceva prin frigider...". Adică, n-ar fi asta problema.

● Marius Tucă: Dar de ce trebuie neapărat să cauţi de lucru?
● Teo Trandafir: Pentru că trebuie să lucrezi, că, dacă nu lucrezi, te alienezi. Organul nefolosit se atrofiază. Orice fier pe care nu-l foloseşti rugineşte.

● Marius Tucă: Dar un organ folosit la extrem nu se extenuează şi el?
● Teo Trandafir: Nu cred, iar eu nu m-am folosit niciodată la extrem. Cred că proştii nu se extenuează niciodată. Eu am ajuns la concluzia as­ta gândindu-mă foarte serios la mine. Eu nu obosesc nicioda­tă. Oamenii din jurul meu sunt născuţi obosiţi. Mă uit la unii care trag două băşini deodată şi au căzut. Eu stau şi, când m-am stâr­nit: "Hai, acum, să facem, să dregem!",  toţi au căzut ca proştii.

● Marius Tucă: Când alţii au terminat, tu nici măcar n-ai început!
● Teo Trandafir: Şi sunt toţi deştepţi, că asta mă-nfurie. De unde rezultă că eu ori sunt prea tâmpită ca să-mi dau seama c-am obosit, ori sunt prea proastă ca să-mi treacă prin cap să obosesc.

● Marius Tucă: Sunt şi proşti obosiţi. Cunosc eu o grămadă! De ce să ceri ajutorul marketingului şi să nu-mi ceri mie ajutorul, de exemplu?
● Teo Trandafir: Păi... ţi-l cer! Eu n-am cerut ajutorul marketingului.

● Marius Tucă: De ce să te-aştepţi că salvarea ţi-ar veni de la marketing şi nu ţi-ar putea veni de la mine, de exemplu?
● Teo Trandafir: Nu mi-a trecut prin cap!

● Marius Tucă: Eu întotdeauna am o ofertă pentru tine, fie şi ipotetică!
● Teo Trandafir: Cu cât mai puţin ipotetică, cu atât mai bine!

● Marius Tucă: Tu vrei o salvare concretă?
● Teo Trandafir: Vezi tu, eu cred că le complici. Eu vreau un serviciu!

● Marius Tucă: Credeam că vrei o faţă de masă.
● Teo Trandafir: E şi asta adevărat, că o vindem şi...

● Marius Tucă: Eu cred că tu nu aştepţi salvarea din partea nimănui.
● Teo Trandafir: Asta e cealaltă jumătate.

● Marius Tucă: Eu cred că tu aştepţi să te lămureşti pe tine, în primul rând. Te-ai lămurit despre toţi aceşti aproape 15 ani de televiziune?
● Teo Trandafir: O parte din ei îmi e clară. 13 îmi sunt clari. Din ultimii doi, unul e asumat şi unul e un eşec. Şi atunci, eu trebuie să mai me­di­tez la ultimul. După ce am plecat de la Pro TV, am ştiut clar că asta e sinucidere profesională, şi am şi spus-o. Ştiam clar că du­pă Pro TV nu mai poate să vină altceva. Eu sunt un om care nu e-n stare să clădească singur ceva de la zero. În schimb, o dată ce m-ai lipit de un sistem, îl înţeleg atât de bine, încât îl perfec­ţionez din interior, depăşindu-l pe cel care m-a adus acolo. Şi, sigur, creez nişte frustrări.

● Marius Tucă: Pot să confirm asta. Zii mai departe!
● Teo Trandafir: Deci, după ce am plecat de la Pro TV, ştiam că n-o să mai gă­sesc un sistem care să se "protevească" – cum îmi place mie să spun – în nici un chip. Am plecat, m-am aruncat cu capul îna­inte, eram obosită, abia atunci obosisem, ştiam că mai devreme sau mai târziu tot mi-o iau, şi-am zis că mai bine plec eu, decât să mă dea ăia afară. Nu m-ar fi dat afară, cu siguranţă, spun eu acum, privind retrospectiv. Atunci am vrut eu să mă dau mare şi nu mi-a ieşit deloc. După care m-am angajat la Vântu.

● Marius Tucă: Eu cred că experienţa ta la Pro TV n-a fost peste experienţa la Antenă, succesul tău a fost mai mare, apogeul carierei tale...
● Teo Trandafir: Nu vreau să te jignesc, dar la Pro TV am fost fericită la modul absolut. La Antenă, nu.

● Marius Tucă: Apogeul carierei tale am putea spune că a fost acolo. Dar eu ţin minte un lucru pe care îl spuneai mai devreme şi l-ai făcut în egală măsură şi la Antenă: se construia atunci, tu ai cons­tru­­­it acolo, împreună cu Mircea. Şi cred că în cariera ta a fost un punct foarte important.
● Teo Trandafir: Ai dreptate, fără îndoială. Numai că deosebirea majoră nu de la mine vine. Eu am nevoie tot timpul de un pilon, de un soare în viaţa mea. Mă duc după soarele ăla şi ştiu că ăla e. Pentru mine, soarele ăsta a fost Sârbu. Mi-a fost mentor. M-a chemat la el în birou şi mi-a explicat cum se trăieşte-n viaţă. Mi-a spus că sunt două lucruri pe care trebuie să le urmăresc în momentul în care trăiesc orice: sintagma şi paradigma. Mi-a spus: "Te uiţi şi la ce faci în momentul ăla, şi la conjunctură! Trebuie să... trebuie să... cutare... cutare...". Mi le-am scris pe hârtie. Am umplut vreo două foi, pe care le mai am şi-acum. Şi eu trăiesc de-atunci aşa cum m-a învăţat Sârbu.

● Marius Tucă: Te alinţi, e adevărat, dar în egală măsură e fals. Dacă îi spuneai lui Badea despre...
● Teo Trandafir: Ştie cu icon-ul şi cu paradigma, crede-mă!

● Marius Tucă: Ştie, pentru că i s-a spus şi lui. Asta arată că sunteţi două per­sonalităţi atât de diferite, care totuşi aţi lucrat câţiva ani îm­preună şi aţi făcut carieră, aţi avut un succes extraordinar. Vreau să te dezamăgesc încă o dată, dacă mai era cazul. Tră­ieş­ti dintr-o amintire: amintirea lui Sârbu, de la a fi Luceafăr, a fi mentor şi perioada cea mai fericită, chestie care a apus de mult.
● Teo Trandafir: Tu mă-ntrebi pe mine despre lucruri care mi s-au întâmplat mie! Dacă o întrebai pe bunică-mea, îţi povestea despre răscoala din 1907. C-a trăit-o.

● Marius Tucă: Cum a trăit-o, ca boier sau ca ţăran, că e important?
● Teo Trandafir: Ca ţăran.

● Marius Tucă: Asta-i bine!
● Teo Trandafir: N-o să-i spui: "Făi, femeie, s-a terminat şi cu răscoala, a venit şi primul război", te dezamăgesc, dar a venit şi al doilea război... Păi, stai s-ajungem acolo! Tu mi-ai pus mie o întrebare la care ţi-am răspuns.
Cred că e vorba aici şi de puţină ipocrizie, pentru că Teo nu poate să aibă, la personalitatea ei, un mentor în adevăratul sens al cuvântului, pentru că televiziunea nu e mare filosofie.
Pe mine nu m-a interesat televiziunea. Sârbu nu m-a învăţat să fac televiziune. Ştiam.

● Marius Tucă: Te-a învăţat cum stau lucrurile în viaţă?
● Teo Trandafir: M-a învăţat despre mine.

● Marius Tucă: Atunci, în ce măsură s-a schimbat viaţa ta? S-a schimbat, pentru că am înţeles care sunt adevăratele valo­ri, oricât de dure ar fi fost. Pentru că el mi-a explicat cum sunt eu.

● Marius Tucă: Ce-ai făcut tu în ultimii doi ani?
● Teo Trandafir: A fost sinucidere.

● Marius Tucă: Nu, asta arată că nu ai înţeles nimic din valorile acelea!
● Teo Trandafir: Am înţeles perfect, am încercat doar să contrazic. Mergând pe nişte principii pe care le ştiam, am vrut să-i demonstrez, o dată, că am înţeles şi, a doua oară, că pot să şi depăşesc sistemul. Şi atunci, am plecat şi din cauza oboselii, asta în primul rând, iar în al doilea, m-am dus la Vântu, care era un om la fel de pu­ternic şi care era dispus atunci să-i ia locul lui Sârbu, cumva.
Am simţit, cum să spun, o mândrie bărbătească, pentru că eu îi povesteam despre Sârbu...

● Marius Tucă: Dar tu n-ai simţit acelaşi lucru, că vrei ca el să-i ia locul lui Sârbu?
● Teo Trandafir: Nu.

● Marius Tucă: Dar el a simţit că ar vrea să-i ia locul lui Sârbu?
● Teo Trandafir: Nu, n-a simţit nici el, asta era doar senzaţia pe care am avut-o eu. Am avut impresia că, în momentul în care îi povesteam despre Sârbu, lui Vântu nu neapărat că nu îi convenea, dar era ceva ce îi spunea: "Ce mişto relaţie! Ce chestie!...".

● Marius Tucă: Dar nu puteai să-i vorbeşti la nesfârşit despre Sârbu...
● Teo Trandafir: Poţi să mă-ncerci!

● Marius Tucă: Apropo de personalitatea ta, tu, practic, încerci să construieşti un alt drum acum. Şi nu e vorba doar despre cariera ta, e vorba şi despre viaţa ta, pentru că viaţa ta s-a confundat cu cariera ta, până la urmă.
● Teo Trandafir: Nici pomeneală!

● Marius Tucă: Explică, atunci!
● Teo Trandafir: A fost, nu ştiu cum... Vrei să-ţi spun părerea mea despre oa­me­nii de televiziune? Suntem toţi nişte măscărici, demni de scârbă, care venim şi ne schimonosim la televizor, tragem nişte filosofii în care nici măcar noi nu credem, plecăm acasă şi avem exact ace­leaşi probleme ca şi oamenii obişnuiţi. Dar nu ne place să fim confundaţi cu ei, pentru că noi suntem vedete de televi­zi­u­ne. Să mori tu?!... Mă, dacă mori tu mâine, doamna Teo, faci in­farct şi crăpi, se opreşte lumea? Nu! Dar dacă moare Dalai La­ma s-ar putea să fie o problemă. Dacă mori tu, ştii cum răsare Soa­rele a doua zi? Sclipureşte mai al dracului decât azi! Deci, eu nu dau doi bani pe chestia asta cu televiziunea. De fapt, este un cinematograf sau un circ, sau o luptă de gladiatori trecută în alt re­gistru. E atât de simplu! Nu mi se pare nici carieră. Da, faci o carieră, în condiţiile în care eşti Papa de la Roma sau eşti general de armată, pentru că atunci când ai zis: "Hai, ostaşii mei!", ăia se duc şi-i omoară pe toţi sau nu-i omoară pe toţi... Câştigi un război! Noi nici măcar nu ducem un război.
Noi nu facem nimic.

● Marius Tucă: Pe jumătate ai dreptate, pe jumătate, nu!
● Teo Trandafir: Mircea duce războaie.

● Marius Tucă: Pe jumătate ai dreptate, pe jumătate, nu! Care e jumătatea aia?
● Teo Trandafir: Păi, eu vorbesc despre mine acum.

● Marius Tucă: Ai şi n-ai dreptate, pentru că oamenii obişnuiţi nu fac ceea ce faci tu. Iar tu vorbeşti despre vieţile obişnuite. Sigur că toţi suntem datori cu o moarte, până la urmă, dar la tine se uită milioane de oameni, în timp ce la ceilalţi nu se uită nimeni, poate doar prietenii şi vecinii lor. Vorbim aici despre o altă me­serie, cu largă expunere. Şi sunt puţini oameni care fac din me­seria lor o viaţă, aşa cum ai făcut tu.
● Teo Trandafir: Hai să ne ducem la esenţă!

● Marius Tucă: Să vorbim despre oamenii de televiziune!
● Teo Trandafir: Că se uită la baba Leana doi oameni sau la mine un milion, nu este nici o diferenţă. Ar fi o diferenţă dacă uitatul la mine i-ar aju­ta cu ceva. Da, dom’le, mă uit la doamna Teo, pentru că ne dă nouă carne, lapte, brânză, ouă... Nu-i ajută la nimic!... se uită doar la mine. Şi ce câştigă omul ăla? Este mai bogat? Este mai p... dos?

● Marius Tucă: De ce nu mai înţelegi oamenii acum, când nu mai lucrezi în televiziune?
● Teo Trandafir: Păi, d’aia nu mai lucrez în televiziune!

● Marius Tucă: Pentru că ai ajuns să înţelegi că rolul tău nu prea mai există?
● Teo Trandafir: Nu mai există de mulţi ani, dar n-am avut niciodată curajul să mă dau afară! Acum a venit momentul ăla.

● Marius Tucă: Şi care e rolul tău de-acum înainte?
● Teo Trandafir: Habar n-am! Trebuie să găsesc ceva care să mă facă fericită şi ceva ce ştiu să fac atât de bine, încât să pot numi acel ceva carieră. Eu am făcut televiziune după ureche. N-am înţeles nimic în afară de momentele despre care îţi spuneam, când am fost îndrumată într-o anumită direcţie şi mi se explica: "Tu, ca personalitate, eşti una de tip mafiot. Tu aşa gândeşti. Nu te supăra pe mine, du-te acasă şi culcă-te!...". Dimineaţa, când m-am trezit, mi-am dat seama că asta este şi mi-am zis: Da, tăticu, pentru mine contează gloria şi banii! Ce s-o mai f...m în c..? După aia mi-am zis: Mă, dacă asta sunt, hai să exploatez ce sunt! Şi-am lucrat la modul mafiot.

● Marius Tucă: Ai participat la vreun jaf armat?
● Teo Trandafir: Nu în sensul propriu al cuvântului, dar eu aşa gândesc. Îmi pare rău că trebuie s-o spun, şi-o spun cu toată jena, dar eu aşa sunt!

● Marius Tucă: Te şi alinţi! Şi vrei să pari modestă.
● Teo Trandafir: Ţie ţi se pare că dacă te numeşti mafiot e un alint?

● Marius Tucă: Da, pentru că nu poate fi vorba despre un mafiot în adevăratul sens al cuvântului.
● Teo Trandafir: Nu, este vorba despre un mafiot intelectual, care-i mai nasol. Nu e mafiotul care ia bazuka în mână şi-i spune Al Capone să-l împuşte p-ăla sau p-ăla... Eu sunt Al Capone! Înţelegi ce zic? Metaforic vorbind...

Între noi a fost o flamă atât de tare şi o scânteie atât de puternică încât n-am fost în stare de nimic, pentru că am râs foarte mulţi ani. Atât de bine ne înţelegeam numai când ne uitam unul la altul. A adus de la mamaia nişte extraveral şi a zis că dacă luăm extraveral nu o să mai râdem atât.


● Marius Tucă: Şi când erai la radio cu băiatul ăla, acolo, în­ghesuiţi amândoi în cuşeta aia, erai tot mafiotul care urmărea gloria şi banii?
● Teo Trandafir: Nu cred şi nici nu-mi mai aduc aminte. Şi nici nu mi se pare foarte relevant... Ba da! Mi-am adus aminte! În ’94 a venit la mine colegul Tatulici să-mi spună să fac emisiune la televizor. Emisia "zero" era pe data de 19 decembrie. Şi m-am dus la regretatul Paul Opriş – iartă-mă, patroane! – şi i-am spus că-mi dau demisia. Pentru că eu nu pot să-mi fac asta mie, eu sunt cel mai bun prieten al meu. Arăt ca porcul, arăt rău, sunt urâtă... Eram o femeie lăsată, "trust me!", arătam rău de tot, urma să descopăr şi sutienul...

● Marius Tucă: Urma să descoperi sutienul?
● Teo Trandafir: Da, dar nu la televizor! Şi-am zis că îmi dau demisia, pentru că dacă mă vede lumea la televizor aşa... La radio eram supersexy. Făcusem odată un concurs despre cum ne văd ascultătorii pe noi, iar eu eram pentru ei o pisicuţă d-asta, hot mark, cu o talie de viespe, cu un curişor interesant... Când m-am uitat la mine n-avea nici o legătură, dar în capul meu aşa era. Şi mi-am zis că, dacă apar la televizor, se duce dracu’ mitul. Nu mai pot să par aşa, ştii, că făceam din voce nişte treburi... Şi-atunci mi-am dat demisia. Iar ăia, desoperind personalitatea mea de tip mafiot probabil, mi-au spus: "Îţi dăm casă şi maşină!". Să moară mă-sa! 

● Marius Tucă: Şi mafiotul din tine?
● Teo Trandafir: A zis: "It’s a deal!"... Şi-am apărut la televizor. Nu ştiu dacă ăsta a fost argumentul care m-a adus la televizor, dar...
Apropo de cum te vedeau pe tine ceilalţi, erai aşa, un fel de Andreea Marin... Erai ca în "Pisicile aris­tocrate"?
Eram ca în Pisicile perverse aristocrate, că în desen lipseşte conotaţia asta...

● Marius Tucă: Dar se vede perversitatea, iartă-mă!
● Teo Trandafir: Se vede, dar e totuşi sublimată un pic, pentru că...

● Marius Tucă: Noi, ăştia de vârsta a doua!
● Teo Trandafir: Da, pentru că suntem nişte jegoşi. Eu am văzut filmul îm­preună cu fii-mea, pentru că i-a plăcut foarte mult. Nu poţi să îl acuzi pe Berlioz că e pervers. Sau pe Marie. 

● Marius Tucă: În toţi anii ăştia te-ai gândit un pic cum arată telespectatorul care se uită la tine, la televizor?
● Teo Trandafir: M-am dus acasă la el ca să-l văd. Mi-a zis într-o zi Sârbu că vrea să vadă cum arată telespectatorul din fotoliu.

● Marius Tucă: La ce te gândeai că era dincolo de sticlă când erai în direct?
● Teo Trandafir: Nu mă gândeam niciodată la asta, pentru că eu nu suport să le vorbesc oamenilor mulţi. Şi-atunci vorbeam întotdeauna uitându-mă în cameră.

● Marius Tucă: Practic, interlocutorul tău cel mai important cine era?
● Teo Trandafir: Operatorul meu de prim-plan. Tu, când te uiţi în cameră, la ce te uiţi?

● Marius Tucă: Eu îmi imaginez că mă uit în ochii oamenilor.
● Teo Trandafir: Eu, nu, pentru că mi se face frică. 

● Marius Tucă: Mă uit la cameră, dar îmi imaginez că mă uit în ochii unui singur om, nu ai celor patru-cinci telespectatori pe care îi aveam...
● Teo Trandafir: Eu nu pot. Am văzut că erau mai multe luminiţe în cameră şi mi-am dat seama că trebuie să mă uit la ultima. Bine, de fapt, nu mi-am dat eu seama, m-a învăţat tot "paradigma"... Mi-a zis: "Te uiţi în ultima găurică, acolo!"... 

● Marius Tucă: Cum a fost Sorin Oancea, şeful vostru de la Antena 1?
● Teo Trandafir: Cum să-ţi spun eu ţie, Oancea a fost un foarte bun manager. Nu m-a iubit, să zici că...

● Marius Tucă: Tu l-ai iubit pe el, dar el nu te-a iubit pe tine, a fost o dragoste neîmpărtăşită?
● Teo Trandafir: Nu, nu s-a pus problema în felul ăsta, adică n-am avut dintr-astea.

● Marius Tucă: Şi-atunci, ce-a fost?
● Teo Trandafir: A fost un bun manager, eu eram un tampon între el şi Mircea, pentru că s-aşezau la masă şi Mircea făcea: "Domnu’ Oancea, să mor eu, dacă aţi vedea ce premii de căcat se dau la emisiunea asta, v-aţi lua cu mâinile de păr!". Oancea s-a uitat atunci la mine şi m-a întrebat: "Âsta îşi bate joc de mine sau... problem?"... Eu, uitându-mă la Oancea, i-am zis că e în regulă. Adică tot încercam din priviri să-l potolesc. "Dom’le, sunteţi proşti şi vă explic şi de ce sunteţi proşti!", făcea Mircea. Oancea, cu ochii în ochii mei. "Nu sunteţi proşti, zice el la nervi!", îi spuneam eu atunci. 

● Marius Tucă: Culmea e că voi aţi plecat într-un moment în care totuşi eraţi pe culmile gloriei.
● Teo Trandafir: Tu nu mai vorbeşti cu "tu"? Că "voi" ăla... Nu, noi n-am plecat împreună.

● Marius Tucă: Tu ai plecat prima şi după aia a plecat şi Mircea, n-a mai durat mult. Adică, şi tu şi el, aţi plecat într-un moment în care puteaţi s-o mai duceţi mult.
● Teo Trandafir: Poate că nu ne-am înţeles: eu am plecat la Pro TV. Ce vrei mai tare de-atât? 

● Marius Tucă: Nu-i obligatoriu ca, dacă pleci la Pro TV, să fie mai bine!
● Teo Trandafir: Nu era totuna să te scoli de dimineaţă, de la ora trei...

● Marius Tucă: Lasă, nu ora e importantă!
● Teo Trandafir: Ba da, că l-am rugat pe Oancea să mă ducă şi pe mine mai pe seară, că nu mai puteam... Nu se mai putea, zece ani, dă-o-ncolo, Doamne, iartă-mă!... A zis domnul Oancea, citez: "Antena 1 are nevoie de voi acolo sau deloc!"...

● Marius Tucă: Îţi spun că sunt foarte mulţi care s-au dus la Pro TV şi s-au întors sau mulţi care s-au dus la Pro TV şi n-a fost Pro TV-ul ceea ce s-au aşteptat ei să fie.
● Teo Trandafir: Aşa e! Ei bine, eu m-am potrivit perfect! 

● Marius Tucă: Care era relaţia ta cu Mircea Badea?
● Teo Trandafir: Relaţia mea cu Mircea Badea e foarte greu de descris. Era una de tip absolut. 

● Marius Tucă: Eu aş putea s-o descriu mai bine totuşi!
● Teo Trandafir: Eu nu cred, pentru că nu ştii despre cei patru ani care au precedat Antena 1 şi care pentru noi au fost cumpliţi, pentru că noi am pedalat în gol, într-un matinal, zi de zi la Tele 7. Patru ani înainte de ce ştii tu! 

● Marius Tucă: Ştiu că eraţi acolo, aşa v-am şi cunoscut. Venise un operator la mine, un prieten de-al meu, să-mi spună că vă filmează şi că sunteţi foarte buni şi dacă n-ar fi mai bine să vorbim, să veniţi la Antena 1? L-ai uitat pe Iulică, nenorocito!
● Teo Trandafir: Nu, nu l-am uitat pe Iulică. Mi-aduc acum aminte de el, dar, aşa e, îl uitasem... 

● Marius Tucă: Gloria, banii, mafiotul din tine... au ucis ce-a fost mai bun!
● Teo Trandafir: Da, au omorât zâna din mine...

● Marius Tucă: Relaţia cu Mircea sau cei patru ani!
● Teo Trandafir: Trebuie să-ţi vorbesc despre dinamica relaţiei, pentru că ea nu a fost o relaţie pur şi simplu, ci o relaţie cu dinamica ei. Mircea m-a prins pe mine într-un moment în care eu nu eram matură. Păream, dar nu eram. 

● Marius Tucă: Bine că era el!...
● Teo Trandafir: El era. Ştia mai multe lucruri decât mine, înţelesese mai multe despre viaţă, numai că le înţelesese prost. 
Nu cred că era. Fac o mică paranteză: mama lui Mircea l-a trimis la mine când el avea 18-19 ani sau 20, cel mult, spu­nân­du-mi să vorbesc cu el, să văd ce poate să facă, pentru că e tâ­năr. Mai ales că mama lui avea încredere în mine. Dialogul ăla cu Mircea n-am să-l uit niciodată, pentru că, practic, n-am vorbit nimic. El a venit de gura maică-sii, s-a prezentat, cum ar veni, la "vorbitor"...

● Marius Tucă: Pentru că şi tu, şi maică-sa îl consideraţi un băiat. Eu l-am considerat bărbat din secunda în care l-am văzut.
● Teo Trandafir: L-am ascultat să văd cum e. Era de o timiditate excesivă, venise acolo să facă act de prezenţă, de gura maică-sii, a stat cinci minute, după care a plecat. 

● Marius Tucă: Nu ştii cum îşi duc părinţii copiii la psihiatru sau la psiholog? Ăia tac o oră...
● Teo Trandafir: Eu ştiam în ce situaţie se află el, pentru că şi pe mine m-a trimis mama...

● Marius Tucă: În ce situaţie se afla el?
● Teo Trandafir: Trimis de mama acolo unde el nu voia să se ducă. Eu l-am întâlnit pe Mir­cea într-un moment în care aveam mare nevoie de el. Şi el a apă­rut. Am făcut emisiuni la radio, după care a venit la mine un co­leg – nu Tatulici – care mi-a zis: "Bă, avem o problemă, matinalul nostru merge prost". Pe Mircea aproape că-l dăduseră afară. De fapt, îl băgaseră într-un con de umbră şi mi-au spus să fac eu matinalul. Fraţilor, eu ştiu să fac radio şi cam atât, le-am spus eu. Iar ei mi-au spus că altfel vor băga pe post Deutsche Welle. Şi le-am zis: "Bine, dar am şi eu o condiţie! Îl vreau pe Badea! Şi aşa a început treaba. Între noi a fost o flamă atât de tare şi o scânteie atât de puternică, încât n-am fost în stare de nimic, pentru că am râs foarte mulţi ani. Atât de bine ne înţelegeam numai când ne uitam unul la altul. A adus de la mamaia nişte extraveral şi a zis că dacă luăm extraveral nu o să mai râdem atât. Aiurea, am combinat extraveralul cu cafea şi-am râs de ne-am p...t pe noi! Murise Mitterrand sau nu ştiu care dracu’ murise atunci şi-am râs şi-atunci. Sau, când a murit Coposu, ne ziceam: "Mamă, ce dracu’ facem?", că noi râdeam de ne c...m pe noi. Am zis să ne îmbrăcăm în negru. Ne-am îm­bră­cat şi Mircică a sunat la directoarea de programe şi i-a zis: "Doam­nă, sunt eu, Mircea Badea, ştiţi, a murit Coposu... Noi ce facem cu emisiunea?". Şi ea i-a spus: "Nu ştiu, dar să faceţi bine, să se uite lumea!". Şi-am râs de ne-am p...t pe noi. Am râs!... Şi... ne-a chemat Coşarcă cu demisiile semnate. Ne-am dus şi făcea Coşarcă la noi: "Râdeţi, mă, râdeţi întruna!"... Pe măsură ce rostea verbul mai rău ne făcea să râdem. Ne-a ameninţat că ne dă afară şi Mircică îi zice la un moment dat: "Domnu’ Coşarcă, am şi eu o întrebare: la câte zile vă spălaţi pe cap?"... Şi s-a dus dracu’ totul, îţi dai seama!

● Marius Tucă: Practic, râsul ăsta a fost ceea ce v-a ţinut în viaţă şi în relaţia voastră. A şi acoperit multe lucruri pe care nu le ştiaţi unul despre celălalt.
● Teo Trandafir: Pentru început, da. După aceea am început să ne cunoaştem şi nu neapărat că n-am mai râs, dar aveam atâtea lucruri de vorbit, că, practic, nu mai aveam timp să râdem. Am înţeles relaţia între doi prieteni. De fapt, Mircea este singurul meu prieten adevărat. Eu, când spun prieten, îmi apare mecla lui pocită. Pe mine, Mir­cea m-a învăţat cele mai proaste lucruri din viaţa mea. Şi cele mai incorecte. 

● Marius Tucă: Sexul?
● Teo Trandafir: Nu! 

● Marius Tucă: Fumatul?
● Teo Trandafir: Mai rău!

● Marius Tucă: Băutura, drogurile?
● Teo Trandafir: Nu fumează, nu bea. Nicioadată să nu trădezi un prieten! Niciodată să nu-l bârfeşti, niciodată să nu iasă dintre voi doi ce s-a-ntâmplat, prietenul e cel mai important, întâi el şi după aia tu! Dacă la 2 noaptea te trezeşte şi spune că vrea un pahar cu apă, că îi e lene să se ducă în partea ailaltă să-l ia, tu te duci şi i-l aduci! Nu pui întrebări niciodată! 

● Marius Tucă: Dar nu sunt cele mai proaste lucruri...
● Teo Trandafir: Păi, după aia urma să-mi iau muuuultă... pe chestia asta, pentru că toată lumea mi-a tras-o prin toate găurile. Dar eu credeam c-aşa e lumea făcută. Că, Mircea fiind singurul meu prieten, am trăit ca sub un clopot de sticlă. S-a ridicat clopotul şi eu... hai să fim prieteni! Şi, jap! Stai, că nu era bine aşa! După aia ne-am schim­bat cumva. Ceea ce se numeşte iubire peste limite din par­tea mea faţă de el, sunt convinsă că şi din partea lui faţă de mi­ne, în ciuda faptului că nu vorbim – ne e şi ruşine unul de altul. Odată ni s-a întâmplat să ne întâlnim la o şedinţă foto şi atât de dor ne era, şi-atât de mult am fi vrut să ne vedem şi ne era frică să ne vedem, încât eu am coborât geamul maşinii, Mircea era pe trotuar şi vorbeam la telefon, în condiţiile în care eram unul lângă altul...

● Marius Tucă: Aşa e în dragoste, dragă!
● Teo Trandafir: Da, da! 

● Marius Tucă: Asta şi pentru că, apropo de ruşine, într-un fel, tu ai fost mama lui şi el a fost tatăl tău.
● Teo Trandafir: Aşa e! 

● Marius Tucă: Ce s-a adunat în tine în toţi anii ăştia de televiziune şi n-ai fi vrut să se adune?
● Teo Trandafir: Dispreţul faţă de lucruri. Am ajuns, ca să mă pot proteja, să-mi zic: "Şi ce, ce-o să-mi facă?... O să mă pupe-n cur!". 

● Marius Tucă: Asta e dispreţul faţă de oameni, nu faţă de lucruri.
● Teo Trandafir: Faţă de lucrurile care se spun. Eu le puneam la suflet rău de tot şi plângeam, şi Mircică urla şi se ştergea cu ziarul pe colo, pe colo, îl arunca pe jos... 

● Marius Tucă: El a dus toate războiele!
● Teo Trandafir: Da, el a dus şi războaiele mele şi acum ale lui Gâdea, că am înţeles că a zis despre Vadim că are p..a mică, din cauză că Vadim l-a făcut p-ăla... E războiul lui Gâdea! 

● Marius Tucă: Am încercat să-i spun şi eu de fiecare dată să nu mai ducă războaiele altora.
● Teo Trandafir: Este imposibil! 

● Marius Tucă: Are o plăcere masochistă de a duce războaiele altora!
● Teo Trandafir: Nu-mi povesti, că mi-a dat-o şi mie!

● Marius Tucă: Să ştii că p-ale lui le duce mult mai echilibrat! Deci, te-a învăţat să nu-ţi mai pese de ce zice lumea despre tine.
● Teo Trandafir: Nu despre ce zice lumea despre mine, ci despre neadevărurile majore care s-au scris. Să nu mai fiu atât de înfuriată, pentru că făceam atac. Acum, când am văzut că am luat eu un milion de euro de la Romantica, scria în Libertatea, în mod normal ar fi trebuit să izbucnesc. M-a durut, dar măcar mă dresez acum...

● Marius Tucă: Nu te mai manifeşti?
● Teo Trandafir: Nu mai vorbesc despre asta.

● Marius Tucă: Lucruri pe care le-ai căpătat în anii ăştia de televi­ziune?
● Teo Trandafir: Experienţa cu oameni care se cred celebri şi care sunt doar expuşi şi-atât, experienţa cu oameni care se cred inteligenţi şi, de fapt, sunt doar buni vorbitori de limbă română, cu suflet de c...t, experienţa unor oameni care se dau drept ce nu sunt şi, ce mă sperie mai ales, este faptul că aştept acelaşi lucru de la toţi ceilalţi. Mi-e teamă să nu mă acresc, pentru că am văzut atâţia făcători de bine, care de fapt furau banii copilaşilor.

● Marius Tucă: Facerea de bine nu mai e ce se spunea odată...
● Teo Trandafir: Nu mai e nici măcar atât. 

● Marius Tucă: Da, ai zis bine. Mai ai ceva de zis?
● Teo Trandafir: Apropo de ce m-a dezamăgit pe mine la televizor? 

● Marius Tucă: Ce n-ai fi vrut să se adune?
● Teo Trandafir: N-aş fi vrut să văd în mod atât de repetat diferenţa dintre esenţă şi aparenţă. E o diferenţă majoră, mult prea mare, între esenţă şi aparenţă. Prea de tot, prea de tot! Uneori ai senzaţia că decorul ăsta în care noi trăim e alcătuit din lemne, ca într-un manşon şi că într-o bună zi barca noastră o să se izbească de cer. 

● Marius Tucă: Ce te-a făcut să mergi mai departe?
● Teo Trandafir: N-am fost suficient de disperată. Adică, nu mi-a ajuns... Ştii cum e, la un moment dat îţi ajunge. Există, după părerea lui Lenin, acumulare şi salt. Există în viaţa oricărui om, a socie­tă­ţi­lor, republicilor, monarhiilor o perioadă de acumulare şi apoi vine revoluţia, care declanşează un salt. După care iar stai şi acumulezi până când revoluţionezi. 

● Marius Tucă: Sper că n-ajungem să vorbim despre forţele de producţie şi relaţiile de producţie...
● Teo Trandafir: Nu, deşi m-ar tenta. Eu sunt acum într-o perioadă de criză, de tip revoluţionar, mafiot interior. 

● Marius Tucă: Revoluţionarul din tine s-a răsculat împotriva mafiotului din tine.
● Teo Trandafir: Sunt Che Guevara.

E un brand. Asta, cu siguranţă. Uşor dezorientată acum, dar cău­tând să se regăsească. Are experienţă, bagaje pline cu amin­tiri şi ambiţia de a se replia. Este atât de directă în ceea ce declară, încât te întrebi dacă nu şi-a tras vreo platoşă, de autoprotecţie, acum, în prag de "sfârşitul lumii", pe care l-a prins prima. Şi par­că s-a eliberat. Urmăm noi, ceilalţi. Doamnelor şi domni­lor, Teo Trandafir, într-un dialog "Verde-n faţă".

● Marius Tucă: E o fază interesantă cea pe care o trăieşti. Spune-mi care e diferenţa dintre Teo de pe micul ecran şi Teo din faţa televizorului?
● Teo Trandafir: Mare diferenţă nu e, în afara faptului că în general vorbesc mai colorat, în viaţa mea particulară gândesc mai mult şi îmi permit fraze mai lungi, pentru că, la televizor, dacă începi o frază mai lungă, e posibil ca telespectatorul să nu o mai urmărească până la capăt şi atunci preferi s-o segmentezi, ca pe tenie. 

● Marius Tucă: Unde se întâlnesc cele două Teo, există vreun loc în care se întâlnesc?
● Teo Trandafir: Sigur, în momentul în care mă întâlnesc cu un individ destul de interesant, încât să mă doară fix în spinare de camerele de filmat, mă pierd, nu mă mai interesează. Am avut odată invitat un profesor, care mi-a vorbit despre Drumul Mătăsii, omul fiind etimolog. La mine, boala etimologiei e gravă de tot. De asta o să mor, de etimologie! Dacă găsesc un cuvânt despre care descopăr singură că poate fi muls din punct de vedere etimologic, mi-ai dat jucărie. Mă duc pe filieră, văd...

● Marius Tucă: Canci!
● Teo Trandafir: Hm, nu ştiu!... În momentul ăsta nu ştiu. 

● Marius Tucă: E interesant cuvântul ăsta!
● Teo Trandafir: E interesant, dar mie mi-e teamă să nu fie cumva, de-asta, cum se cheamă, un cip-cirip de-ăsta. 

● Marius Tucă: Interjecţie! Canci... Şi, ţi-ai dat drumul...
● Teo Trandafir: Mi-am dat drumul şi-am vorbit, şi-am vorbit...  Cu o zi înainte ne întâlniserăm la mine în redacţie. Mă întrebam ce-o mai fi căutând şi ăsta? Şi-am început să vorbim. Făcuserăm arabă amândoi cu aceiaşi profesori şi, dintr-o dată, distanţa dintre noi s-a supt, pentru că aveam aceeaşi experienţă, veneam din acelaşi loc şi-am devenit prieteni. Emisiunea a fost rupere de nori. Sigur, nu s-a uitat nimeni, nu s-a uitat nici dracu’ la Drumul Mătăsii...

● Marius Tucă: Foarte greu reuşeşti să găseşti pe cineva cu care să empatizezi aşa!
● Teo Trandafir: E foarte complicat, la patru invitaţi pe zi, ştii cum e!

● Marius Tucă: Cam mult, şi cu unii nu ai nimic de-a face. Eu m-am gândit întotdeauna, pentru că a fost o vreme în care veneau şi alde Guţă şi d-ăştia şi nu ştiu cum ai putea empatiza cu ei?
● Teo Trandafir: Senzaţional! 

● Marius Tucă: Îi luai la mişto!
● Teo Trandafir: Cred că glumeşti cu mine!

● Marius Tucă: Eu cred că doar îi luai la mişto!
● Teo Trandafir: Lasă-mă să spun adevărul! 

● Marius Tucă: Dar să fie adevărul ştiinţific!
● Teo Trandafir: Jur pe viaţa mea! Nu puteam să-i suport. Şi m-am întâlnit din întâmplare cu ei într-o vară. Cu Minune, într-o vacanţă. De fapt, eram cu emisiunea în vacanţa aia. Şi aveam un necaz, că pusese Antena 1 peste mine filmul indian. Şi mă gândeam că ăştia fac nu ştiu câte puncte de rating, hai c-am pus-o! Începusem să plâng. M-a sunat Sârbu: "Ce dracu’ ai?". I-am spus că pune Antena 1 un film indian peste mine. "Păi, de ce te-am trimis eu pe tine la mare?". "Păi, să bat Antena 1", i-am răspuns eu. "Greşit! Ce treabă avem noi cu Antena 1? Te-am trimis acolo să te-mbeţi, să te sui pe mese, să dansezi, să te relaxezi şi să nu stai acasă, pentru că nu-ţi place să stai acasă. Şi-atunci am găsit o formulă de compromis, să-ţi dau şi nişte bani, să te distrezi şi tu şi să stai toată vara cu c.... în sus. Dacă te bate Antena 1, îţi dau primă!
Pe cuvântul meu de-onoare, îţi dau câteva mii. Şi-ţi dau!". Tot gândindu-mă aşa, apare Minune. Îi povestesc ce s-a întâmplat şi-mi spune: "Nu-i problemă, ţiganii noştri şi ţiganii lor. Uite, îţi face fratele tău un frumos videoclip". Şi mi-a făcut la lumina farurilor maşinii lui videoclip, noaptea, cu operator şi mi l-a lăsat în emisie. După care i-a chemat pe toţi ţiganii. Şi-au venit toţi. Sunt nişte oameni formidabili! În dimineaţa următoare a venit la mine cu un bigudiu în vârful capului, ca să mă facă să râd. Cum să nu-l iubeşti, mânca-ţi-aş gura?...

● Marius Tucă: Una e să-i iubeşti tu şi alta să-i iubească cei care se uită la ei.
● Teo Trandafir: Guţă, de pildă. Îmi zice: "Doamna Teo, nu poci ca să vin eu la emisiune, deoarece am o cumetrie. Da’ pot să fac o treabă cu un elicopter. Viu cu elicopteru’..."

● Marius Tucă: Pe tine te fascinau personajele...
● Teo Trandafir: Le iubeşti, măi, le iubeşti, crede-mă! Era o duioşie în chestia asta!

● Marius Tucă: Eu nu pot să-i iubesc!
● Teo Trandafir: Tu nu, eu da! Aşa, noi filmam peste un lan şi apare un elicopter dintr-ăla care împrăştie insecticide. Şi vine elicopterul, s-aşază în lan şi iese Guţă din el cu burta şi cu un maieu cu găurele şi zice aşa: "Totul este bine atunci când se termină cu bine! Trăiască doamna Teo!".

● Marius Tucă: Şi dropiile din lan... s-au extaziat...
● Teo Trandafir: Ştii că dropiile sunt pe cale de dispariţie? Măcar ăştia sunt cinstiţi, sunt adevăraţi, se pizduiesc pe faţă, nu ca vedetele din România.

● Marius Tucă: Cum a fost experienţa cu caravana prin casele oamenilor? Cum sunt românii?
● Teo Trandafir: Foarte diferiţi, nu poţi să-i bagi în aceeaşi oală. Unii sunt într-un fel, alţii, în altul. Am văzut, de exemplu, unghii murdare la picioare, am văzut multe lucruri, dar am văzut şi chestii mişto. Mişto, mişto, mişto. M-am dus la o doamnă.Fiica ei din Statele Unite m-a rugat să îi duc o scrisoare maică-sii din partea ei. Şi eu a trebuit s-o citesc. Nu-ţi dai seama ce plânsu’ dracului a fost!...

● Marius Tucă: Atunci ai înţeles-o şi pe Andreea Marin!
● Teo Trandafir: Nu!

● Marius Tucă: Bun, a fost o experienţă interesantă.
● Teo Trandafir: Mai mult decât interesantă, a fost cutremurătoare. Mi-ar fi plăcut să mai fac caravane. Mi-au plăcut foarte mult. Pe unde te duci, te duci cu totul. 

● Marius Tucă: Ticurile, clişeele, obişnuinţele pe care le-ai căpătat din televiziune?
● Teo Trandafir: Când ai repede nevoie de o idee şi nu-ţi vine, bagi un frumos "Stimaţi telespectatori" sau "Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor"... Cu alea şapte secunde te-ai scos, că-ţi faci două fraze lungi înainte. După asta ar fi "Să ne amintim totuşi de unde am plecat!", bag şi un frumos "totuşi", ca să ne amintim de unde am plecat iniţial... Adică o lungeşti ca să-ţi aduci aminte firul logic. Mai e o şmecherie care se face la emisiunile de televiziune în direct. Vorbeşti faţă-n faţă cu telespectatorul, eşti la jumătatea frazei şi n-ai nici o idee cu ce ai început. Cu mult curaj începi o altă frază ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Telespectatorul nu se prinde. 

● Marius Tucă: I-ai rupt filmul!
● Teo Trandafir: Se gândeşte că ai vrut tu să zici ceva şi îşi spune: "E deşteaptă doamna Teo, a vrut ea să zică ceva, nu se poate chiar aşa, să vorbească despre lupi şi, dintr-o dată, să vorbească despre istoria Greciei antice!"...

● Marius Tucă: Cât de adevărată este expresia "Stimaţi telespectatori!"?
● Teo Trandafir: Ştii care-i chestia? Nu prea sunt aşa de stimaţi. Cei care se uită la tine ţi-s oarecum dragi, pentru că sunt cam aceiaşi. De stimat, îţi stimezi şefii. Pe telespectatori... Nici nu poţi să le spui "Adresaţi telespectatori!"... Sau... Nici nu ştii cum să le spui!

● Marius Tucă: De ce întotdeauna în direct?
● Teo Trandafir: Am încercat să fac înregistrare şi este atât de chinuitor! Te opreşte oricare dobitoc, un imbecil de la butoane, care n-a înţeles nimic în viaţa asta, tu faci o cioacă, vrei să faci o dudă şi-o prinzi şi ăla zice: "Stop!". "Ce-ai, mă?" "Păi, ai făcut cutare"... "Păi am făcut cutare, că urma să fac cutare, pentru că făceam o cioacă, dar se-nţelegea gluma, dobitocu’ dracu’!" "Atunci o mai tragem o dată!"...

● Marius Tucă: Dar ştii că eu nu te văd pe tine înregistrând? Nu te văd, nu eşti tu în emisiuni dintr-astea. Se vede că există sticla înregistrată, ca să zic aşa. Te-ai vedea transmiţând înregistrat sfârşitul lumii?
● Teo Trandafir: Nu cred, mi-ar plăcea să-l trăiesc. Ar fi o mare bucurie pentru mine să trăiesc sfârşitul lumii. Pentru că mă gândesc aşa, că, de la începuturile omenirii, oameni se nasc, trăiesc şi mor singuri. Să am eu norocul ăla porcesc să fac, nu să transmit, dă-i în p.m. cu transmisia lor, să trăiesc sfârşitul lumii cu oamenii pe care îi iubesc? Tu-ţi dai seama că ne-am face rangă! Ce-am înnebunit să transmit? N-apucă nici să-mi dea leafa, dobitocu’ dracu’!...

● Marius Tucă: Atunci de ce au înjurat aşa de mult că vine sfârşitul lumii, în loc să se  bucure, dobitocii?!
● Teo Trandafir: Pentru că sunt cretini! Iar eu n-aş face sfârşitul lumii decât dacă mi-ar da banii înainte. Fac sfârşitul lumii, dar dai banii cu două săptămâni înainte...

● Marius Tucă: Asta-i tare: "Fac sfârşitul lumii cu banii înainte!"
● Teo Trandafir: Păi, sigur că da! Ce să mai fac după aia cu ei? Dar ar trebui să fim foarte beţi. Foarte beţi, ca să ne şi distrăm. Ia uite băi, a murit mămică-ta! Lasă că vine şi mămică-ta, că doar nu crezi că ea scapă!...

● Marius Tucă: În ce constă libertatea ta?
● Teo Trandafir: Nu prea constă în mare lucru, pentru că eu, de pildă, dacă vreau să mă duc undeva cu nişte prieteni, sigur e unu’ dintr-ăla, un căcat din restaurant, care dă telefon şi vine "paparaţu" şi mă prinde. Odată am băut la un restaurant frumos, desigur şi mâncasem, iar afară mă aşteptau ăia. Îţi dai seama că niciodată nu consum cantităţi, consum cât să fie frumos, cât să se uite telespectatorii. 

● Marius Tucă: N-ai băut, ai consumat!
● Teo Trandafir: Exact, am consumat. Mă aşteptau, m-am şi speriat foarte rău, pentru că mi-e frică de paparazzi.

● Marius Tucă: De ce?
● Teo Trandafir: Nu ştiu. Am o frică dintr-asta, din adâncul sufletului. Vineri, de pildă, au venit după mine. Ziceai că am transportul de heroină după mine. Dacă mă vedeai! Eii, şi-acum ce ne facem? Aoleu, aoleu! Stai femeie, că nu se întâmplă nimic!... 

● Marius Tucă: Care e coşmarul tău?
● Teo Trandafir: Fii atent! Sunt în direct. Deschid gura şi s-aude: uaa-uuuaa!... Încă o dată la fel! E foarte rău şi am o voce ciudată. Mă trezesc făcând aşa. Sau, în direct, mi se întâmplă să intre peste mine nişte oameni înarmaţi. Nici nu ştii cum s-o dai.

● Marius Tucă: Nu ştii dacă eşti în direct sau e înregistrat.
● Teo Trandafir: E în direct, dar problema mea e, dacă mă omoară, să nu cad cu chiloţii la vedere. Asta e singura mea problemă! Deci, ăia mă vor împuşca cu siguranţă, e moarte iminentă. Problema e cum fac eu să trag de fustă, să nu vadă stimatu’ chiloţii şi să nu mor într-o poziţie deşucheată şi s-apar la ziar a doua zi cu chiloţii la vedere. 

● Marius Tucă: Aveam o prietenă care era gata să moară, făcuse apendicită sau peritonită, trebuia să vină salvarea şi problema ei era să se schimbe, să se ducă cu chiloţii curaţi la operaţie.
● Teo Trandafir: Ce vrei? Astea-s problemele femeilor! Şi tot timpul am pe mi­ne o fustă prea scurtă de care trebuie să trag, iar ăia zic: "Acum, faţa la perete!". Şi mă gândesc cum să mă las uşurel pe genun­chi, ca să cad în genunchi şi să mă sprijin de perete, ca să fiu sexy. 

● Marius Tucă: Cât contează pentru mafiotul din tine banii, averea, materialul?
● Teo Trandafir: Mult! Pentru că am fost foarte mult timp săracă rău de tot. Rău, rău, rău! Şi-atunci m-am dilit. M-am ţicnit. Şi acum mă văd tot timpul cu gamela la 7 dimineaţa, când se deschide cantina săracilor. Indiferent câţi bani aş avea, eu trăiesc mereu pe marginea sărăciei. Tot timpul! Mă c... pe mine de frica sărăciei! Nu ştiu dacă boala sau sărăcia mă sperie mai rău. M-am gândit adesea la ce mi-ar fi mai rău: să fiu săracă rău de tot sau să crăp de cancer? Cred că, până la urmă, să fiu săracă rău de tot, pentru că un ban s-ar mai găsi. 

● Marius Tucă: Ştii ce te sperie şi mai rău? Că eşti prima victimă a crizei!
● Teo Trandafir: Ştiu. 

● Marius Tucă: Şi nu te sperie?
● Teo Trandafir: Nu, mi se pare o eliberare. Gata, eu am scăpat, ca la vaccin! Acum veniţi voi, înţelegi? E ca la sfârşitul lumii: "Mă, muri mămică-ta!. Eei, nici mămică-ta nu se simte mai bine!..."