Ucraina împinge „încet, dar sigur” Rusia de pe teritoriul său, dar deficitul de arme și muniții ridică dificultăți, a spus președintele Ucrainei, scrie CNN.
"Dificultatea este că câmpurile sunt minate. Dificultatea este că există o penurie de arme și muniție, în special o mare penurie de apărare aeriană", a declarat miercuri președintele Volodymyr Zelensky într-un interviu acordat canalului italian Sky TG24.
El a spus că există un „deficit în apărarea antiaeriană”, care este important pentru contraofensivă dar și pentru protejarea populației.
Iarna care se apropie ar putea reprezenta o altă provocare pentru ucraineni, inclusiv pentru „toți cetățenii noștri, toți civilii noștri, oamenii obișnuiți care lucrează și soldații noștri”, a spus el.
„Trebuie să trecem iarna aceasta cu demnitate, fără a pierde inițiativa pe care o avem pe câmpul de luptă”, a spus el, adăugând că „intimidările” din partea Rusiei se vor intensifica probabil în lunile reci.
Vorbind despre implicarea în posibile negocieri cu Moscova, Zelensky a spus: „Președintele rus nu este capabil să negocieze nimic cu nimeni”, deoarece „chiar și după ce și-a dat promisiunea și a convenit cu secretarul general al ONU, cu președintele [turc] Erdogan, el încă a ieșit din această inițiativă [de transport de cereale]”.