După mai bine de patru luni de conflict în Ucraina, regiunea Donețk devenise timp de câteva săptămâni epicentrul luptelor, scrie Le Figaro.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut populației într-un video de sâmbătă seara să evacueze regiunea Donețk din estul țării, ale cărei orașe sunt ținta bombardamentelor forțelor ruse.
„ A fost luată o decizie guvernamentală cu privire la evacuarea obligatorie a regiunii Donețk ”, a spus președintele ucrainean.
„Vă rog să evacuați ”, a adăugat el. În această etapă a războiului, teroarea este principala armă a Rusiei ”.
Vicepremierul ucrainean Iryna Vereșciuk anunțase anterior evacuarea obligatorie pentru întreaga populație a regiunii Donețk, una dintre cele două regiuni administrative ale bazinului Donbass, care rămâne parțial sub controlul Kievului. Ea justificase această decizie, în declarații la televizor, prin distrugerea rețelelor de gaze și absența încălzirii în iarna viitoare în regiune.