"Dragi pasageri, bine ați venit la bordul zborurilor noastre cu destinația Statele Unite. Prindeți-vă centurile și bucurați-vă de aparatele electronice personale", este postarea în pagina de Twitter a Turkish Airlines, care vine ca o veste bună pentru toţi călătorii care deţin laptopuri sau tablete. Mesajul a apărut în cursul nopţii de marţi spre miercuri.
Dear Passengers, #WelcomeOnBoard to our US-bound flight. Please fasten your seatbelts and enjoy your own electronic devices. pic.twitter.com/WbcZwNPhrf
— Turkish Airlines (@TurkishAirlines) July 4, 2017
Cu câteva ore înainte, aceeaşi companie postase în pagina de Twitter o ştire de la CNN potrivit căreia în curând urma să fie ridicată interdicţia privind prezenţa laptopurilor şi a tabletelor în cabinele avioanelor cu destinaţia Statele Unite ale Americii. Acum este oficial, de miercuri, interdicţia a fost ridicată.
Potrivit agenției private de presă Dogan, pasagerii care s-au îmbarcat pentru New York au constat că se puteau urca la bord cu aparatele electronice.
Duminică, administrația americană a comunicat că a autorizat din nou prezența laptopurilor la bordul avioanelor companiei Etihad, a Emiratelor Arabe Unite, prima care a beneficiat de ridicarea interdicției instituite în luna martie.
The US laptop ban has been lifted on Emirates and Turkish Airlines - City A... https://t.co/L1MPuRJDp2 via @BusinessRoundup #business #News pic.twitter.com/rma5Llgw8V
— Business Roundup (@businessroundup) July 5, 2017
SUA au anunțat atunci interzicerea de laptopuri, tablete și alte aparate electronice la bordul avioanelor care efectuează curse directe din șapte țări arabe (Iordania, Egipt, Arabia Saudită, Kuweit, Qatar, Emiratele Arabe Unite și Maroc), precum și din Turcia, invocând un risc de atentate teroriste. Ba mai mult, informaţiile din domeniul aeronautic convergeau către o decizie de extindere la toate zborurile a acestei interdicţii.
Atunci, Marea Britanie s-a alăturat imediat SUA şi a vizat pasageri ai curselor aeriene din Turcia, Liban, Iordania, Egipt, Tunisia și Arabia Saudită.
Directorul general al Turkish Airlines, Bilal Eksi, a anunțat miercuri dimineață pe Twitter că se așteaptă în curând la ridicarea interdicției și în privința zborurilor spre Marea Britanie.