Convorbirile telefonice ale cancelarilor germani Angela Merkel, Gerhard Schroder si Helmut Kohl, au fost interceptate, timp de mai mulți ani, de către Agenția americană pentru Securitate Națională, arată noi dezvăluiri Wikileaks, publicate miercuri.
Cele trei documente prezentate drept inregistrari ale unor conversatii ale cancelarului german Angela Merkel si un altul care prezinta o lista cu numerele vizate de NSA, arată că agentia americana a interceptat 125 de numere de telefon apartinand unor oficiali germani de rang inalt, relateaza The Guardian.
Printre numerele interceptate figureaza cele ale unor colaboratori apropiati cancelarului german Angela Merkel, in special cel al lui Ronald Pofalla, fostul sau sef de cabinet.
NSA a vizat si membri ai "echipelor fostului cancelar Gerhard Schroder (in functie in perioada 1998-2002) si predecesorului sau, Helmut Kohl", precizeaza WikiLeaks intr-un comunicat.
Aceste noi dezvaluiri risca sa afecteze din nou relatiile dintre Berlin si Washington, în contextul in care liderii german si american au incercat recent sa-si aplaneze diferendele pe tema spionajului in urma unor dezvaluiri privind interceptarea de catre NSA a comunicatiilor lui Merkel.