Autoritățile de reglementare din SUA au cerut grupului german Volkswagen (VW) să recheme aproximativ 500.000 de vehicule, în urma acuzațiilor privind instalarea unor sisteme electronice speciale pentru evitarea standardelor referitoare la poluare, amenzile totale putând să ajungă la 18 miliarde de dolari (16 miliarde de euro), transmite Deutsche Welle, citat de Agerpres.
Volkswagen, cel mai mare producător auto din lume, este acuzat că ar fi manipulat rezultatele testelor autorităților SUA legate de emisiile vehiculelor comercializate de grupul german prin instalarea unui software care permitea mașinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor dar nu și în timpul operațiunilor normale. Din acest motiv nivelul poluării era mai ridicat, susține Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA).
Aproximativ 482.000 de vehiculele diesel produse în perioada 2008 — 2015 sub brandurile Volkswagen și Audi includ acel software destinat să modifice nivelul emisiilor, a anunțat EPA. Amenzile totale ar putea ajunge la 18 miliarde de dolari (16 miliarde de euro) sau 30.000 de dolari per vehicul.
Reparațiile vor fi efectuate de VW, ceea ce va majora costurile companiei. Sunt vizate modelele produse în ultimii șapte ani, inclusiv Jetta, Beetle, Golf, Passat și Audi A3.
Citiţi mai multe ştiri din Exterrne!