Viktor Orban nu uită şi nu iartă: Decizia de a accepta refugiați în UE, o greșeală care cu greu poate fi corectată

24 Dec 2015 | scris de Marina Constantinoiu
Viktor Orban nu uită şi nu iartă: Decizia de a accepta refugiați în UE, o greșeală care cu greu poate fi corectată


În legătură cu sistemul de distribuire a refugiaților între țările membre UE pe baza unor cote obligatorii, Orban a spus că este o chestiune de principiu dacă ungurilor ar trebui sau nu să li se spună de către o parte terță că trebuie să trăiască împreună cu oameni alături de care ei nu vor să trăiască.

În această privință, opoziția Budapestei față de acest sistem are ca scop apărarea suveranității naționale. „Dacă parlamentul Ungariei decide că refugiații vor fi acceptați, atunci ei vor fi, dar altfel nu există nicio modalitate prin care să permitem să ne fie impus un sistem de cote de la Bruxelles” — a accentuat Viktor Orban.

El a adăugat că sondajele de opinie indică faptul că majoritatea migranților în Europa vor deveni votanți pentru formațiunile de stânga. „Se vor identifica cu stânga pentru că ei nu vor trebui să aibă de-a face cu vreo origine creștină. De îndată ce migranții au numărul necesar de persoane, ei își vor forma propriile formațiuni politice, care, din același motiv, vor coopera cu stânga”, a continuat șeful Guvernului de la Budapesta.

În opinia sa, legarea problemei refugiaților de alocarea fondurilor UE este o chestiune de răzbunare și șantaj, la care nimeni nu are dreptul de a recurge.

Alte stiri din Externe

Ultima oră