Un avion ucrainean de tip Boeing 737 s-a prăbuşit la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Teheran, din cauza unei defecţiuni. Toate cele 180 de persoane aflate la bord, pasageri şi membri ai echipajului, şi-au pierdut viaţa. Aparatul aparţinea Ucrainean International Airlines şi decolase spre Kiev.
Avionul s-a prăbușit din cauza unor probleme tehnice după ce a părăsit aeroportul Imam Khomeini din Teheran, cu destinația Kiev.
Datele despre zboruri de pe aeroport arătau că un Boeing 737-800 ucrainean aparținând companiei Ukraine International Airlines a decolat miercuri dimineață, apoi a încetat să mai trimită semnale la scurt timp după aceea, potrivit site-ului FlightRadar24.
Autoritățile iraniene au trimis echipe de salvare în zona din apropierea aeroportului unde s-a prăbușit aeronava ce aparținea companiei Ukraine International Airlines, a declarat Reza Jafarzadeh, un purtător de cuvânt al Organizației de Aviație Civilă din Iran, citat de Reuters.
"Avionul este în flăcări, dar am trimis echipe (...) și poate vom putea salva unii pasageri", a anunțat Pirhossein Koulivand, directorul serviciului iranian pentru situații de urgență, citat de Mediafax.
Nu este clar dacă există vreo legătură între acest incident aviatic și confruntarea SUA-Iran, notează agențiile de presă. Aeronava s-a prăbușit în apropierea Teheranului la doar câteva ore după ce Iranul a lansat mai multe rachete balistice spre baze militare din Irak, vizând forțele americane.
UPDATE
Echipele de salvare iraniene au găsit cutia neagră a avionului Boeing 737, al companiei Ukraine International Airlines, prăbuşit miercuri dimineaţă în apropierea aeroportului din Teheran, a anunţat postul public de radio iranian, citat de Reuters.
UPDATE
Companii aviatice importante şi-au suspendat cursele spre Iran şi toate zborurile ce survolează teritoriile Iranului, Irakului, dar şi a Golfurilor Persic şi Oman, după atacurile iraniene asupra a două baze din Irak unde staţionează militari americani, informează miercuri AFP, dpa şi Reuters.
Compania aviatică Air France şi-a suspendat ''până la noi ordine'' toate cursele care survolează spaţiile aeriene iranian şi irakian, la câteva ore după atacurile iraniene.
"Ca măsură de precauţie şi după anunţul privind lovituri aeriene în curs, Air France a decis să suspende până la noi ordine orice survolare a spaţiilor aeriene iranian şi irakian", a anunţat un purtător de cuvânt al companiei aeriene franceze. "Planurile de zbor sunt ajustate în timp real, în funcţie de decizii ale autorităţilor franceze şi regionale, peste tot în lume, pentru a asigura cel mai înalt nivel de securitate a zborurilor", asigură compania.
În Germania, Lufthansa - prin vocea purtătoarei sale de cuvânt - a anunţat la rândul său că îşi anulează cursa aviatică zilnică având ca destinaţie Teheranul ca măsură de precauţie pe fondul evenimentelor din regiune. Ulterior, un alt purtător de cuvânt a transmis că Lufthansa va evita spaţiile aeriene irakian şi iranian, fără a preciza câte zboruri vor fi afectate.
Agenţia Federală a Aviaţiei Americane (FAA) a interzis marţi seara avioanelor civile americane să survoleze Irakul, Iranul şi ţările din Golf, în urma atacurilor.
Agenţia federală rusă pentru transport aviatic Rosaviaţia le-a transmis transportatorilor ruşi să evite zborurile deasupra spaţiilor aeriene ale Irakului, Iranului, ţărilor din Golful Persic şi Golful Oman. "Date fiind informaţiile privind existenţa de riscuri de securitate pentru avioanele civile, Rosaviaţia recomandă până la noi ordine evitarea spaţiilor aeriene deasupra teritoriilor Iranului, Irakului, Golfului Persic şi Golful Oman pentru zborurile civile ruse, inclusiv pentru zborurile de tranzit", citează RIA Novosti un comunicat al agenţiei federale.
Aceste restricţii de zbor intervin după ce Iranul a lansat rachete împotriva bazelor Ain al-Assad şi Erbil din Irak, utilizate de armata americană, ca represalii după atacul cu dronă american în care a fost ucis generalul iranian Qassem Soleimani, săptămâna trecută.