„Întârzierile ajutorului îl obligă pe Zelensky să negocieze”,scrie agentia italiana ANSA
„Întârzierea livrării ajutoarelor militare poate fi percepută cu ușurință de ucraineni ca un impuls către negocieri cu Rusia și că acum este nevoie de o ieșire din război, deoarece banii se epuizează.
Dar Ucraina vrea negocieri în condițiile sale.
Iată, atunci, ofensiva din Kursk, are rolul de a avea ceva de negociat cu Moscova, în condițiile în care ar putea fi obligată să înceapă negocierile înainte de alegerile americane.” a declarat pentru ANSA o sursă diplomatică europeană de rang înalt.