THAILANDA. Dramatica operaţiune de salvare a copiilor din grotă s-a încheiat cu bine

10 Iul 2018
THAILANDA. Dramatica operaţiune de salvare a copiilor din grotă s-a încheiat cu bine Galerie foto (2)

Final fericit pentru saga celor 12 copii şi a antrenorului lor în vârstă de 25 de ani, blocaţi într-o grotă thailandeză. Operaţiunea de salvare a acestora a luat sfârşit marţi după-amiază, când echipele de salvare, formate din scafandri străini experimentaţi, flancaţi de comandouri din cadrul Marinei thailandeze, în urma unor operaţiuni meticulos planificate, au reuşit să evacueze şi al 12-lea copil şi pe antrenor, care fuseseră captivi în grotă de la 23 iunie.

Operaţiunea de salvare s-a desfăşurat în etape, cei opt copii salvaţi duminică şi luni fiind în stare bună, după cum a declarat un reprezentant al Ministerului thailandez al Sănătăţii Publice. Sursa citată a adăugat că şi din punct de vedere psihic toţi sunt bine. 

Doi copii, care prezentau semne de pneumonie, au primit antibiotice şi acum sunt într-o stare normală, sub supraveghere la spital, timp de o săptămână, şi în carantină.

Traseul este plin de capcane - grote inundate şi pasaje strâmte.

Drama copiilor a suscitat interes atât în Thailanda, cât şi în străinătate, presa străină trimiţând sute de jurnalişti la faţa locului, pentru a relata detaliile operaţiunilor. Copiii au primit mesaje de susţinere de la Donald Trump, fotbalistul Lionel Messi şi guru-ul american din domeniul tehnologiei, Elon Musk.

Grupul de 12 băieţi, care fac parte dintr-o echipă de fotbal, cu vârste cuprinse între 11 şi 16 ani, a intrat la 23 iunie în peştera Tham Luang din parcul Thaluang-Khun Nam Nang Non, situat în districtul Mae Sai, alături de antrenorul în vârstă de 25 de ani.

Din păcate, operaţiunea a fost marcată şi de o tragedie.

Un fost membru al comandourilor Marinei thailandeze a murit, din cauza lipsei unei rezerve suficiente de oxigen, după ce i-a aprovizionat pe copiii blocaţi în peştera inundată.

''După ce a livrat o rezervă de oxigen, pe drumul de întoarcere el însuşi n-a mai avut destul oxigen'', a anunţat viceguvernatorul provinciei Chiang Rai, Passakorn Boonyaluck.

''Şi-a pierdut cunoştinţa pe drumul de întoarcere, însoţitorul său în timpul scufundării a încercat să-l ajute şi să-l aducă'', a precizat şeful comandourilor Marinei, Passakorn Boonyaluck.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră