Sugestia lui Viktor Orban:1 milion de refugiaţi ar trebui expulzaţi pe o insulă

22 Sep 2016 | scris de Gheorghe Voicu
Sugestia lui Viktor Orban:1 milion de refugiaţi ar trebui expulzaţi pe o  insulă

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat joi că Uniunea Europeană ar trebui să-i expulzeze 'pe o insulă' pe cei peste 1 milioane de migranți sosiți în Europa în 2015 și 2016, relatează DPA,scrie agerpres.

''Toți cei care au sosit ilegal trebuie să fie strânși și trimiși înapoi. Nu către alte țări ale UE, ci către locuri din afara Uniunii Europene'', a declarat Orban pentru site-ul de știri Origo.

Șeful executivului ungar s-a referit la toate persoanele care așteaptă procesarea cererilor de azil, ceea ce înseamnă marea majoritatea a celor sosiți în UE în ultimele 18 luni.

Ungaria a fost prima țară membră a UE care a construit un gard și a introdus o interdicție pentru limitarea numărului de migranți, inclusiv refugiați, alte țări urmându-i exemplu.

Guvernul de la Budapesta a anunțat la 24 februarie că intenționează să organizeze un referendum cu privire la cotele obligatorii de relocalizare a refugiaților în statele Uniunii Europene. Motivul oferit de executiv a fost acela că doar cetățenii ungari, nu Bruxellesul, pot decide cu cine doresc să trăiască împreună în propria țară.

Ungaria se opune planului care prevede cote obligatorii pentru repartizarea de migranți între statele membre, adoptat în septembrie anul trecut, insistând că acesta îi încalcă suveranitatea.

Președintele Ungariei, Janos Ader, a stabilit pentru 2 octombrie data desfășurării referendumului. La această consultare populară, alegătorii din Ungaria vor fi întrebați: 'Doriți să permiteți Uniunii Europene să impună relocarea cetățenilor non-ungari fără aprobarea parlamentului?'.

Alte stiri din Externe

Ultima oră