„La Washington [ la summitul Alianței din iulie anul trecut], NATO s-a angajat ca Ucraina să devină membră a NATO, dar nu a existat un acord specific conform căruia, atunci când vor începe discuțiile de pace, acestea să se încheie cu aderarea finală a Ucrainei la NATO ”, a declarat secretarul general al Alianței Atlantice într-o conferință de presă, conform Le Monde.
„Nu a existat niciodată un acord în acest sens”, a spus Mark Rutte, care a spus că „s-ar putea” întâmpla, dar că nu a fost niciodată decis.
„Ceea ce am spus mereu este că, indiferent de ce s-ar întâmpla, trebuie să ne asigurăm că Vladimir Putin nu mai încearcă niciodată să atace Ucraina”, a continuat șeful Alianței Atlantice, potrivit căruia, „în zece minute, putem găsi cinci sau zece soluții pentru a ne asigura că avem aceste garanții în vigoare pentru Ucraina în viitor. Dar Ucraina nu a primit niciodată o promisiune că, ca parte a unui acord de pace, va adera la NATO ”, a adăugat el.
Ieri, Donald Trump a considerat că apartenența Kievului la NATO nu va fi „realistă”, la scurt timp după ce a vorbit cu omologii săi din Rusia și Ucraina. Comentarii care au fost reluate de secretarul său al Apărării, Pete Hegseth.