Româncă expulzată din Elveția din cauza unei căsătorii aranjate

13 Oct 2015
Româncă expulzată din Elveția din cauza unei căsătorii aranjate
Caz mai puțin obișnuit pe rolul Curții Supreme de Justiție din Elveția. Gabriela A., o româncă de 44 de ani, este obligată de instanță să părăsească teritoriul Elveției. Decizia a fost dictată de judecători pe baza unui dosar întocmit de Agenția pentru Migrație din Elveția.  

Românca a ajuns în 2002 în Elveția și a lucrat timp de patru ani ca dansatoare de cabaret în localitatea Augst, în apropriere de Basel. S-a căsătorit cu un bărbat cu 12 ani mai tânăr, iar în 2006 a primit drept de ședere în Elveția.

Conform Agenției pentru Migrație din Elveția, femeia ar fi plătit la acea dată 20.000 de franci elvețieni pentru aranjarea acestei căsătorii.

Jurnaliștii de la 20min.ch susțin că tânăra avea o relație în paralel cu cetățeanul turc Murat K. Într-o noapte, supărat după o ceartă, turcul a incendiat localul în care lucra românca, ceea ce a cauzat decesul a trei dansatoare.

În noiembrie 2011, turcul a fost condamnat la închisoare pe viață pentru crimă, incendiere și alte delicte.

“O cunoșteam pe Gabriela de la cabaretul Moon Light, care a devenit ulterior Moulin Rouge. Eu eram chelner acolo, ea era dansatoare. Murat era prieten bun cu mine. Românca i-a cerut lui Murat să rezolve cumva ca ea să rămână definitiv în Elveția.

Au venit la mine și mi-au propus o căsătorie de fațadă. Eu vroiam să îl ajut pe Murat și chiar aveam nevoie de bani. Murat și Gabriela știau că eu sunt o persoană de încredere. Ei au mizat și pe faptul că autoritățile elvețiene vor trata cazul cu mai multă toleranță”, povestește soțul româncei.

Pentru ca mariajul să pară real, Gabriela a propus ca cei doi să stea în mansarda clădirii Moulin Rouge. Bărbatul a refuzat.

“Era o casă veche și chiar nu vroiam să locuiesc acolo unde muncesc. Murat mai mereu era la noi, așa că eu trebuia să mă duc seara acasă la Pratteln. Oaspeții și vecinii au început să suspecteze că ceva nu e în ordine cu mariajul nostru”, spune elvețianul.

Într-o zi s-au trezit cu poliția la ușă, iar casa a fost percheziționată. Cei doi au fost duși la agenția pentru migrație și interogați ore în șir.

“Eu m-am speriat și am recunoscut din primul minut că totul este o căsătorie aranjată. Ea a negat până în ultima clipă. A recunoscut abia anul trecut în fața instanței”, explică soţul.

Încă din anul 2008, agenția i-a retras dreptul de ședere al româncei, însă ea a contestat decizia pe toate căile posibile și a reușit să cîștige timp, aproape șapte ani.

Cazul a luat o turnură neașteptată în 2009, când a ars localul Moulin Rouge. Fiindcă procurorii aveau nevoie de depoziția ei în calitate de martor, pentru a obține condamnarea lui Murat, ordinul de expulzare a fost suspendat.

Femeia nu s-a mulțumit cu atât și a chemat în instanță statul elvețian și cantonul Basel, solicitând să i se plătească pensie de invaliditate, ea încercând să ateste că a fost afectată fizic și psihic de incediu. Solicitarea ei a fost respinsă.

“Nu a fost decât o nouă tentativă din partea ei de a-și asigura un venit stabil. De când o știu nu vedea nici un viitor în România și căuta mereu siguranța, chiar și la partenerii ei. Sunt conștient că a fost afectată psihic de incediu, însă cred că nu are nimic.

Căsătoria cu Gabriela a fost cea mai mare greșeală a vieții mele și regret cele întâmplate. Dacă nu aș fi acceptat, poate azi cele trei dansatoare erau încă în viață”, a încheiat soțul româncei, care solicită in instanță divorțul de Gabriela.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră