E grăitor faptul că partidul populist de dreapta care a crescut la alegerile generale din Portugalia din martie 2024 se numește Chega! (Suficient!). Mesajul pe care milioane de europeni par să îl transmită instituției UE la alegerile din iunie este că toți s-au săturat sa li se dicteze, scrie European Conservative
Revolta democratică populistă se răspândește în aproape fiecare stat membru al UE, schimbând ordinea politică odată cu ascensiunea partidelor suveraniste și conservatoare – chiar și în bastioane ale socialismului și social-democrației precum Portugalia și Olanda.
Între timp, în adversarii tradiționali ai puterii UE, Alternativa de dreapta pentru Germania (AfD) ocupă locul al doilea în sondajele naționale, iar liderul Rassamblement National (RN) Marine Le Pen este considerată favorită pentru a-l înlocui pe președintele francez Emmanuel Macron.
Statele membre se confruntă cu o reacție populistă comună împotriva centralizării tot mai mari a puterii în UE și a impactului distructiv care rezultă asupra vieții europenilor, de la migrația în masă la Green Deal.
Convoaiele de tractoare care blochează drumurile și orașele de pretutindeni, în timp ce fermierii furioși protestează împotriva dogmei ideologice Net Zero care le distruge mijloacele de trai și comunitățile, întruchipează caracterul revoltei la nivel european.
La începutul acestui an, în timp ce fermierii care protestau aprindeau focuri de tabără în cauciucuri și se ciocneau cu poliția împotriva revoltelor în fața Parlamentului European, o pancartă expusă la Bruxelles a surprins ideea a milioane de oameni astăzi: „Aceasta nu este Europa pe care o dorim”, scria pe pancartă.
Nu, aceasta nu este Europa pe care o dorim. Este Europa politică construită de elitele UE care cred că știu mai bine decât noi ceilalți ce este mai bine pentru noi. Elite care prețuiesc „Uniunea din ce în ce mai strânsa” în pofida suveranității și democrației naționale; care impun politici înalte de austeritate ecologică pentru a „salva planeta” fără să se gândească la daunele pe care le vor face vieților a milioane de oameni de pe teren; care obligă națiunile Europei să accepte migrația în masă, nu atât pentru că iubesc migranții, cât pentru că urăsc granițele naționale și noțiunea unui popor suveran care deține controlul asupra propriului destin.
Aceasta este Europa care i-a determinat pe mulți europeni să respingă vechile partide politice care au construit-o. Puterea este din ce în ce mai concentrată în mâinile birocraților nealeși de la Bruxelles și a marilor jucători.
„Mai multă Europă” – și, prin urmare, mai puțin spus despre popoarele Europei – este răspunsul elitelor la toate. Și milioane de oameni au spus "Destul!"
Instituția politică a UE și aliații săi din mass-media s-au unit într-o campanie de denigrare și delegitimizare a revoltei democratice a timpului nostru. Ei vor să transforme populismul într-un cuvânt murdar, declarându-l un „virus” împotriva căruia trebuie vaccinată democrația. Ei marchează orice mișcare politică din afara curentului principal îngust drept extremiști „de extremă dreapta”, care ar trebui anulați, cenzurati, interziși sau închiși.
Ei caută să minimizeze revolta populistă, susținând, de exemplu, că fermierii care protestează sunt țărani exploatați de extremiști. Un presupus expert chiar a sugerat că fermierii arborează steaguri curcubeu LGBT de pe tractoare, probabil pentru a-i alunga pe cei de „extrema dreaptă”, așa cum se presupunea că usturoiul ar trebui să țină vampirii la distanță.
Elitele UE vor profita, de asemenea, de orice ocazie pentru a declara „sfârșitul populismului”, anunțând cu încredere că revenirea eurocratului Donald Tusk ca prim-ministru al Poloniei anul trecut înseamnă „adulții sunt din nou la conducere” și copiii obraznici au fost trimiși la culcare.
Totuși, cumva, populismul național refuză să se stingă, trezindu-se în mod repetat cu o nouă explozie de viață într-o țară europeană după alta. Pentru că, spre deosebire de calomniile aduse de detractorii săi, ascensiunea populistă nu este o invenție a „extremiștilor” politici. Popoarele Europei sunt înaintea partidelor populiste în furia lor față de establishment. Politicienii nu au organizat protestele fermierilor sau protestele împotriva migrației în masă care au izbucnit pe tot continentul, dar au alergat să le ajungă din urmă.
Asistăm la erupția publică a unei diviziuni profunde între două Europe. Există cea centrată pe elitele din Bruxelles, Luxemburg sau Frankfurt, unde comisarii UE, judecătorii și bancherii centrali își emit regulile și edictele. Și apoi există cel adevărat, în care milioane de europeni trebuie să facă față consecințelor asupra modului lor de viață.
Această divizare din ce în ce mai clară asigură că populismul nu va dispărea prea curând. Nu este nimic superficial sau pe termen scurt în revolta acestui popor. Vine de mult timp.
Democrația, așa cum a fost inventată de atenienii antici, avea două părți constitutive: demos – poporul – și kratos – puterea sau controlul. De când democrația a reapărut în forma sa modernă în Europa, oligarhiile au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a menține demosul și kratosul cât mai departe posibil.
De la începuturile sale drept Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului în 1952, apoi Comunitatea Economică Europeană din 1956, până în Uniunea Europeană din 1993, elita UE a căutat să separe controlul în Europa de orice expresie a voinței populare.
Puterea de la Bruxelles a fost construită într-un sistem de control de sus în jos de către comisii, instanțe și funcționari publici neresponsabili, un sistem pe care fostul președinte al Comisiei Europene Jacques Delors, „arhitectul” patrician al Uniunii Europene, l-a descris drept „despotism benign”.
Astăzi, instituția UE încearcă să redefinească democrația pentru a însemna orice se potrivește intereselor sale înguste. Așadar, ajunge să încerce să apere „democrația” de demos-ul în sine – genul greșit de oameni, care insistă să voteze pentru tipul greșit de partide, populiștii.
Ideea UE de „democrație” este că statele membre votează pentru a face așa cum le-a spus Bruxelles-ul. Dacă nu, se pot aștepta să fie pedepsiți. După cum a avertizat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, înainte de ultimele alegeri italiene, dacă „un guvern democratic este dispus să lucreze cu noi”, lucrurile vor fi bine. Dar, „Dacă lucrurile merg într-o direcție dificilă, am vorbit despre Ungaria și Polonia, avem instrumentele.”
Cu alte cuvinte, dacă votați în direcția greșită – așa cum au făcut italienii prin alegerea premierului Giorgia Meloni – nu mai sunteți considerat democratic la Bruxelles. Și vă puteți aștepta să fiți supus acelorași „instrumente” — șantaj juridic îmbrăcat în „stat de drept” — ca și Ungaria și, anterior, Polonia, unde guvernelor conservatoare alese democratic li s-au refuzat miliarde de finanțare UE, pentru că nu au respectat Ordinele Bruxelles-ului privind migrația sau politica familială.
Această tendință periculoasă a mers mai departe în Germania, unde există discuții serioase despre necesitatea „apărării democrației” prin interzicerea Afd-ului. Pentru a salva oamenii de ei înșiși, eliștii ar refuza astfel milioanelor de germani dreptul de a vota pentru partidul ales de ei.
Aceleași tendințe sunt evidente în întreaga UE pe măsură ce se apropie alegerile din iunie. Reclamele mari din afara Parlamentului European de la Bruxelles, care îndeamnă cetățenii UE să „Folosește-ți votul” ar fi mai precise dacă ar avertiza „Folosește-ți votul în mod responsabil – sau altfel...”
Este timpul să trecem la ofensivă și să ne apărăm pentru democrația și suveranitatea națională. Ori de câte ori încearcă să trateze populismul ca pe un cuvânt murdar, îmi amintesc definiția cuvântului din dicționarul Cambridge: „Populism — idei și activități politice care au scopul de a obține sprijinul oamenilor obișnuiți, oferindu-le ceea ce își doresc”. Ofera oamenilor ceea ce își doresc! Scandalos! Această idee poate umple de groază elitele UE. Dar cu siguranță ar trebui să îmbrățișăm populismul ca un alt cuvânt pentru democrație.
Și când încearcă să respingă protestele populiste drept „extrema dreaptă”, ar trebui să întoarcem argumentul identificându-ne cu cauzele pe care au încercat să le defăimeze.
Deci, este acum „extrema dreaptă” să-i urăști pe islamiștii Hamas și să protestezi împotriva antisemitismului în Europa? Este acum „extrema dreaptă” să sprijinim fermierii europeni care luptă pentru a-și apăra mijloacele de trai și pentru a hrăni continentul? Este acum „dreapta extremă” să insistăm asupra faptului biologic că există doar două sexe și că bărbații nu pot cere să fie tratați ca femei? Sau este acum „extrema dreaptă” ca părinții și alții să protesteze împotriva expunerii copiilor la spectacole pornografice de drag queen?
Ar trebui să lămurim clar că vom continua să susținem aceste principii și multe alte principii, indiferent ce nume murdare ne numesc.
Dacă suntem îndrăzneți, alegerile din Europa pot fi o mare oportunitate de a da o lovitură împotriva oligarhiei de la Bruxelles. Conservatorii vor trebui să-și pună încrederea în oameni și democrație, ca cea mai bună speranță a noastră de a riposta instituțiilor antidemocratice care sunt controlate de cealaltă parte. Rezultatul recent al referendumului din Irlanda, unde oamenii și-au șocat conducătorii respingând propunerea trezită a elitelor din Dublin de a scoate familia din constituție, ar trebui să ne umple de speranță.
În urmă cu cinci ani, la alegerile UE din 2019, făceam parte dintr-un grup mic într-un birou de deasupra unui magazin din Londra, care conducea campania pentru Partidul Brexit. La șase săptămâni după ce Nigel Farage a lansat partidul, am câștigat acele alegeri cu mai multe voturi decât partidele conservatoare și laburiste. Dovada că, chiar și în vechea Britanie, orice se poate întâmpla în politică în zilele noastre. Cinci ani mai târziu, ca strigătul „Destul! iar cererea de „reluare a controlului” s-a răspândit în Europa în 2024, geniul populist și democratic nu se întoarce în sticla de la Bruxelles.
Fiecare criză politică confirmă acum că adevărata amenințare la adresa democrației europene, la adresa capacității oamenilor de a-și controla propriul destin, vine de sus, nu de jos. Când The European Conservative a lansat rubrica Democracy Watch pentru a urmări aceste tendințe periculoase, am clarificat că, în spatele tuturor problemelor din fiecare alegere europeană de astăzi, „există o întrebare mai mare, nespusă: cine guvernează? Cine va decide viitorul Europei? Vor fi elitele centralizatoare ale UE sau guvernele naționale? Popoarele Europei sau tehnocrații de la Bruxelles și bancherii centrali din Frankfurt?”
Cine guverneaza? Aceasta rămâne adevărata întrebare pe buletinele de vot din iunie. Să încercăm să ne asigurăm că oligarhia UE primește un răspuns care nu-i va plăcea.