Actuala criză este consecința directă a politicii duse de Comisia Europeană care, susținând descreșterea și înmulțirea standardelor care apasă fermele, a sufocat lumea agricolă, deplâng în Le Figaro doi europarlamentari francezi, François-Xavier Bellamy și Anne Sander
François-Xavier Bellamy este deputat în Parlamentul European, președinte al delegației franceze a grupului PPE . Anne Sander este deputatîn Parlamentul European și negociator PAC pentru grupul PPE.
Ce cauzează moartea agriculturii noastre? Criza prin care trecem a fost dorită, aleasă, planificată, în ciuda bunului simț și împotriva intereselor noastre esențiale, în ultimii ani – și în special în timpul mandatului care se apropie de final.
Totul a fost scris. Când Comisia Europeană și-a publicat așa-numita strategie „Farm to Fork” în mai 2020, principiul a fost clar: „tranziția verde” a agriculturii europene a semnat declinul acesteia. Și consecințele sale previzibile... Fermierii au alertat imediat. Confirmând îngrijorările lor, au fost publicate două studii de impact, primul de către universitățile germane, al doilea de către Departamentul Agriculturii al Statelor Unite. Ambele convergeau în acest punct: înmulțirea normelor care se conturau pentru agricultura europeană, creșterea terenurilor necultivate, reducerea drastică a protecțiilor fitosanitare aveau să producă o scădere fără precedent a producției agricole care i-a îngrijorat până și pe concurenții noștri americani.
Cu grupul nostru PPE, am denunțat imediat gravitatea pericolului. Dar avertismentele noastre au fost date la o parte de promotorii acestei agende, scrise direct de ecologia politică, și duse în instituții de stânga, verzi și aleșii de stânga. Aceste estimări erau false, ni s-a spus; cercetătorii universitari trebuie să fi fost compromisi de vreun lobby agricol, iar americanii se jucau cu dezinformarea. Din păcate, cel de-al treilea studiu de impact, publicat de această dată chiar de experții Comisiei Europene, a confirmat cele mai proaste ipoteze: strategia „De la fermă la furculiță” era de așteptat să ducă la o scădere a producției cu 13% până în 2030.
Concret, aceasta urma să implice o creștere bruscă a prețurilor alimentelor pentru consumatori, o reducere estimată cu 16% a salariilor fermierilor – care sunt deja printre cele mai mici venituri din majoritatea țărilor noastre... Suveranitatea alimentară a statelor noastre ar putea fi doar slăbită și mai mult. : în timp ce Franța a devenit deficitară în balanța comercială agricolă în 2019, experții Comisiei au prezis că aceste noi standarde europene ne vor crește în mod semnificativ dependența de importurile de rapiță, soia, floarea soarelui, carne de vită și chiar o vor dubla pentru fructe și legume! Și mai tragică, această situație ar avea un impact și asupra multor țări non-europene care depind de exporturile noastre pentru alimente: în Africa în special, a anticipat studiul de impact, 22 de milioane de oameni ar cădea în „nesiguranță alimentară” un cuvânt modest pentru a spune foamete, din lipsa de a putea conta pe producția fermierilor noștri.
Impunerea unor standarde insuportabile fermierilor europeni, reducerea producției lor, înseamnă a oferi cote din piețele noastre alimentelor produse în țări terțe care nu se deranjează cu cerințele ecologice.
În ciuda acestei perspective dezastruoase, Comisia, neclintită, și-a pus în aplicare proiectul, iar noi reglementări s-au succedat. Așa-numita lege „restaurării naturii” a constituit un moment emblematic. Ne-am opus din start, negociind pas cu pas pentru a evita ce e mai rău, continuând să luptăm cu însuși principiul unui text al cărui scop rămâne mereu acela de a organiza decreșterea. Să amintim, printre alte puncte, pericolul major reprezentat de înghețarea suplimentară a 10% din suprafețele agricole pe care această lege dorea să o impună fermierilor noștri. În timp ce RN a lipsit de la negocieri, numeroasele noastre amendamente au făcut din fericire posibilă excluderea acestei reguli nebunești, precum și altele; dar textul final a fost adoptat cu doar 12 voturi, cu sprijinul unanim al aleșilor macronişti.
Opoziția noastră hotărâtă față de această goană normativă ne-a câștigat acuzații necruțătoare din partea promotorilor săi care ne-audescris drept reprezentanții unui "trumpism european" pentru că avem îndrăzneala să apărăm fermierii... Am cerut timp de un an un moratoriu legislativ care să le permită să-și tragă sufletul și pur și simplu să lucreze. După astfel de atacuri virulente din tabăra lui, ce uimire să-l auzim pe Emmanuel Macron să ne preia în sfârșit cuvintele, vorbind la rândul său despre o „pauză ecologică” . Dar jocul dublu continuă: doar vocabularul s-a schimbat; noi standarde la Bruxelles sau ranspuneri la Pris, macronismul continuă să facă viața imposibilă tuturor celor care ne fac să trăim. Pascal Canfin își propune acum să-și asume în mod clar responsabilitatea pentru declinul creșterii animalelor, pornind de la principiul că „ tehnologiile capabile să producă lapte în laborator ” vor face în curând posibil „ să se fabrice lapte în întregime fără vaci” si promovează produsele sintetice în loc de carne. Macron să nu mai îndrăznească niciodată să spună că apără fermierii!
În plus, nu mai apără natura. Adevărul este că fermierii europeni au depus deja eforturi imense, iar astăzi au cele mai înalte standarde de mediu din lume. A le impune standarde insuportabile, a le reduce producția, înseamnă a oferi cote din piețele noastre alimentelor produse în țări terțe care nu se deranjează cu cerințele ecologice. Întărește așadar modelele de producție care sunt cele mai distructive pentru climă și biodiversitate... Această logică ne distruge, în același timp, locurile de muncă, suveranitatea și planeta: contradicție absolută. Aceiași aleși macroniști care apără declinul agriculturii Europei în numele mediului au votat pentru acordul comercial cu Noua Zeelandă: după ce au criticat amprenta de carbon a crescătorilor europeni, ecologistii iumporta de la capătul lumii tone de lapte praf și carcasede miei depozitate în azot lichid...
Niciodată nu este prea târziu să te trezești. Aceasta va fi problema crucială a viitoarelor alegeri europene.
