O biserică evanghelică din Argentina s-a transformat într-un bar ca semn de protest împotriva măsurilor guvernamentale de ridicare a restricțiilor, precizează The Guardian.
Pastorul a luat această decizie deoarece autoritățile au permis redeschiderea magazinelor și a barurilor, dar nu și a bisericilor.
În interiorul bisericii au fost amplasate mese de bar, iar pastorii îmbrăcați cu șorțuri de chelnăr purtau pe tavă biblii și serveau la mese în semn de protest pentru a convinge oficialii să permită reluarea slujbelor.
”Ne-am îmbrăcat astfel și servit pe tăvi biblii deoarece aceasta este singura modalitate de a răspândi cuvântul Domnului”, a anunțat pastorul Daniel Cattaneo. Acest eveniment a avut loc la o biserică evanghelică a comunității Redeemer din orașul San Lorenzo, Argentina.
”În afară de pâinea sfințită care se îndreaptă spre masa patru, vă ofer și cuvântul Domnului din casa Sa către toată națiunea.”
”Vrem să ne fie permisă exercitarea dreptului constituțional la religie. Barurile se deschid, magazinele se deschid, noi de ce suntem discriminați”, a declarat Cattaneo unui ziar local.
Chiar dacă pandemia se răspândește cu repeziciune în capitala Argentinei, Buenos Aires și în zonele apropiate, restul țării a reușit să gestioneze virusul, iar numărul cazurilor pozitive este extrem de redus.
Provincia Santa Fe unde este localizată biserica a reușit să mențină rata de răspândire destul de scăzută de aceea s-a și permis redeschiderea magazinelor și barurilor, dar bisericile pot ține slujbe cu maximum 10 credincioși.
Cattaneo a dus mai departe intenția de a relua slujbele cu o participare mult mai mare a numărului de credincioși și a anunțat o slujbă drive-in într-un spațiu deschis din apropierea bisericii.
Vineri, Argentina a anunțat 1.391 de noi cazuri pozitive dintre acestea 89 fiind din capitală. De la declanșarea pandemiei s-au înregistrat 28.764 de persoane infectate și doar 785 de decese de COVID-19.
Țara latină a reușit să gestioneze pandemia în comparație cu țările vecine care au devenit epicentrul mondial. Brazilia a confirmat 830.000 de cazuri pozitive, iar Chile 161.000. Conform ultimelor raportări, Brazilia se situează pe locul doi mondial ca număr de decese covid cu 41.901, depășind Marea Britanie.