Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, însoțit de angajați ai Președinției, a fost primul marți dimineață care s-a dus pe Aleea Clasicilor din centrul Chișinăului să depună flori la bustul marelui poet român Mihai Eminescu, la 169 de ani de la nașterea sa.
Ziua naşterii poetului Mihai Eminescu este marcată, începând din 2011, în fiecare an, ca Zi a Culturii Naţionale, în România. Dar 15 ianuarie este și în Republica Moldova decretată drept Zi a Culturii Naționale.
Deși Mihai Eminescu a spus-o clar că „suntem români și punctum!” și a militat atât ca poet, cât și în calitate de ziarist pentru Unirea Basarabiei cu România, Igor Dodon are o altă interpretare a biografiei sale, trișând din punct de vedere istoric, scrie deschide.md.
„Mihai Eminescu este un simbol pentru noi toți. Știu că sunt discuții - moldovean sau român. S-a născut moldovean, în Moldova. A plecat din viață în România, după ce acea parte a teritoriului a devenit a României. Sunt ferm convins că este un clasic al nostru, al tuturor și trebuie să învățăm și să studiem opera sa”, a declarat Dodon, potrivit sursei citate.
Igor Dodon a fost întrebat și în ce limbă a scris Mihai Eminescu, iar șeful statului s-a limitat să spună doar că poetul „s-a născut în Moldova”.
De menționat că prima întrebare de la bustul lui Mihai Eminescu i-a fost adresată în limba rusă, dar Igor Dodon a făcut imediat precizarea că vrea să răspundă „în limba de stat”.
Dodon a declarat presei că ”Mihai Eminescu este și va rămâne o personalitate marcantă care, prin creația sa, și-a rezervat un loc de seamă în literatura universală”, scrie și realitatea.md, care prezintă și o înregistrare video a momentului depunerii de flori la bustul lui Mihai Eminescu din Chișinău.