Timp de nouăsprezece ani, niciun soldat american nu a povestit cursul exact al arestării lui Saddam Hussein în 2003 într-o ascunzătoare subterană de lângă Tikrit, în regiunea sunnită în ultimele ore ale Operațiunii Red Dawn (Zorii Roșii) având ca scop găsirea fostului dictator irakian, răsturnat de Statele Unite, scrie Le Figaro.
Niciun martor direct nu a povestit vreodată în detaliu capturarea lui Saddam Hussein la 13 decembrie 2003, într-un cătun îndepărtat din Irak. Raidul, efectuat de un grup al Delta Force, unitățile speciale ale armatei americane, s-a bazat pe operatori destul de discreți și mult mai preocupați să scape din lumina reflectoarelor decât colegii lor care l-au eliminat pe Osama Ben Laden, opt ani mai târziu în Pakistan. SOCOM (Comandamentul Forțelor Speciale), al cărui cartier general se află în Tampa, Florida, interzice cu strictețe oricărui fost comando să acorde un interviu pe acest subiect. O declasificare oficială a operațiunii ar fi în studiu pentru 2028.
Dar prescripția ar fi putut fi ridicată, cel puțin pentru unii. Cu ocazia unui podcast, „Danger Close”, dedicat afacerilor militare și susținut de Jack Carr în Utah, unul dintre acești operatori, Kevin Holland, a ridicat în cele din urmă un colț de văl, pe 7 decembrie, despre acest eveniment relativ necunoscut. Acest sergent principal activa atunci cu primul detașament operațional (Delta) al forțelor speciale americane din Irak. Antrenat în Navy Seals, comandourile de elită ale Marinei, și aflat în retragere anticipată în 1999, el se înrolase din nou în Delta cu puțin timp înainte de invazia Irakului.
Jack Carr, el însuși fost ofițer al forțelor speciale, și-a luat totuși măsurile de precauție: „Nu știu dacă putem vorbi despre asta sau nu, poate fi necesar să trecem la editare! Dar Holland nu ezită, povestind detalii inedite. Trecuseră nouă luni de la căderea Bagdadului. „Asul de pică”, porecla dată lui Saddam de Washington în jocul de cărți care reunește cele 55 de personalități ale regimului căutat, își făcuse ultima apariție publică pe 9 aprilie 2003, în timp ce tancurile americane se năpusteau asupra capitalei irakului. În vârstă de 66 de ani, el a dispărut în triunghiul sunnit, de unde era. Unde triburile, bine plătite pentru a-și consolida puterea, vor continua să îl adăpostească și să îl ascundă atâta timp cât va continua ocupația americană.
30.000 de oameni afectați
În acest moment, insurgența irakiană câștigă în intensitate. Administrația Bush junior are nevoie disperată de o victorie de prestigiu, chiar și una simbolică. Era necesar să-l găsească pe Saddam Hussein, redenumit „HVT N.1” (pentru țintă cu valoare mare, țintă cu prioritate mare), pentru a-l judeca și a face Irakul să-și ispășească trecutul baasist. Operațiunea Zori Roșii este lansată. Va dura șase luni. Cei 30.000 de oameni din a 4a divizie de infanterie, precum și un mic grup de operatori Delta, printre care și Kevin Holland sunt grupați în Task Force 121. După multe aventuri, gărzile de corp ai dictatorului sunt localizate, rând pe rând. Cel mai influent dintre ei, Mohammed Ibrahim al-Muslit, a vorbit în cele din urmă, indicând prezența liderului fugar în localitatea ad-Dawr, la 10 kilometri sud de Tikrit, de-a lungul râului Tigru. Într-o fermă izolată, la capătul unui drum drept lung. Acolo ar urma să fie postate puncte de observație, monitorizând și prevenind orice posibilă intruziune, pentru a evita efectul surpriză.
„ De unde ai știut exact unde era Saddam? îl întreabă gazda emisiunii pe subofiţerul în retragere.
- Hmm, da, ei bine, am avut cu noi informatorul nostru, care ne-a spus unde este exact”, răspunde Kevin Holland.
Acest informator este al-Muslit. Americanii apar la 20h25, ghidați direct către ascunzătoare. Accesul la acesta este acoperit cu pământ, vegetație, nisip și apoi, odată defrișat, cu o placă de polistiren prevăzută cu două mânere. „ Există o țeavă prin care să respiri. Eliberăm toate acestea și, ridicând polistirenul, nisipul curge și dispare în gaură , adâncă de cel puțin trei metri. Refuzând să-și asume cel mai mic risc, unul dintre camarazii sergentului Holland a introdus o grenadă, care a explodat în conducta îngustă, producând o explozie înăbușită. „Ne-am aprins lămpile fixate pe armele noastre și distingem un sprijin de cărămidă. Știm atunci că această ascunzătoare este specială. Și că tipul pe care îl căutăm este acolo.”
"La naiba, el este"
Un câine antrenat este trimis pentru a elimina orice ocupanți ai gropii, dar chiar și el se dă înapoi, vizibil speriat. Atunci se aude o voce înăbușită. Interpretul răspunde, în arabă. Cineva iese. „Deodată, continuă Kevin Holland, apar mâini, apoi un cap mare cu barbă și dezordonat. Il apucăm și îl extragem de acolo. Americanii măsoară enormitatea capturii: „La naiba, el este», subliniază unul dintre bărbați. În același timp, Delta Force își dau seama că Saddam Hussein ține în mână o armă de mână, un Glock 18 semiautomată de 9 mm. Un „texan puternic”, al cărui nume Holland nu-l va spune, trimite imediat un uppercut dictatorului irakian, drept în dinți, pentru a-l neutraliza pe loc. Sau poate era interpretul irakian, Samir, imortalizat într-o fotografie după ce a zdrobit capul despotului cu piciorul și a mormăit cele mai înjositoare insulte posibile?
Amețit, cu maxilarul dureros, fără îndoială uimit că este tratat astfel, captivul găsește puterea de a articula în engleză: „Sunt Saddam Hussein, sunt președintele Irakului și sunt gata să negociez"
„Noi i-am răspuns: „E cam târziu, frate”, își amintește sergentul Delta Force. „Președintele Bush vă trimite salutări”, comentează totuși un ofițer american, înainte de a evacua trofeul zilei cu elicopterul, direcția Tikrit, apoi Bagdad. Arma lui, un Glock 18, va fi confiscată și ulterior dată lui George W. Bush însuși, căruia îi plăcea să o arate vizitatorilor săi în Biroul Oval și apoi să o încredințeze bibliotecii sale prezidențiale, inaugurată la Dallas în 2009.
Soldații americani decid să inspecteze ascunzatoarea pentru a nu lăsa nimic de valoare în urmă. Kevin Holland este cel care merge înăuntru: Mă strecor în tunel, cu pistolul în mână, și îmi dau imediat seama că e mai mare decât am crezut, cu mai multe porniri de tunel. Mă duc înapoi și îi rog pe băieți să-mi dea un al doilea pistol, un Glock echipat cu lanternă."
Tunelul conduce în camera în care Saddam a fost adăpostit: 2 metri lungime, suficient pentru ca cineva să se întindă, dotată cu o băncuță. Îngust, dar „destul de confortabil, dacă te uiți la el. Sunt cărămizi, tavanul are grinzi, aerul este sănătos, totul este cimentat și există un mic ventilator." Scurtul videoclip filmat de sergent Holland, comentând locația și îngenunchând pentru a-i testa practicabilitatea, va fi difuzat pe Fox News.
„Prezență cu adevărat tulburătoare”
În ceea ce privește condițiile în care a stat dictatorul, informatorii le-au dezvăluit americanilor că fugarul a stat de cele mai multe ori în aer liber, în ferma alăturată unde doi paznici au servit ca bucătari, în deplină liniște datorită rețelei dense din jur.
În orele următoare arestării, generalul-locotenent Ricardo Sanchez, comandantul forțelor americane din Irak, a declarat că l-a vizitat pe prizonier, găsindu-l „cooperant și dornic să vorbească, obosit și resemnat cu soarta lui”.
Aceasta nu este deloc impresia care reiese din mărturia lui Kevin Holland. În timpul transferului la Tikrit, apoi Bagdad, Saddam Hussein înțelege că nu va fi executat imediat. „Atunci ne-am dat seama ce demon este omul acesta”, a spus Kevin Holland. Avea o prezență cu adevărat tulburătoare. S-ar putea să fie încătușat, l-am ținut bine în elicopter, nu era în pericol să sară în timpul zborului, unul îl ținea de spatele părului, celălalt de barbă, dar asta nu l-a împiedicat să încerce să ne tragă de mână. Nu era o persoană bună. Acum că simțea că nu va fi ucis, parcă revenise în afaceri. Nimeni din grupul nostru nu intenționa cu adevărat să petreacă în compania lui.»
Genocid împotriva propriilor oameni
Această impresie este întărită de un lider șiit și viitor prim-ministru, Adel Abdel-Mahdi, care l-a vizitat și pe Saddam Hussein în spatele gratiilor: „ Când i-am spus că, dacă iese acum în stradă, va vedea oameni sărbătorind (arestarea lui) , el mi-a răspuns: sunt niște bătăuși. Când i-am povestit despre gropile comune (în curs de deshumare, pentru 300.000 de persoane dispărute între 1983 și 1991), el a răspuns: erau hoți. Nu avea de gând să-și ceară scuze. A fost provocator și a căutat să găsească scuze pentru aceste crime, așa cum făcuse întotdeauna înainte”.
„Doamnelor și domnilor, am înțeles”, a comentat administratorul american Paul Bremer. „Este o nouă eră”, salută președintele George W. Bush, contrazis rapid de moartea contractorilor privați de la compania Blackwater din Faloudja, la 31 martie 2004, declanșând una dintre cele mai sângeroase bătălii ale ocupației americane. Victoria „asupra tiranului” va fi de scurtă durată. Acum poporul irakian este cel care se ridică împotriva coaliției conduse de Statele Unite, care este incapabilă să aducă pacea în Irakul „eliberat” de sub jugul baasist. Saddam Hussein va fi găsit vinovat de genocid împotriva propriului popor, pentru 30.000 de irakieni gazați între 1982 și 1988 și spânzurat la 30 decembrie 2006.
Kevin Holland și-a continuat cariera în Delta Force timp de zece ani, înainte de a primi o beretă verde și de a fi rănit grav în 2011 în Afganistan. Pensionat din 2013, cu domiciliul în Carolina de Nord, nu simțise niciodată nevoia să povestească această ispravă de arme, care rămâne până astăzi una dintre rarele realizări ale unui război dezastruos de opt ani.
