”Franța este mai mare decât greșelile mele”, acesta este argumentul adus de candidatul dreptei la alegerile prezidențiale franceze, Francois Fillon. El a anunțat miercuri că, în pofida apropiatei sale inculpări de către magistrați ca urmare a unui scandal în care este implicat alături de soția sa, supranumit Penelopegate, nu se retrage din cursa electorală, scrie 20minutes.fr.
François Fillon: «Je ne me retirerai pas» de 20Minutes
Fillon a făcut anunțul în cadrul unei conferințe de presă, miercuri la prânz. În discurs, politicianul a invocat un "asasinat politic" asupra sa și a spus că scandalul în care este implicat nu face decât să îi sporească hotărârea de a continua cursa electorală.
La 25 ianuarie, justiția franceză a deschis o anchetă în urma dezvăluirilor din presă despre salariile primite de Penelope Fillon în calitate de asistentă parlamentară a soțului său, apoi a supleantului acestuia, suma totală ridicându-se la peste 800.000 de euro brut între 1988 și 2013.
Anchetatorii încearcă să stabilească dacă soția fostului prim-ministru a prestat în mod efectiv o activitate în anii în care a fost remunerată, sau a fost vorba despre o slujbă fictivă.
François Fillon, a cărui candidatură a fost serios fragilizată de acest scandal, și-a pierdut statutul de favorit în alegerile prezidențiale din aprilie-mai, sondajele indicându-l eliminat din primul tur, în favoarea șefei Frontului Național, Marine Le Pen, și a centristului Emmanuel Macron.
Déclaration de #Fillon qui s'annonce avec du retard ... ambiance fébrile des journalistes et élus présents pic.twitter.com/K10cGNMilx
— anne-laëtitia béraud (@ALBeraud) March 1, 2017
"Nu doar eu sunt victima unui asasinat politic, ci și alegerile prezidențiale", a spus politicianul. "Nu voi ceda, nu mă voi preda, nu voi retrage, voi lupta până la capăt", a adăugat. Fillon a mai spus că "Franța este mai mare decât greșelile mele". "Voi, alegătorii, trebuie să acționați. Voi veni la întâlnirea pe care democrația ne-o oferă pentru a ne decide viitorul comun. Franța e mai mare decât greșelile mele", a declarat fostul premier.
Fillon a postat în pagina sa de Facebook un mesaj către francezi, în care explică faptul că nu a deturnat bani publici, dar că a fost informat de avocat că va fi convocat la 15 martie de către judecătorii de instrucție pentru a fi inculpat.