NATO și-a încheiat vineri cel mai mare exercițiu de manevre aeriane menit să arate unitatea membrilor săi, în special în fața potențialelor amenințări din partea Rusiei, scrie Le Monde.
Acest exercițiu, coordonat de Germania și botezat „Air Defender 23”, a reunit aproximativ 250 de avioane militare din douăzeci și cinci de țări membre și partenere ale Alianței Atlantice, inclusiv Suedia, țară candidată la aderarea la NATO . Până la 10.000 de persoane au participat la aceste exerciții menite să consolideze interoperabilitatea și protecția împotriva atacurilor cu drone și rachete de croazieră.
„Aceste exerciții au fost un succes total, nu numai tactic, ci și organizatoric”, a declarat șeful Forțelor Aeriene Germane, Ingo Gerhartz, la baza aeriană din Jagel (Schleswig-Holstein).
Exercițiul a fost conceput în 2018, parțial ca răspuns la anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, și a fost conceput ca o formă de „asigurare” pentru flancul estic al Alianței Atlantice, chiar dacă nu vizează în mod specific „nimeni” , a explicat Gerhartz, în cadrul prezentării exercițiului.
Dar aceste manevre aveau scopul de a transmite un mesaj, în special Rusiei, explicase, la rândul său, ambasadorul Statelor Unite în Germania, Amy Gutmann.
Bilanz der @Team_Luftwaffe nach zehn Tagen #AirDefender23
— Dania Maria Hohn (@hhdania) June 23, 2023
Mehr als 90 Prozent der geplanten Übungsflüge, u.a. mit @USNationalGuard absolviert.
Keine Flugausfälle im zivilen Luftverkehr.
Finales „Debriefing“ steht noch aus. @ntvde pic.twitter.com/OySMlsh18I