Moțiunea de cenzură "România nu poate fi confiscată. Apărăm democrația și votul românilor" urmează să fie dezbătută și votată miercuri în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, începând cu ora 11:00. Moțiunea de cenzură este inițiată de parlamentarii Partidului Social Democrat (PSD) și ALDE împotriva Guvernului condus de Sorin Grindeanu.
PSD și ALDE au nevoie de 233 de voturi pentru ca moțiunea să treacă, însă, oficial, nu vor avea sprijinul altor partide în încercarea de a da jos propriul guvern. Ludovic Orban spune că parlamentarii PNL vor fi prezenți la dezbaterea moțiunii, dar nu vor vota, iar USR, PMP și UDMR au anunțat că nu vor participa la vot.
Votul va fi secret cu bile.
Parlamentarii PSD și ALDE susțin în moțiunea de cenzură că doi dintre cei 27 de membri ai Guvernului, trecuți voluntar sub comanda unui deputat, își împart posturi ministeriale și lansează atacuri ridicole în toate direcțiile.
Documentul a fost prezentat duminică în plenul comun de senatorul PSD Mihai Fifor. Moțiunea de cenzură a fost depusă la Parlament după ce coaliția de guvernare formată din PSD și ALDE a retras sprijinul politic Guvernului Grindeanu, iar premierul a refuzat să își dea demisia.