Miniștrii de externe ai mai multor țări-cheie din Europa se întâlnesc luni, la Londra, pentru discuții „cruciale” privind Ucraina, la două zile după ultimatumul adresat Moscovei de către aliații Kievului pentru a accepta o încetare a focului, scrie Le Monde
În jurul șefului diplomației britanice, David Lammy, se vor afla, la Lancaster House, omologii săi din Germania, Polonia și Spania. Franța va fi reprezentată de ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Benjamin Haddad, iar Uniunea Europeană, de șefa diplomației europene, Kaja Kallas. La reuniune va participa și un reprezentant al Italiei, în cadrul acestui format numit „Weimar”, lansat în luna februarie și care s-a reunit deja de șase ori până acum.
Aceste „discuții cruciale” vor viza „eforturile comune de consolidare a securității europene și de obținere a unei păci juste și durabile în Ucraina”, a transmis Foreign Office într-un comunicat.
„Trebuie să rămânem uniți, aliați în apărarea suveranității, a păcii și a Ucrainei”, a declarat David Lammy, citat în același comunicat. Potrivit acestuia, liderii europeni se confruntă cu o „provocare” care „nu privește doar viitorul Ucrainei”, ci este „existențială pentru Europa în ansamblu”.
Șeful diplomației britanice a avut, duminică, o convorbire cu omologul său american, Marco Rubio, care i-a transmis că „prioritatea numărul unu [a Washingtonului] este obținerea încetării imediate a luptelor și a unui armistițiu”, potrivit purtătoarei de cuvânt a acestuia, Tammy Bruce.
Din partea Franței, se dorește în special sublinierea „necesității de a menține și spori presiunea asupra Rusiei”, a precizat Ministerul francez al Afacerilor Externe pentru Agenția France-Presse.
Această reuniune are loc la două zile după vizita la Kiev a președintelui francez Emmanuel Macron, a cancelarului german Friedrich Merz, a prim-ministrului polonez Donald Tusk și a prim-ministrului britanic Keir Starmer, în cadrul „coaliției voluntarilor”.
Ucraina și aliații săi europeni, împreună cu Statele Unite, au adresat Moscovei un ultimatum pentru a accepta o încetare „completă și necondiționată” a focului, valabilă timp de treizeci de zile începând de luni, în caz contrar Rusia riscând noi „sancțiuni masive”.
Ministerul britanic de Externe a anunțat că Londra va face publice luni „noi sancțiuni împotriva actorilor care sprijină invazia ilegală” a Ucrainei de către Rusia. Săptămâna trecută, Regatul Unit și-a extins sancțiunile împotriva „flotei fantomă” utilizate de Moscova pentru a-și exporta petrolul și gazele.