Mărturia unui tânăr sirian confirmă cele mai negre gânduri ale europenilor. Băiatul pare să fie sincer în declarațiile sale, chiar supărat, și povestește cu năduf cine sunt cu adevărat refugiații, în opinia lui.
"Sunt supărat pentru că toate canalele de știri spun că sirienii se duc în Germania, în Europa. Nimeni nu verifică cine sunt refugiații care ajung în Europa. 90% dintre ei sunt din Afganistan și Irak și abia 10% sunt din Siria. Se duc în Grecia, își fac pașapoarte false și își aleg un nume sirian. Niciunul dintre ei nu vorbește araba, nu sunt sirieni adevărați. Se duc în Europa să fure de la alții. Sunt niște oameni murdari și toată lumea crede că sunt sirieni. Se duc să le fure ajutorul social. EU sunt sirian. Cei adevărați arată ca mine. Ei se duc acolo să fure, sunt oameni murdari și asta e tot. Eu sunt aici de șapte zile, abia am ajuns și sunt încă șocat. Am ajuns, ca toată lumea cu o barcă. Când veneam și am văzut atâția oameni am întrebat pe unul de unde e. Mi-a zis că e din Siria. Serios? Putem să vorbim în arabă? Mi-a zis că nu. E, cum poți să fii din Siria și să nu cunoști araba? Mi-a zis că și-a făcut acte false cu o sută, două de dolari și a crezut că am făcut și eu la fel. De ce ai venit aici sub nume sirian, l-am întrebat? A zis că se duce să primească mâncare, casă și bani. 90% sunt ca ăsta. Tată lumea vrea să știe cum am ajuns aici, nimeni nu vrea să știe adevărul. Toți sirienii iubesc Siria și nimeni nu pleacă de bunăvoie din Siria pentru o mie de euro, pentru mâncare sau adăpost. Eu sunt din Siria și iubesc Siria și toți sirienii care au plecat se vor întoarce. Cei care se dau drept sirieni nu vor să muncească, nu vor să învețe, nu vor să facă nimic. Vin doar să mănânce, să doarmă, iar să mănânce și tot așa. Dacă spune vreunul că e din Irak nu le dă nimeni nimic. Ăștia strică totul. Eu am venit aici să învăț ceva. Nu voi rămâne aici, o să mă întorc. Nu vreau pașaport european, nu le vreau mâncarea, nu vreau casă. Eu vreau să învăț ceva, vreau să studiez. Îmi termin studiile, învăț o limbă nouă și apoi mă întorc. Să știți că sirienii riscă enorm venind în Europa, pentru că vor să se întoarcă. Ăștia din Afganistan și Irak nu au nimic de pierdut. Și mai sunt și proști. Ajung în Serbia și se bat cu sârbii. Li se spune să stea jos, nu vor, stau în picioare. Prietene, așează-te. Stai jos. L-am rugat frumos, frate, stai jos. N-a vrut. El vroia sa stea in picioare. Nu stiu de ce, nu ma intrebati, asa vroia el. Evident că s-a ajuns la scandal. Vreau ca cineva să-i verifice. De unde vin, care le e adresa, ce limbă vorbesc. Uitați, în Viena li se spune că nu mai pot să-i accepte și se duc în Germania. Acolo îi primesc ăia pe toți. Vă rog, opriți-vă, nu mai acceptați pe toată lumea!", spune tânărul, pe nume Fahed.
Bineînțeles, declarațiile tânărului sirian Fahed pot fi analizate și comentate îndelung. Însă Germania știe deja că are o problemă în legătură cu naționalitatea refugiaților. Guvernul de la Berlin estimează că 30% dintre refugiaţii care afirmă că sunt sirieni, atunci când sunt înregistraţi în evidenţele autorităţilor germane pentru obţinerea statutului de refugiat, au de fapt alte naţionalităţi.
"Nu este vorba despre o statistică oficială, ci de o estimare bazată pe constatările autorităţilor la faţa locului, mai ales ale poliţiei (...) şi ale Frontex (Agenţia europeană pentru supravegherea frontierelor)", a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne de la Berlin, Tobias Plate.
Respectivii imigranţi mint în încercarea de a obţine mai uşor azilul, sirienii beneficiind de o examinare accelerată a dosarului, iar adevărata lor naţionalitate este foarte greu de verificat atunci când nu prezintă acte.