„Există erori istorice care pot fi iertate, aceasta nu”, a spus scriitorul Alain Minc. Eseistul care l-a susținut pe Emmanuel Macron în 2017 nu este pe cale să-l ierte pentru dizolvarea parlamentului și consecințele acesteia. "Această dizolvare este rezultatul narcisismului împins la o stare aproape patologică, care duce la negarea realității" spune el pentru L'Express
El l-a susținut fără ambiguitate pe Emmanuel Macron când a fost ales președinte al Republicii. Cu atât căderea va fi mai grea. Astăzi, Alain Minc este supărat pentru dizolvarea Parlamentului care stabilește partidul lui Marine le Pen (RN) drept partidul de conducere în Franța. Și care aruncă o umbră asupra întregii aventuri macroniane: „Ca și în dramele shakespeariane, finalul șterge restul”.
- L'Express: "Nu va fi vina nimănui în seara turului doi. Va fi responsabilitatea francezilor", a spus Emmanuel Macron chiar înainte de primul tur. Președintele este responsabil pentru ceea ce votează alegătorii?
Alain Minc: Este o propoziție rușinoasă, da, rușinoasă. Suntem deja în procesul psihologic care îi va permite lui Emmanuel Macron să se elibereze de orice responsabilitate. El a creat condițiile pentru dezastru, el este responsabil pentru el. Ar fi putut încerca să uite rezultatul alegerilor europene dar a reușit să-l pună definitiv în farfurie. Am fi ajuns să uităm de victoria RN din 9 iunie, acum l-a făcut partidul tuturor claselor sociale și intergenerațional precum celelalte.
- Cum explici că un președinte care părea să întruchipeze o formă de rațiune a decis această dizolvare?
Când un om despre care se presupune că este inteligent și care ia o decizie de o prostie absolută, este pentru că dimensiunea psihologică a avut prioritate față de reflecție și rațiune. Emmanuel Macron este, printre liderii ultimelor decenii, cel pentru care psihologia personală este cea mai determinantă. Această dizolvare este rezultatul narcisismului împins la o stare aproape patologică, care duce la negarea realității. Cum ne putem imagina trecerea de la 250 la 80 de deputați? Niciun argument pur considerat nu ar putea justifica o astfel de decizie, așa că trebuie să căutăm în altă parte explicații.
Când am spus în 2022 că o susțin pe Valérie Pécresse în primul tur, am dat un motiv: acest job, fără echivalent în lume, este de așa natură încât, după un mandat, suntem epuizați intelectual. Greșelile de comportament se înrăutățesc, capitalul politic se ofilește, gândirea logica slăbește. Singura modalitate de a exercita în mod durabil această funcție este să o faceți într-o manieră regală, adică cu jumătate de normă, așa cum o fac regii. Dacă joci golf luni dimineața și petreci o oră în librării după-amiaza, precum Mitterrand, ai o altă abordare a muncii. Dar când o practici ca un super tehnocrat, închei mandatul rupt de oboseala. L-am văzut în 2022, nu mai era energie în aparat. Timpul accentuează și fenomenele de curte, odată cu apariția bufonilor precum cei despre care se crede că au influență asupra deciziei de dizolvare. Dar dacă cred că Emmanuel Macron râde de glumele celor pe care ministrul Bruno Le Maire îi numește „păduchi”, îmi este greu să cred că se lasă influențat: nu a ascultat niciodată pe nimeni.
- Cum ar putea arăta următoarea legislatură?
În cel mai bun caz, va fi haos, cu o Adunare și mai greu de gestionat decât precedenta, dar fără posibilitatea de a fi dizolvata timp de un an. Aceasta nu este o situație pentru Emmanuel Macron. Un guvern tehnic pe modelul italian nu ar fi potrivit pentru o țară deja dominată de elitele sale tehnocrate. Emmanuel Macron ar trebui așadar să facă un pas înapoi, să se concentreze pe probleme internaționale și să aleagă un politician veteran, cu scopul de a face cât mai puțin rău: Jean-Pierre Raffarin, Bernard Cazeneuve, Jean-Yves Le Drian... Cu toate acestea, știm ceea ce valorează promisiunile lui de a se retrage în biroul său: nu durează nici măcar o dimineață.
În cel mai rău caz, avem o majoritate absolută pentru RN. Până acum am trăit conviețuirea între "batrânii" politicieni, împărtășind același sistem de valori, în cadrul aceluiași cerc al rațiunii. De data aceasta, ar fi vorba de o coabitare între două fecioare. Emmanuel Macron are experiența dar nu și cel mai mic know-how pentru acest tip de circumstanță, Jordan Bardella să nu mai vorbim despre asta. Este nevoie de un superego gros ca peretele unei centrale nucleare pentru a gestiona astfel de situații. Cu toate acestea, Emmanuel Macron nu are un superego. Nu pot să cred că asta ar putea dura trei ani.
- În 2017, l-ați susținut pe Emmanuel Macron. Aruncă acest episod de dizolvare o umbră asupra întregii aventuri macroniene?
Ca și în dramele shakespeariane, finalul șterge restul. Dacă RN va ajunge la putere, asta va rămâne din aventura macroniană. Viața politică este ca viața: o judecăm în ultima etapă. Macron va fi Napoleon al III-lea după Sedan. Din nou, dimensiunea psihologică reapare. De șapte ani încearcă, cu succes, să facă Franța prietenoasă cu afacerile și și-a petrecut ultimii ani pregătindu-se pentru Jocurile Olimpice de la Paris. Acum comite un gest care readuce Franța la demonii săi malefici, stârnind neîncrederea lumii economice și își distruge jucăria, care sunt Jocurile Olimpice.
Nu există nicio îndoială cu privire la inteligența sa, dar si alți oficiali o au. Ceea ce m-a frapat întotdeauna la el a fost îndrăzneala lui incredibilă. S-a transformat într-o viziune deconectată de realitate. Cu toate acestea, în această societate a anomiei, individualismul creează populismul. Când societatea civilă este robustă, există anticorpi împotriva individualismului. Când individul se găsește singur cu buletinul de vot, în mijlocul rețelelor de socializare, este o cale triumfală pentru populism. Iată-ne.
- Am putea sugera să nu tragi cu pușca într-o ambulanță...
Am mai putea spune că în 2022, prin nevotarea lui Emmanuel Macron în primul tur, în ciuda legăturilor noastre, am avut sentimentul că am planificat traseul ambulanței, nu? Există erori istorice care pot fi iertate, aceasta nu este. În timpul referendumului din 2005, am spus despre Laurent Fabius că a comis cel mai rușinos gest politic conștient din iunie 1940. Iată, suntem într-un gest de cu totul altă amploare. Ne-am petrecut ultimele decenii încercând să ne asigurăm că Franța nu mai este paria Occidentului și riscăm să luăm calea unei democrații iliberale, sau chiar a unui regim parlamentar iliberal. Furia pe care o simt, o auzi la mulți ani: toți cei care l-au ajutat sunt devastați.
- Ești supărat pentru totdeauna?
Când toată lumea îi întoarce spatele, va trebui să fie îngrijit.
- Practic, îl învinovățiți în principal pe Emmanuel Macron că a forțat mulți alegători să aleagă între extrema dreapta - RN și extrema stânga -Noul Front Popular, nu? Ce ai face singur?
Dacă reprezentantul Noului Front Popular este socialist, verde sau comunist, eu îl votez evident. Dacă este și de la partidul extremist France Insoumise (LFI) care și-a încălcat interdicția, la fel. Dacă este un convins LFI, votez alb.
Contezi pe Emmanuel Macron să fie un pol de stabilitate în următorii trei ani, „președinte protector în fiecare moment al Republicii noastre”, cum scria el?
Sper că se va ridica la înălțime, care necesită reținere, pricepere, calm și perversitate. Acestea sunt patru caracteristici serioase, care necesită o schimbare psihologică profundă la Emmanuel Macron.
- Va demisiona?
Mai presus de toate, nu trebuie să-și dea demisia, astăzi nu-și poate imagina, asta e sigur, dar va avea oare puterea să reziste erodării unei coabitări dure cu RN? Nu știu. Și dacă va demisiona, fiecare republican va trebui să se alinieze în spatele celui mai legitim dintre candidații republicani, Gérard Larcher: președinte interimar, cu alegeri care au loc trei săptămâni mai târziu, el va fi în funcție.
- În fine, ce este sau a fost Macronismul în lumina istoriei?
Sursa principală a Macronismului sunt convingerile sale viscerale despre Europa. Are bunuri, da. Însă tragedia a ceea ce trăim astăzi, în lumina Istoriei, este că tot ceea ce a fost în meritul său riscă să fie înghițit de incredibilul regres politic la care ni se promite. Franța în următorii ani nu va anula Europa; dar o Europă în care motorul francez este oprit, unde este și puterea germană, este o Europă care nu va merge înainte. În momentul în care devenim nerezonabili, englezii vor deveni rezonabili, dar nu mai sunt în familie
