Pentru a putea înţelege mai bine mesajul acestei ştiri, închideţi ochii. Şi încercaţi să vă conturaţi cifra. Peste 68 de milioane. Mai precis, 68,5 milioane de oameni, nevoiţi, într-un singur an, 2017, să se refugieze, să fugă. Jumătate dintre aceştia sunt copii. Numărul refugiaţilor şi al persoanelor strămutate în plan intern în urma conflictelor pe mapamond a atins în 2017 un nou record, pentru al cincilea an consecutiv, a anunţat ONU.
Criza din Republica Democratică Congo, războiul din Sudanul de Sud şi fuga a sute de mii de refugiaţi rohingya în Bangladesh din Myanmar au propulsat strămutările forţate la niveluri record în 2017, potrivit raportului anual al Biroul Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).
Conform statisticilor, saltul înregistrat anul trecut (+3,1 milioane de persoane) depăşeşte cu mult creşterea din 2016 (+300.000) şi poate fi explicată prin majorarea accentuată a numărului de refugiaţi, în timp ce numărul persoanelor strămutate intern a scăzut uşor.
În total, aceasta înseamnă că o persoană din 110 este strămutată pe plan mondial.
Potrivit UNHCR, "refugiaţii care au fugit din ţările lor pentru a scăpa de conflicte şi de persecuţii reprezintă 25,4 milioane din 68,5 milioane de persoane dezrădăcinate, o creştere de 2,9 milioane faţă de 2016 şi, de asemenea, cea mai mare creştere înregistrată vreodată de UNHCR pentru un singur an".
În acelaşi timp, numărul solicitanţilor de azil care aşteptau obţinerea statutului de refugiat la sfârşitul anului 2017 a crescut cu aproximativ 300.000 pentru a ajunge la 3,1 milioane. Aproximativ 40 de milioane de persoane sunt strămutate în interiorul ţării lor, o cifră în scădere foarte uşoară.
Siria rămâne ţara cu cel mai mare număr de persoane strămutate intern, urmată de Columbia, Republica Democratică Congo şi Afganistan.
În ceea ce priveşte refugiaţii, puţin peste o cincime sunt palestinieni, care ţin de competenţa UNRWA. Restul provin în marea lor majoritate din cinci ţări: Siria, Afganistan, Sudanul de Sud, Myanmar şi Somalia.
Numărul de ţări care acordă găzduire unor populaţii mari de refugiaţi este, de asemenea, scăzut. Turcia rămâne cea mai mare ţară gazdă absolută a refugiaţilor, cu un număr de 3,5 milioane de refugiaţi, în majoritate sirieni, în timp ce Libanul găzduieşte cel mai mare număr de refugiaţi în raport cu populaţia naţională.
Raportul arată de asemenea că percepţia strămutărilor forţate este "în contradicţie flagrantă cu realitatea". Textul infirmă "ideea că popoarele dezrădăcinate din întreaga lume s-ar găsi în principal în ţările din emisfera nordică", în timp ce statisticile arată că 85% dintre refugiaţi trăiesc în ţările în curs de dezvoltare.