ISIS confirmă faptul că NUMĂRUL DOI din ierarhia sa a fost UCIS într-un raid american

14 Oct 2015
ISIS confirmă faptul că NUMĂRUL DOI din ierarhia sa a fost UCIS într-un raid american
Purtătorul de cuvânt al grupării jihadiste Statul Islamic a confirmat faptul că „numărul doi” din ierarhia sa a fost ucis la începutul acestui an, într-un raid american în Irak, relatează AFP
 
"America s-a bucurat de moartea lui Abi Moutaz al-Qorachi, pe care a prezentat-o ca pe o mare victorie. Nu vreau să-l plâng pe cel a cărui unică dorință era de a muri în numele lui Dumnezeu… El a condus oameni și a lăsat în urma lui niște eroi care, cu ajutorul lui Dumnezeu, îi vor face rău Americii", a spus El Abou Mohamed al-Adnani, într-o înregistrare audio postată pe site-urile jihadiste.
 
În august, Casa Albă anunța că Fadel Ahmad al-Hayali a fost ucis în ziua a 18-a a lunii respective într-un raid aerian american lângă Mossul, în Irak, în timp ce se afla într-un vehicul împreună cu un alt responsabil al organizației jihadiste.
 
La acea dată, Casa Albă a precizat că Hayli era unul dintre principalii coordonatori ai transferurilor de arme, explozibili, vehicule și indivizi între Irak și Siria, două țări în care SI deține controlul asupra unor vaste teritorii.
 
Casa Albă l-a prezentat ca „principal adjunct” al șefului SI, Abou Bakr al-Baghdadi, precizând că acesta era responsabil pentru operațiunile SI în Irak.
 
 

Alte stiri din Externe

Ultima oră