Situație de coșmar în apropiere de Atena, aparatul de stat este în stare de vigilență. Cel puțin 50 de oameni au murit și peste 150 au fost răniți în incendiile de vegetație scăpate de sub control în jurul capitalei Greciei, apreciate drept printre cele mai devastatoare din secolul XXI.
Pentru a descrie prăpădul, presa din întreaga lume se întrece în titluri: „Apocalipsa acum”, ”Tragedie greacă” etc.
Bilanţul persoanelor decedate în urma incendiilor de pădure din împrejurimile Atenei a urcat la 50 după ce au fost descoperite alte 26 de cadavre, au anunţat marţi autorităţile. Cele 26 de trupuri neînsufleţite au fost găsite în apropierea oraşului-port Rafina, conform reprezentanţilor Crucii Roşii şi viceprimarului regiunii, Girgos Kokkolis.
Sute de case au fost distruse. Focarele au fost până acum puse oarecum sub control.
La Atena încă mai ard câteva focare dar nu ar fi periculoase deoarece vântul nu mai are mare putere. Alte focare din zona capitalei Greciei se află din nou în evoluție și se operează deja cu forțe aeriene.
Grecia a cerut ajutor de la Statele Unite ale Americii, care vor trimite un avion special care să supravegheze suprafețe foarte întinse pentru a putea fi puse la timp sub control eventuale focare. Atena a cerut și sprijin financiar din partea Uniunii Europene pentru oamenii care au rămas fără locuințe.
Pescari, personal din cadrul Pazei de Coastă şi turişti au intervenit cu ambarcaţiuni pentru a salva peste 700 de persoane aflate pe mai multe plaje şi zone de coastă unde s-au refugiat din calea flăcărilor, a relatat ERT.
Purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Dimitris Tzanakopoulos, a anunţat în cursul nopţii că majoritatea victimelor au fost prinse în capcană de flăcări în sectorul localităţii balneare Mati, aflată la 40 km nord-est de Atena, la domiciliu sau în maşină.
Premierul grec Alexis Tsipras şi-a scurtat o vizită în Bosnia-Herţegovina pentru a reveni de urgenţă în Grecia. El a sugerat că unele incendii ar fi fost declanşate de piromani.
Tsipras a dispus mobilizarea unui număr suplimentar de salvatori şi de pompieri de la departamentele şi serviciile de urgenţă din regiunile vecine şi a cerut asistenţă din partea armatei, potrivit postului de radio de stat grec.
Atena a activat şi mecanismul european de protecţie civilă pentru a solicita întăriri partenerilor săi, iar Cipru şi Spania şi-au oferit deja ajutorul, susţine Yannis Kapakis, secretarul general al Protecţiei civile din Grecia.
INFORMARE DE LA MINISTERUL DE EXTERNE
Ambasada României la Atena are în atenţie evenimentele legate de incendiile produse în Grecia şi încearcă să afle dacă sunt români printre persoanele afectate, până în prezent nefiind înregistrate solicitări de asistenţă consulară, a precizat Ministerul Afacerilor Externe (MAE), marţi, la solicitarea AGERPRES.
”Reprezentanţii misiunii diplomatice au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele afectate. Până în prezent, la nivelul ambasadei nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară”, a arătat MAE.
Misiunea diplomatică este în permanent contact cu celula de criză activată la nivelul MAE elen.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că, în ultimele zile, capitala Atena se confruntă cu incendii de vegetație, declanşate şi în contextul unui val de căldură, care s-a abătut asupra ţării, cu temperaturi de până la 40 de grade Celsius, iar Serviciul de Meteorologie grec a anunțat o înrăutățire a vremii pentru perioada 24-26 iulie 2018. Sunt prognozate ploi și furtuni puternice la nivel local, însoțite de căderi de grindină, vânt puternic și scăderea semnificativă a temperaturii.
Vor fi afectate următoarele regiuni: Epirul, insulele din nordul Golfului Ionic, vestul Greciei continentale, Tessalia, insulele Sporade și insulele din nordul și estul M. Egee, estul Macedoniei, Tracia, Evia, Macedonia Centrală (în principal Halkidiki).
Detalii suplimentare despre evoluția vremii se pot obține accesând portalul www.meteoalarm.eu.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728879 și +302106728875, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al Ambasadei României în Republica Elenă: +306978996222.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro și www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.
UPDATE
Comisarul european pentru politică regională Corina Creţu a postat marţi un mesaj pe contul său de Facebook în care se declară "şocată de tragedia din Grecia'', ţară afectată de puternice incendii de vegetaţie declanşate în împrejurimile Atenei.
"Sunt şocată de tragedia din Grecia, unde incendii devastatoare au cuprins zone întinse din apropierea capitalei Atena. Din nefericire, din datele noastre, cel puţin 50 de oameni au murit şi peste 100 au fost răniţi", a scris Corina Creţu pe Facebook, care a menţionat că a asigurat autorităţile elene de susţinerea Comisiei Europene.