Pentru diplomatul francez Gérard Araud, fost ambasador în Israel (2003-2006), atacul Hamas este fără precedent pentru statul evreu și urmărește să strice apropierea dintre Israel și Arabia Saudită. Dacă unitatea națională este de neclintit astăzi în țară, o criză politică va fi inevitabilă, analizează el într-un interviu pentru Le Figaro.
- LE FIGARO.- Unii vorbesc despre „11 septembrie israelian” pentru a desemna atacul neașteptat al Hamas asupra țintelor civile israeliene... este exagerat?
Gérard ARAUD.- Cred că formula este corectă. 300 de victime pentru 9 milioane de locuitori, la scară, este și mai mare. Ceea ce s-a întâmplat este fără precedent. Cu siguranță, au existat deja o serie de episoade comparabile. Fâșia Gaza este o oală sub presiune de două milioane de locuitori în 300 km2 care explodează la fiecare trei sau patru ani. Acest tip de criză a avut deja loc în 2008 sau 2014. Dar marea diferență care schimbă totul este succesul tactic incredibil pe care l-au obținut palestinienii. Cu atât mai spectaculos cu cât victimele nu sunt doar soldați. Incapacitatea statului de a apăra și proteja civilii timp de câteva ore este fără precedent. La aceasta se adaugă problema ostaticilor tipic israelieni. Statul trebuie să facă totul pentru a-și salva cetățenii: acest lucru este foarte adânc înrădăcinat în psihicul israelian. Soldatul franco-israelian Gilad Shalit a fost schimbat cu 1.000 de prizonieri palestinieni. Deci 163 de ostatici... schimbă lumea, este nemaiauzit. Aceasta este o umilință teribilă pentru Israel. Operațiunea militară care este inevitabilă va fi complicată de acești ostatici care vor fi folosiți ca scuturi vii.
- Cum putem explica un astfel de eșec al informațiilor israeliene, la 50 de ani după surpriza războiului de la Yom Kippur din 1973?
Asta e întrebarea. Aproape că nu erau soldați în sudul Israelului. Opoziția susține că guvernul ar fi pus majoritatea forțelor armate din Cisiordania pentru a proteja colonii extremiști. Brutalitatea incredibilă a imaginilor cu abuzurile Hamas va oferi guvernului lui Netanyahu o mână liberă pentru a reacționa fără limite. Opinia publică va urma, dar până când? Din nou, putem face o paralelă cu Războiul Yom Kippur: șase luni mai târziu, Golda Meier și-a dat demisia. Doi ani mai târziu, Likud a venit la putere și acesta a fost sfârșitul puterii Partidului Laburist. Pentru moment, există unitate națională, dar o criză politică este inevitabilă.
Guvernele țărilor arabe nu mai au nicio simpatie pentru cauza palestiniană, chiar dacă opinia lor publică are.
- Care este beneficiul pentru Hamas al unui astfel de atac care va duce inevitabil la o reacție violentă din partea Israelului?
Scopul este, fără îndoială, să deraieze extinderea Acordurilor Abraham (acorduri negociate în 2020 între Israel și Emiratele Arabe Unite, pe de o parte, și între Israel și Bahrain) către Arabia Saudită. Americanii duceau problema mai departe. Aceasta ar însemna că Israelul ar fi în pace cu toate monarhiile din Golf. Mesajul ar fi atunci clar: țările arabe nu mai sunt interesate de cauza palestiniană. Dacă saudiții și israelienii au fost de acord să se apropie, este pentru că au un inamic comun: Iranul. Iranul, care are deci un dublu interes să torpileze această apropiere. Represiunea israeliană va continua și, prin urmare, va fi foarte greu pentru Arabia Saudită să normalizeze relațiile. Opinia publică din lumea arabă aplaudă Hamas.
- Care vor fi consecințele regionale ale acestui conflict?
Trebuie să urmăm ceea ce va face Hezbollah. Deține mii de rachete în nordul Israelului, capabile să ajungă în treimea de nord a acestei țări mici. Deocamdată au făcut minimul sindical în comunicatul lor de presă, afirmând că au susținut atacurile. Au lansat lovituri limitate în noaptea de sâmbătă până duminică. Vor merge mai departe? Își amintesc de înfrângerea pe care au primit-o în 2006. Nu prea cred în prelungirea conflictului.
Ca un bun centrist, am crezut că expresia islamo-stânga este o expresie partizană, dar când citim acest comunicat de presă al grupului parlamentar francez France Insoumise începem să credem.
- Conflictul israeliano-palestinian a fost retrogradat în ultimul timp de comunitatea internațională?
Conflictul a fost pus sub un clopot pentru că nu există nicio speranță. Ai două popoare care se luptă pentru același pământ și unul este mult mai puternic decât celălalt. Într-o țară în care religia este din ce în ce mai importantă, teritoriul biblic capătă o importanță sacră. Israelienii au câștigat, sunt prea puternici pentru a face cea mai mică concesie. „Câștigătorul ia totul” . Autoritatea Palestiniană este atât de coruptă încât nu mai există. Mahmoud Abbas are 88 de ani, nu au mai fost alegeri din 2006 în Cisiordania. Nu există nicio speranță de negociere. Biden este, de asemenea, primul președinte american care nu a făcut niociun efort în acest conflict. El știe că capitalul politic de cheltuit acolo ar fi inutil. Țările arabe sunt în proces de normalizare cu Israelul. Europenii sunt obosiți. Deci există aceste izbucniri episodice de violență. Scenariul este același de fiecare dată: un mediator intră în grabă, adesea este Egiptul, și există un armistițiu. Am fost ambasador acum cincisprezece ani și eram deja foarte pesimist. În cinci, zece ani, nu văd că lucrurile se vor schimba.
- Ce părere aveți despre comunicatul de presă al grupului parlamentar francez de stânga France Insoumise, singurul grup politic din Franța care nu a condamnat ferm Hamas?
Ca un bun centrist, am crezut că expresia islamo-stânga este o expresie partizană, dar când citești acest comunicat de presă al grupului parlamentar France Insoumise începi să crezi. Nu am nicio simpatie pentru guvernul Netanyahu și cred că guvernul de extremă dreaptă are o responsabilitate pentru ceea ce se întâmplă, dar primul lucru de făcut este să condamnăm fără ambiguitate masacrul civililor.
