După victoria surprinzătoare a lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale din decembrie 2024, regimul românesc a fost zguduit: scrutinul a fost anulat, candidatura lui Georgescu interzisă, au avut loc manifestații de amploare… În încercarea de a-și conserva cu orice preț rețelele clientelare și de a menține ancorarea atlantistă a țării – care va găzdui în curând cea mai mare bază europeană a NATO –, elitele progresiste au jucat cu focul. George Simion, singurul candidat de naționalist autorizat să participe, a obținut un scor și mai zdrobitor și pare bine poziționat pentru a câștiga. Acuzând Moscova că subminează democrația românească, partidele tradiționale pro-europene și-au alimentat, în cele din urmă, adversarii populiști și pro-Trump. Un scrutin tumultuos și de respingere generalizată, care spune multe despre exasperarea românilor față de marea piață europeană spune un reportaj al publicatiei franceze LVSL.
Liniștea dinaintea furtunii? În această perioadă a Paștelui – sărbătoare extrem de importantă pentru cei 74% dintre români care se identifică drept ortodocși –, politica pare departe. În piața Obor, din nord-estul Bucureștiului, locuitorii capitalei cumpără cozonaci, ouă și produse proaspete pentru mesele în familie, în timp ce lumânările și candelele destinate slujbelor religioase se vând la aproape fiecare colț de stradă. Starea excelentă a bisericilor, în contrast cu aspectul adesea neîngrijit al altor clădiri, ilustrează importanța religiei pentru români. În afară de câteva afișe electorale discrete, nimic nu trădează faptul că urmează să aibă loc alegeri prezidențiale peste mai puțin de o lună.
Antisistem și război juridic
Este adevărat că bisericile atrag mai mulți oameni decât secțiile de votare: la ultimele scrutine, legislativ și prezidențial, organizate la sfârșitul lui 2024, abia unul din doi alegători s-a prezentat la urne. Dar această atmosferă liniștită contrastează cu tensiunea care clatină țara de câteva luni. Pe 24 noiembrie 2024, spre surprinderea generală, candidatul independent de nationalist Călin Georgescu a ieșit pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidențiale, cu 23% din voturi. Acest antreprenor politic a știut să exploateze cu abilitate devoțiunea religioasă a românilor, încheindu-și fiecare discurs cu apeluri la Dumnezeu. „Să te prezinți drept Mesia într-o țară lipsită de leadership de ani de zile este o nișă profitabilă”, rezumă Florentin Cassonnet, corespondent al Courrier des Balkans în România.
A doua surpriză: o candidată progreistă anti-corupție, Elena Lasconi, s-a calificat și ea în turul doi, devansându-l cu doar 3.000 de voturi pe reprezentantul PSD – partidul „social-democrat” care împarte puterea de 35 de ani cu dreapta din PNL (Partidul Național Liberal), al cărui candidat a ieșit pe locul cinci. Deși era de așteptat un val de respingere a sistemului, amploarea sa i-a luat prin surprindere pe politicienii români. O săptămână mai târziu, PSD și PNL pierd majoritatea în Parlament, suferind o hemoragie de 19% din voturi, de care profită masiv extrema dreaptă. Partidul AUR (Alianța pentru Unirea Românilor) câștigă 9 puncte procentuale și devine a doua forță politică a țării, în timp ce alte două formațiuni naționaliste și ultra-conservatoare – SOS România și Partidul Tineretului (POT, care l-a susținut pe Georgescu) – intră în Camera Deputaților. Pentru elitele PSD și PNL, care conduc țara de la căderea regimului Ceaușescu, este panică totală. Nouă răsturnare de situație pe 6 decembrie 2024: cu două zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, Curtea Constituțională – ai cărei nouă judecători au fost numiți de PSD și PNL – decide... să anuleze scrutinul, invocând suspiciuni de ingerință rusă prin rețeaua TikTok.
Călin Georgescu și rivalul său din AUR, George Simion (clasat pe locul al patrulea în scrutinul prezidențial de la sfârșitul lui 2024), vorbesc despre o „lovitură de stat”, în timp ce adversara lor liberală, Elena Lasconi, contestă și ea decizia Curții Constituționale, pe care o consideră „ilegală și imorală”. Împreună, cei trei reprezintă peste cinci milioane de alegători și 56% din voturile exprimate – de două ori mai mult decât scorul cumulat al candidaților PSD și PNL. Georgescu organizează mai multe manifestații de amploare împotriva „dictaturii Europei, care supune România tiraniei”, iar intențiile sale de vot cresc vertiginos. Fragila democrație românească se clatină, unii temându-se de un episod similar cu invadarea Capitoliului de către susținătorii lui Trump în 2021 sau a Congresului brazilian de către simpatizanții lui Bolsonaro doi ani mai târziu. În paralel, bătălia juridică continuă până la interzicerea definitivă a candidaturii lui Georgescu în luna martie.
Stratagemelele partidelor tradiționale de a împiedica accederea "extremei drepte" la putere au oferit acesteia un culoar electoral nesperat.
Deși beneficiază de un sprijin popular semnificativ, Georgescu se vede lipsit de soluții. Se decide, astfel, să-l susțină pe rivalul său George Simion, care aproape că nu mai are nevoie să facă campanie: nemulțumirea generalizată se transformă aproape mecanic în voturi. Pe 4 mai 2025, la noul scrutin prezidențial, Simion își zdrobește adversarii cu 41% din voturi încă din primul tur. PSD și PNL, deși propun un candidat comun – Crin Antonescu –, sunt din nou excluse din turul doi, depășite de primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, care reia mesajul centrist și anti-corupție purtat anterior de Elena Lasconi. Nimic nu mai pare să poată opri tăvălugul electoral numit George Simion să câștige pe 18 mai. Stratagemelele partidelor tradiționale pentru a bloca "extrema dreaptă" i-au deschis, în final, drumul pe care aceasta nici nu îndrăznea să-l viseze.
Ingerințe rusești sau jocurile serviciilor secrete românești?
Deși finalul acestei saga politice pare acum previzibil, numeroase zone de umbră persistă, în special în ceea ce privește ascensiunea bruscă a lui Georgescu. Potrivit presei occidentale, reclamele de pe TikTok plătite de Rusia ar fi fost suficiente pentru a convinge peste două milioane de alegători creduli să voteze pentru un candidat necunoscut cu doar câteva săptămâni înainte. Aceste „anchete”, bazate pe rapoartele declasificate ale serviciilor secrete române, susțin că câteva sute de influenceri ar fi fost plătiți pentru a promova cuvinte-cheie legate de Georgescu, prin agenții de marketing obscure – pentru un cost estimat de 380.000 de euro pe TikTok și între 140.000 și 224.000 de euro pe Facebook, potrivit Le Monde. Dacă aceste informații sunt corecte, Kremlinul ar fi făcut o afacere excelentă. La Conferința de Securitate de la München, vicepreședintele american JD Vance, susținător declarat al naționalistilor români, nu a ezitat să ironizeze situația: „Dacă democrația voastră poate fi distrusă de câteva sute de mii de euro investiți în reclame online de o țară străină, atunci nu este o democrație prea solidă.”
„Rusia servește drept țap ispășitor pentru a evita discutarea problemelor reale” – Florentin Cassonnet, corespondent al Courrier des Balkans
Pentru Florentin Cassonnet, importanța acordată presupusei ingerințe rusești este exagerată: „Rusia face ce face peste tot – duce un război informațional și amplifică tensiunile interne. Dar servește, în același timp, ca țap ispășitor pentru a evita discutarea problemelor reale.” Desigur, Rusia avea motive să-și dorească victoria lui Georgescu, care se opune continuării sprijinului românesc pentru Ucraina. Însă nu este singurul actor interesat de promovarea candidaturii sale. Potrivit site-ului românesc de investigații Snoop, Partidul Național Liberal – aflat în cădere liberă în sondaje – ar fi finanțat de fapt aceste reclame pro-Georgescu, sperând astfel să divizeze votul de extremă dreapta și să poată accede în turul doi. Alți analiști români cred că PSD ar fi dorit, dimpotrivă, un candidat de extremă dreapta în finală pentru a câștiga mai ușor printr-un „vot de blocare”. Scenarii care, în cele din urmă, le-au scăpat complet de sub control autorilor lor.
Aceste suspiciuni se bazează pe influența foarte puternică a serviciilor secrete românești asupra politicii din țară. Potrivit jurnalistei pEmilia Șercan, parcursul lui Georgescu sugerează că acesta ar fi „un produs electoral creat și cultivat cu răbdare în niște laboratoare obscure, conduse de oameni din serviciile secrete.” Drept dovadă, ea invocă teza politicianului susținută la Colegiul Național de Apărare, o instituție lipsită de acreditare academică, aflată în mare parte sub influența lui Gabriel Oprea, fost ofițer în armata lui Ceaușescu, reciclat în politică sub sigla PSD, până a ajuns prim-ministru. Pentru Florentin Cassonnet, Georgescu nu ar fi anti-sistem: „CV-ul său trebuie privit cu rezerve: sunt multe goluri și îndoieli cu privire la activitatea sa concretă în diferite instituții. Provine din interiorul sistemului, ceea ce amintește de traseul agenților Securității
Fără a afirma cu certitudine că Georgescu este o creație a „statului paralel”, politologul Vladimir Bortun, de origine română și actualmente profesor la Oxford, consideră ipoteza plauzibilă. În opinia sa, „România are un aparat de securitate supradimensionat, cu 5 sau 6 agenții, fiecare cu propriile interese economice și politice. Unele poate că își doreau o victorie ușoară împotriva extremei drepte, în timp ce altele ar fi putut avea interesul ca Georgescu să câștige.” Bortun se întreabă de ce sistemul a manifestat atâta indulgență față de Georgescu, deși existau, în opinia sa, motive serioase pentru a-i bloca candidatura din start, în special faptul că nu și-a declarat niciodată cheltuielile de campanie. La acestea se adaugă „uitarea” suspectă a anchetei care îl vizează din 2022 pentru „apologia Mișcării Legionare.” Georgescu a elogiat într-adevăr această mișcare paramilitară fascistă și pe Ion Antonescu pe care l-a numit „erou național”, al cărui regim, aliat cu Hitler, a fost responsabil de Holocaustul din România. A face astfel de declarații într-o țară cu al doilea cel mai mare număr de victime ale Holocaustului ar fi trebuit să conducă la excluderea sa din cursă cu mult înainte de votul final.
Un pilon esențial al NATO, măcinat de îndoieli privind războiul din Ucraina
În pofida declarațiilor sale revizioniste și sulfuroase, Georgescu a fost „eliminat” abia în ultimul moment, într-un mod care nu a făcut decât să amplifice suspiciunile și furia românilor față de modul în care funcționează democrația în țara lor. Dacă PSD și PNL au mobilizat toate resursele pentru a-i bloca o eventuală victorie, este pentru că pilonii fundamentali ai modelului lor politic erau amenințați — în special alinierea atlantistă a României. Chiar în inima capitalei, în fața uriașului Palat al Parlamentului construit de Ceaușescu, un steag imens al NATO, alături de cele ale României și Uniunii Europene, reamintește cât de fundamentală este apartenența la blocul occidental pentru conducerea politică a țării.
Vecină cu Ucraina, România găzduiește din 2016 radare și baterii de rachete care fac parte din scutul antirachetă al NATO. Alături de Polonia și Turcia, care dispun și ele de echipamente similare, această instalație este concepută explicit pentru a răspunde unei eventuale agresiuni rusești. Războiul din Ucraina a conferit, evident, o importanță sporită României în cadrul alianței conduse de Washington: pe termen lung, țara va găzdui cea mai mare bază NATO de pe continentul european, pe malul Mării Negre. Odată finalizate lucrările uriașe, estimate la 2,5 miliarde de euro, baza de la Mihail Kogălniceanu, moștenire a epocii comuniste, ar urma să se întindă pe 3.000 de hectare și să primească 10.000 de soldați. Bugetul militar al României a crescut cu 45% în 2024, deși țara înregistrează cel mai mare deficit public din UE — 9,3% din PIB. Mândru de implicarea țării sale în efortul militar cerut de Statele Unite, președintele în exercițiu Klaus Iohannis, membru al PNL, s-a aflat, de altfel, printre candidații pentru funcția de secretar general al NATO.
Dar împotmolirea războiului din Ucraina îi face pe români să se întrebe cât de justificat mai este sprijinul constant acordat Kievului.
„În 2022 a existat o adevărată solidaritate față de refugiații ucraineni, dar acum românii văd costurile războiului, în termeni de inflație (14% în 2022, 10% în 2023, 5% în 2024) sau de ajutor financiar pe care trebuie să-l acorde vecinilor lor”, relatează Florentin Cassonnet.
Această situație a alimentat electoral campania lui Georgescu. Acesta s-a bazat atât pe fapte reale – cum ar fi concurența grâului ucrainean care a afectat agricultorii români – cât și pe știri false, vorbind de exemplu despre alocații care ar fi de 10 ori mai mari pentru copiii ucraineni decât pentru cei români, pentru a susține ideea stopării sprijinului pentru Ucraina. Fie că argumentele sale erau reale sau nu, ele „au rezonat cu realitatea trăită de români, în special în regiunile de graniță”, explică corespondentul publicației Le Courrier des Balkans.
„Suveraniști” foarte pro-americani
Dincolo de costul războiului pentru o țară care este deja printre cele mai sărace din UE, „mulți români se tem să nu fie atrași într-un conflict cu Rusia”, adaugă Vladimir Bortun. Departe de linia frontului, Ursula von der Leyen, Keir Starmer sau Emmanuel Macron continuă să susțină o linie dură, care stârnește îndoieli în rândul multor români.
„Aceștia au fost receptivi la promisiunea lui Georgescu de a transforma România într-o țară neutră, chiar dacă el a revenit ulterior asupra acestei idei, pe măsură ce a început să crească în sondaje”, mai precizează Bortun. Însă simpla amenințare că România ar putea trece în tabăra membrilor „indocili” ai NATO – alături de Ungaria lui Viktor Orbán și Slovacia lui Robert Fico – a fost suficientă pentru a îngrijora Bruxellesul și Washingtonul. Având în vedere „rolul important [al României] în sistemul de securitate al UE și NATO”, Florentin Cassonnet se întreabă ce fel de presiuni occidentale ar fi putut fi exercitate asupra autorităților române pentru a împiedica alegerea acestuia.
Amenințarea ca România să se alăture taberei membrilor indocili ai NATO, alături de Ungaria lui Viktor Orbán și Slovacia lui Robert Fico, a speriat Bruxellesul și Washingtonul.
Însă, începând din această iarnă, situația s-a schimbat într-o oarecare măsură. Pe de o parte, excluderea lui Georgescu din cursa electorală și „înlocuirea” sa cu George Simion i-a liniștit pe liderii europeni:
„Simion este tot mai puțin anti-sistem, își temperează discursul, exact cum au făcut Marine Le Pen sau Giorgia Meloni”, explică Cassonnet. „Nu vorbește despre ieșirea din UE sau din NATO, ci mai degrabă cere o reechilibrare, astfel încât România să beneficieze mai mult.”
Pe de altă parte, în ciuda ezitărilor și amatorismului său în materie de politică externă, revenirea lui Donald Trump la Casa Albă a conferit legitimitate discursurilor favorabile negocierilor de pace.
Atât Georgescu, cât și Simion nu contenesc cu laudele la adresa președintelui american, pe care îl văd drept un salvator care aduce pacea și restabilește valorile tradiționale, în opoziție cu „wokismul” promovat, în opinia lor, de Uniunea Europeană și George Soros.
Simion a participat chiar la ceremonia de învestire a lui Trump, în timp ce Georgescu a sugerat că anularea victoriei sale ar face parte dintr-un plan menit să atragă NATO într-un război direct cu Rusia, pentru a împiedica pe Trump să aducă pacea mondială.
Mai surprinzător, Victor Ponta, fost prim-ministru PSD, forțat să demisioneze în 2015 în urma unor scandaluri de corupție și clasat pe locul patru la alegerile prezidențiale din mai 2025, a încercat și el să-l imite pe Trump, purtând în campanie o șapcă inscripționată cu „Make Romania Great Again”.
„Toți trei încearcă să fie Trump-ul românesc”, explică Vladimir Bortun. „Dacă până și candidații care se pretind suveraniști se prezintă în acest fel, asta spune multe despre poziția României în sistemul internațional! Este o atitudine de auto-colonizare.”
Mai degrabă decât „pro-ruși”, așa cum sunt adesea prezentați în presa occidentală, Georgescu și Simion par, dimpotrivă, pe deplin aliniați cu virajul naționalist și reacționar aflat în plină desfășurare peste Atlantic.
Aruncați în apele înghețate ale pieței europene
Inspirându-se din modelul Trump, extrema dreaptă românească a exploatat abil frica reală față de extinderea războiului din Ucraina, pentru a rămâne în cele din urmă în sfera de influență a Washingtonului.
Însă, dincolo de aceste aspecte conjuncturale, terenul era fertil de multă vreme pentru o ascensiune a forțelor nationaliste. Ultraliberalismul economic instaurat după căderea comunismului, urmat de aderarea la Uniunea Europeană în 2007, a dus la o explozie a inegalităților și precarității.
„Intrarea în neoliberalism s-a tradus prin privatizări masive, subfinanțarea cronică a serviciilor publice, un cod al muncii care protejează foarte puțin angajații, o creștere spectaculoasă a prețurilor la imobiliare și un sistem fiscal regresiv”, enumeră Vladimir Bortun. Un cocktail exploziv, la care se adaugă astăzi un „consens politic total în favoarea austerității”, pentru reducerea deficitului.
Aruncați în apele înghețate ale pieței, mulți români se chinuie să supraviețuiască de pe o zi pe alta. Având în vedere slăbiciunea ajutoarelor sociale și preferința guvernelor pentru antreprenoriat, mulți români lucrează cu ziua sau în economia uberizată. Alții supraviețuiesc cultivând o mică parcelă de pământ sau grație banilor trimiși de rudele plecate în străinătate.
Emigrarea este, de altfel, un fenomen de masă: între 4 și 8 milioane de români trăiesc în afara țării, în special în Europa de Vest. Populația României este astăzi de 19 milioane de locuitori, față de 23 de milioane în 1990. Între 1989 și 2021, țara a pierdut anual aproximativ 130.000 de persoane – echivalentul unui oraș de dimensiuni medii…Iar plecările ar putea fi și mai numeroase odată cu intrarea României în spațiul Schengen, devenită efectivă la 1 ianuarie 2025.
Și, deși europeanizarea a putut să fi inspirat visuri în trecut, consecințele sale negative sunt acum evidente. „Integrarea europeană a fost văzută ca soluția la toate problemele și a umplut un vid ideologic”, explică Florentin Cassonnet. „Desigur, a adus miliarde de euro în ajutoare, dar acest lucru s-a făcut în schimbul deschiderii piețelor.” El menționează, de exemplu, achiziționarea unor suprafețe agricole uriașe de către investitori străini (italieni, germani, austrieci, israelieni etc.). În același mod, „85 din cele mai mari 100 de companii sunt străine”, conform lui Vladimir Bortun. Acestea sunt prezente pentru a beneficia de al doilea cel mai mic cost al muncii din UE, după Bulgaria, de trei ori și jumătate mai mic decât în Franța, sau pentru a profita de o piață de consumatori captivi în sectoarele comerțului cu amănuntul, bancar sau telecomunicații, făcând afaceri foarte bune în România, așa cum este cazul Dacia, deținută de grupul Renault. Dar „banii câștigați de companiile străine în România se întorc apoi în Vest”, explică Florentin Cassonnet, care consideră că „UE funcționează într-un mod colonial”. „Gustul optimismului” evocat de o reclamă uriașă Coca-Cola în București pare să fi căpătat acum un gust amar.
Pujadismul extremei drepte în plină ascensiune
Pentru Vladimir Bortun, „accesul în Uniunea Europeană a exacerbat competiția dintre capitaliștii naționali și marile companii străine”. Un conflict care se regăsește astăzi și pe scena politică românească: în timp ce PSD și PNL sunt ferm pro-europene și dedicate atragerii investitorilor străini, extrema dreaptă susține că apără antreprenorii români în fața unei elite economice aliniate intereselor externe. „Georgescu a lucrat în organizații internaționale, iar soția sa, foarte promovată în timpul campaniei, a condus filiala românească a Citibank (bancă americană, n.r.) până la începutul anilor 2010. Ei au repetat constant că aceste structuri străine nu aveau nicio ambiție de a dezvolta țara. Majoritatea românilor aderă la acest discurs”, explică cercetătorul în științe politice.
„Accesul în Uniunea Europeană a exacerbat competiția între capitaliștii naționali și marile companii străine.” Vladimir Bortun, politolog.
Programul economic al lui Georgescu, în care se regăsește și Simion, viza în mod special IMM-urile românești, în special în mediul rural, pe care le consideră „coloana vertebrală” a economiei naționale. Pentru a le susține, promitea să reducă impozitul pe profit la doar 10%, față de 16% în prezent. În schimb, nici vorbă să existe „un stat-social care să redistribuie averea într-un mod egalitar, ca într-un regim socialist”. Această combinație de sprijin puternic acordat micii burghezii și revendicări reacționare pe teme de morală nu este fără asemănare cu Uniunea de Apărare a Comercianților și Meșteșugarilor a lui Pierre Poujade din Franța anilor 1950, care a dus la intrarea lui Jean-Marie Le Pen în Adunarea Națională.
Acest program atrage pe larg românii, „în special în zonele rurale și în orașele mici cu creștere economică, adică acolo unde micile afaceri sunt cele mai răspândite”, detaliază Bortun. Dar Georgescu și Simion au obținut și scoruri impresionante în rândul diasporei: 43% pentru primul și mai mult de 60% pentru al doilea, deși participarea este foarte scăzută în acest corp electoral. Pentru Vladimir Bortun, care face parte din această diasporă, acest succes se explică prin două motive: mândria adusă de discursul naționalist al extremei drepte, care oferă demnitate lucrătorilor adesea umiliți și discriminați în țările lor de emigrație, precum și promisiunea de avantaje materiale pentru a-i încuraja să se întoarcă acasă și să își dezvolte țara prin crearea de afaceri.
Furie față de un sistem corupt
Chiar dacă diaspora votează mai puțin, aceasta are totuși un impact semnificativ atunci când se mobilizează. „Pe 10 august 2018, a avut loc o mare manifestație a românilor din diaspora împotriva corupției. Mulți dintre acești oameni au votat pentru Georgescu”, explică Florentin Cassonnet. Desigur, acest subiect nu mai este la fel de important ca în alegerile anterioare, dar rămâne un motiv de exasperare major într-o țară clasată printre cele mai corupte din Europa. „Pe hârtie, toate cerințele pentru integrarea în UE au fost puse în aplicare, dar fără substanță. Dincolo de fațada democratică, practicile autoritare și corupția continuă”, consideră corespondentul Courrier des Balkans. Așa cum s-a întâmplat în majoritatea țărilor din fostul bloc estic, trecerea la o economie de piață a adus beneficii unei mici clase, în mare parte reciclate din regimul anterior, care a reușit să profite de conexiunile politice. Acești oameni de afaceri au știut să profite de oportunitățile apărute la momentul privatizării întreprinderilor de stat, iar afacerea lor se bazează adesea pe rente sau contracte publice atribuite în condiții dubioase.
Interesele reprezentate politic de PSD și PNL, care împart puterea
„Aceste două partide sunt considerate opuse, dar guvernează împreună din începutul anilor 2010, cam cum se întâmplă în Germania cu marile coaliții. Nu este o luptă ideologică, ci un partaj al posturilor și al resurselor: fiecare dintre aceste partide acordă contracte întreprinderilor apropiate de ele. Mulți români sunt dependenți de acest sistem clientelist”, dezvoltă Florentin Cassonnet. Dezamăgirea față de aceste partide nu vine de nicăieri: „În 2017, guvernul Grindeanu a încercat să adopte prin ordonanță o lege de amnistie pentru anumite acte de corupție”, amintește el. Premierul de atunci era chiar direct implicat în amnistia respectivă… Aceste decrete semnate în miezul nopții au declanșat furia românilor, care s-au mobilizat masiv în stradă, ducând la cele mai mari proteste de la sfârșitul regimului Ceaușescu. Deși aceste reforme au fost retrase în final, guvernul a fost cenzurat de deputați și liderul PSD a fost condamnat pentru corupție, problema de fond nu a fost rezolvată. „Justiția anticorupție este folosită ca armă politică de mulți politicieni”, consideră Cassonnet, iar lipsa de încredere a românilor în sistemul lor politic este o consecință directă.
În aceste condiții, „revolta împotriva corupției profită atât liberalilor din USR, precum Lasconi și Dan, cât și extremei drepte”, analizează el. Dacă minoritatea populației care a beneficiat de pe urma integrării europene – prin călătorii, studii sau afaceri în străinătate – înclină către centriștii din USR, majoritatea românilor preferă varianta „curățeniei generale”. Doar pensionarii, menținuți într-o stare de dependență față de PSD, care le-a majorat pensiile din rațiuni clientelare, continuă să voteze în număr mare pentru acest partid, constată Vladimir Bortun. Potrivit lui, victoria probabilă a lui George Simion nu ar trebui totuși să schimbe mare lucru: după modelul lui Viktor Orbán, extrema dreaptă ar urma în special să distribuie mai multe contracte publice cercului său de apropiați, în timp ce „critica lor la adresa companiilor străine rămâne foarte superficială”.
Un electorat de stânga care nu se recunoaște ca atare?
În fața lui Simion, profilul lui Nicușor Dan – „un reformator cunoscut pentru campaniile sale de protejare a patrimoniului și care face campanie pentru o Românie «normală» și cinstită”, potrivit lui Florentin Cassonnet – nu inspiră visuri. În realitate, „el nu propune nimic concret pentru a proteja românii, fie în interiorul, fie în afara țării.” Într-un context marcat de precaritate și lipsă de perspective, promisiunea unei administrări corecte a contractelor publice și a unui stat auster are un impact mult mai mic decât naționalismul care exaltează măreția țării.
Este România, așadar, condamnată să fie condusă de nationalisti care doresc anexarea Moldovei vecine – o poziție susținută atât de Georgescu, cât și de Simion –, să lupte împotriva „lobby-ului LGBT” și să instituie un capitalism de cumetrie cu propriii lor oligarhi?
Chiar dacă e ușor deziluzionat, Vladimir Bortun rămâne optimist: în opinia sa, „ascensiunea extremei drepte este cu mult ușurată de absența stângii”, iar faptul că aproape jumătate dintre români se abțin de la vot indică faptul că o alternativă este posibilă. „Există o majoritate de stânga în România în privința multor probleme socio-economice: sondajele arată că peste 80% dintre români susțin investițiile statului în crearea de locuri de muncă, o intervenție mai puternică a statului în combaterea sărăciei și întărirea serviciilor publice. Chiar și în privința proprietății publice asupra unor sectoare economice, există majorități favorabile”, amintește el.
Dar aceste revendicări nu au organizații politice capabile să le ducă mai departe: „amintirea regimului comunist împiedică apariția unor organizații de stânga și a dus la erodarea conștiinței de clasă. Dreapta a cucerit hegemonia culturală”, consideră Bortun. Sigur, există partide mici, precum Demos sau SENS, care promovează măsuri progresiste, dar „acestea suferă de o viziune excesiv de electoralistă, ruptă de mișcarea sindicală și de luptele sociale”, regretă el. Salvarea ar putea veni chiar din rândul acestor mișcări: în timp ce Serbia vecină se mobilizează împotriva regimului cleptocratic al președintelui Vučić, Bortun nu exclude ca un astfel de val să apară și în România. El dă ca exemplu mișcarea împotriva minei de aur de la Roșia Montană, la care a participat în perioada 2013–2014, o mobilizare care a unit un front larg împotriva unui proiect distructiv pentru mediu și patrimoniu, proiect care ar fi beneficiat doar unei multinaționale canadiene. Acea mișcare a reușit să unească români din toate colțurile spectrului politic în jurul unui interes comun și s-a încheiat cu o victorie. Un motiv de speranță pentru o țară care are urgent nevoie de o alternativă la naționalism și la promisiunile înșelătoare ale pieței.
