Fan clubul lui Von der Leyen se poate bucura acum cântând despre puterea lor de a „modela Europa”. Dar nu ar trebui să se simtă prea confortabil pe acel tron din Berlaymont, scrie jurnalistul britanic Mick Hume în European Conservative
Sunt vremuri grele pentru guvernele centriste din Europa de Vest. Ele suferă un colaps al sprijinului și pierderea controlului în Germania, Franța și în alte părți, în timp ce popoarele Europei spun „Ajunge!” instituției liberale.
Cu toate acestea, un regim de centru-stânga pare cumva să încalce tendința și să-și consolideze puterea: „guvernul” central al Uniunii Europene, condus de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Pe măsură ce președintele von der Leyen a terminat de nominalizarea comisarilor pentru cel de-al doilea mandat în această săptămână, un titlu uluitor chiar a salutat ascensiunea ei „De la regina la împărăteasă”. Se pare că ar trebui să îngenunchem cu totii în fața Majestății Sale Imperiale.
Dar, ca toate împărătesele – și spre deosebire de aliații ei tulburi din Berlin sau Paris – președintele Ursula nu este aleasă de oameni, cei care au pus demosul în democrație. În siguranță în sălile lor de comisii fără fumat, elita de la Bruxelles presupune cu încredere că această lipsă de responsabilitate democratică îi izolează regimul de presiunea țăranilor vulgari din afara zidurilor castelului.
Ei vor afla destul de curând, însă, că nu sunt imuni la revolta populistă a fermierilor, muncitorilor, tinerilor și mulți alții din Europa care sunt împotriva politicilor lor teribile de migrație și a urmăririi nebunești a obiectivelor Net Zero.
Mulți alegători poate nici nu și-au dat seama că comisia este acum guvernul central al UE, care conduce politica europeană. Poate că au crezut că este pur și simplu un organism tehnic, administrativ, o clădire plină de funcționari publici desemnați să îndeplinească dorințele statelor membre ale UE și ale parlamentului.
Dacă da, ei nu ar fi putut acorda o atenție deosebită rolului politic în expansiune al comisiei în inima UE, în special sub președintele Ursula în ultimii cinci ani, cu sprijinul multor mass-media „independente”.
Nu auziți adesea mass-media liberală sărbătorind puterea monarhiilor în aceste zile, dar a existat ceva înfiorător de reverențial în rapoartele despre modul în care von der Leyen și-a asigurat autoritatea în această săptămână.
Politico , jurnalul casei de la Bruxelles, a dat tonul onctuos cu acel titlu, „De la regină la împărăteasă”. În alegerea celor 27 de comisari ai săi, au spus ei cu admirație, ea și-a promovat aliații și „câinii de pază” loiali, i-a lăsat deoparte pe cei puțini critici iritanti de la primul ei mandat și chiar l-a pus în locul lui pe prietenul ei, președintele francez.
Drept urmare, împărăteasa Ursula „a făcut să reducă la tăcere pe cei care se îndoiau cu privire la cine era cu adevărat responsabil la Bruxelles” și a precizat că „ar avea control neîngrădit asupra politicii Uniunii Europene”.
„Control neîngrădit” asupra politicii UE? Uniunea celor 27 de democrații parlamentare este acum o monarhie absolută, atunci? Instituția UE ar putea pretinde că apără valorile democratice împotriva „extremei drepte”, dar sistemul său este o batjocură de sus în jos a democrației.
Unde pretinde împărăteasa Ursula legitimitatea domniei ei? Nu de la Dumnezeu, ci, potrivit unui alt site aservit Bruxelles-ului, Euractiv , de la „victoria politică uriașă a partidului său de centru-dreapta PPE la alegerile UE din iunie”. În ciuda faptului că este etichetat „centru-dreapta”, Partidul Popular European (PPE) este în mare parte o colecție fals-conservatoare de centriști aliați cu Stânga și Verzii în Parlamentul European.
Trebuie să-și imagineze că avem o memorie foarte scurtă. PPE a ieșit din alegerile din iunie drept cel mai mare grup din parlamentul UE, cu 188 din 720 de europarlamentari – o mare creștere cu un loc față de alegerile din 2019.
A reușit acest lucru prin câștigarea a 23,5% din voturile exprimate. Cu o prezență totală la vot de 51%, aceasta înseamnă că PPE a câștigat sprijinul a 11,99% din totalul electoratului UE.
Totuși, săptămâna aceasta, când von der Leyen și-a anunțat în sfârșit componența propusă de noua Comisie Europeană, Manfred Weber – liderul grupului PPE din parlament – s-ar putea lăuda fără îndoială că „Noi modelăm Europa”.
Pentru a dovedi acest lucru, PPE a postat cu mândrie pe Twitter fotografii cu toți potențialii săi membri ai Comisiei: președintele pentru al doilea mandat, Ursula, alături de cei 14 colegi PPE pe care i-a ales drept comisari, reprezentând puțin peste jumătate din totalul de 27.
Pe ce planetă obținerea a mai puțin de un sfert din voturi poate echivala cu o „victorie radicală”? Și numai în lumea fantastică a bulei de la Bruxelles, câștigarea voturilor a doar 12 din 100 de europeni ar putea echivala cu un mandat de „modelare a Europei” și de a se amesteca în treburile democrațiilor suverane.
Deși împărăteasa Ursula a avut curajul să mulțumească alegătorilor în noaptea alegerilor, acest președinte al UE nu a primit de fapt niciun vot de la popoarele Europei ale căror vieți ea caută acum să modeleze. Ea a fost renumită în funcția ei pentru un al doilea mandat prin tranzacții în spate și prin schimburi de energie.
Grupul ei PPE intenționează să guverneze din nou în coaliție cu stânga și Verzii — cei mai mari perdanți în iunie. Între timp, să nu uite nimeni, partidele suveraniste și populiste care au obținut cele mai mari câștiguri în acele alegeri sunt ignorate.
Noului grup Patrioți pentru Europa, acum al treilea grup ca mărime de europarlamentari, i s-a refuzat oricare dintre pozițiile în parlament la care are dreptul, tăiată în spatele cordonului sanitar antidemocratic impus de PPE și de co-conspiratorii săi de stânga. . Patrioții au fost alungați de la curtea împărătesei Ursula – împreună cu, și mai important, milioanele de patrioți de rând care i-au votat.
Aceste șmecherii elitiste contează mai mult decât oricând. Pentru că Comisia Europeană are acum o influență mai mare decât oricând asupra politicii UE, ci și asupra vieții de zi cu zi a europenilor.
Comisia a fost întotdeauna mult mai mult decât un organism tehnic, administrativ, desigur. Deși nu este aleasă, este singura instituție a UE cu puterea de a iniția legislație. Spre deosebire de adunările naționale suverane, Parlamentul European nu are puterea de a scrie și a adopta legi fără acordul prealabil al Comisiei.
Centralizarea puterii UE în Comisie s-a accelerat în ultimele două decenii, așa cum arată clar un raport important publicat luna aceasta de grupul de reflecție MCC Bruxelles. „Lovitura tăcută: puterea Comisiei Europene” explică modul în care „CE și-a folosit răspunsurile la o serie de crize — criza euro, Brexit, pandemia Covid-19, războiul din Ucraina — pentru a-și asuma mai multă autoritate și a face deciziile „de urgență”, de exemplu cu privire la vaccinuri sau sancțiuni, care conduc la schimbări permanente în exercitarea puterii UE.”
„Această utilizare a politicii „crizei permanente” pentru a extinde sfera și puterea Comisiei a atins noi culmi sub regimul actualului președinte al CE, Ursula von der Leyen.”
Ne putem aștepta la mult mai mult din același lucru de la împărăteasa Ursula și adepții ei de lagăr prin crizele inevitabile din următorii cinci ani. Dar, deși pot scăpa cu această lovitură de stat tăcută în interiorul bulei de la Bruxelles, ceea ce se întâmplă afară este o altă chestiune.
Popoarele Europei se revoltă împotriva consecințelor distrugătoare ale societății ale politicilor centralizate ale UE, de la Pactul privind migrația până la Green Deal. Deja, noul guvern olandez a spus clar că vrea să încalce regulile UE privind migrația, iar Ungaria lui Viktor Orbán îi urmează exemplul. Chiar și guvernul german, o coaliție de „semafor” de roșii și verzi în inima UE „granițe deschise” a lui van der Leyen, a fost forțat să reimpună controalele la frontieră într-un efort disperat de a potoli furia publicului față de migrația necontrolată și criminalitatea.
Ca răspuns, elitele de la Bruxelles au început să facă zgomote politicoase despre concesiile politice cu privire la agricultură și migrație. Dar de ce ar trebui cineva să le creadă? Curtea împărătesei Ursula continuă ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat în lumea ei de a-i lăsa să mănânce insecte, în care problema sunt întotdeauna masele și soluția la orice este Mai multă Europă.
Acum este mai clar ca niciodată că există două Europe. Ceea ce avem nevoie nu este mai mult din Europa oficială guvernată de Comisia UE, ci mai multă suveranitate națională și mai multă democrație în Europa adevărată în care milioane de oameni trăiesc și muncesc. Unii dintre noi ar putea crede că UE a împărătesei Ursula este dincolo de reformă. Dar, în orice caz, cu toții trebuie să luptăm pentru mai multă responsabilitate, mai mult control democratic și nu mai multe mușamalizări, acorduri de putere umbrite sau lovituri secrete.
Fanclubul lui Von der Leyen se poate bucura de momentul acesta, cântând despre „controlul neîngrădit asupra politicii UE” și puterea de a „modela Europa”. Dar nu ar trebui să se simtă prea confortabil pe acel tron din Berlaymont. Revolta țăranilor populiști abia începe. Și la fel ca împăratul din povestea lui Hans Christian Andersen, hainele noi grandioase ale împărătesei s-ar putea să nu suporte o examinare critică mai atentă din partea popoarelor lipsite de drepturi ale Europei.
