În lipsă de bani, Grecia aplică formula ”Te iubesc în felul meu”

25 Mai 2015
În lipsă de bani, Grecia aplică formula ”Te iubesc în felul meu”
Mai acum câteva zile, Atena dădea ultimatum creditorilor, spunând că dacă nu semnează un acord nu îți plătește tranșa din datorie. A trecut săptămâna, divergențele au persistat, așa că în weekend s-au făcut niște calcule la Atena: ”Mai bine spunem adevărul”, și-au zis autoritățile. Așa că Atena a anunțat că nu plătește datoria, căci, evident, nu are bani.

Luni a început o nouă săptămână. Așa că de la Atena vin noi vești. Guvernul a anunțat că țara, confruntată cu mari probleme legate de lichidități, își va onora ”toate obligațiile financiare”, ”în măsura în care va fi în situația de a putea plăti”. Un fel de ”te iubesc în felul meu”, tertip folosit în special de bărbați, pentru a scăpa de declarații de iubire pentru persoane de care au de gând oricum să scape.

Grecia nu se va fofila din calea obligațiilor sale față de creditorii internaționali, dar o va face în ritmul său, când va putea. Acesta este, în mare, mesajul pe care Guvernul grec încearcă să-l transmită luni, scrie La Tribune, din Elveția.

”În măsura în care vom fi în situația de a plăti, ne vom plăti toate obligațiile financiare”, a spus Gabriel Sakellaridis, purtătorul de cuvânt al Guvernului elen. Un anunț care intervine într-un moment în care Atena trebuie să ramburseze 300 de milioane de euro către FMI la 5 iunie.

Purtătorul de cuvânt ne-a liniștit: ”Este responsabilitatea Guvernului de a fi în situația de a rambursa toate obligațiile”. El a precizat că și creditorii ar fi trebuit să respecte angajamentele de împrumut.

Purtătorul de cuvânt a dezmințit, totodată, orice scenariu de instituire a unui control al capitalurilor pentru a opri fluxurile retragerilor din depozitele bancare, care afișează un ritm susținut de cinci luni, chiar dacă ”problemele cu lichidităile sunt cunoscute și creează condiții de asfixie a economiei grecești”.

El a reiterat obiectivul Guvernului de a ajunge la un acord cu creditorii ”la finele lui mai, începutul lui iunie” privind plata întregii sume sau doar a unei părți din cele 7,2 miliarde de euro, intrând în cadrul celui de-al doilea plan de asistență internațională a țarii în curs din 2012.

Grecia, care a recurs deja la fonduri de urgență pentru a plăti cele 750 de milioane către FMI în mai, ar trebui să trimită instituției de la Washington la 5, 12, 16 și 19 junie un total de 1,574 de miliarde de euro. Dar ea are de plătit și funcționarii, și pensionarii, și fondurile de securitate socială, cu circa 2,2 miliarde de euro. Rămâne de văzut cum.


 


 

Alte stiri din Externe

Ultima oră