Potrivit NASA, acest fenomen, vizibil în acele părți ale lumii unde va fi zi, îndeosebi în Europa occidentală, este foarte rar, Mercur trecând prin fața Soarelui de 13 ori într-un secol. Ultima astfel de trecere a avut loc în urmă cu zece ani, în 2006.
Evenimentul astronomic va putea fi urmărit LIVE timp de câteva ore AICI. Fenomenul va începe la 13h12 (ora Europei occidentale) și va lua sfârșit la 20h42.
Pascal Descamps, astronom la Observatorul din Paris, a declarat că, din punct de vedere vizual, "Mercur va da impresia că ronțăie o margine a Soarelui, apoi va traversa încet, ieșind în cealaltă parte".
Potrivit specialistului, fenomenul este "rar fiindcă intervine doar în condițiile unei alinieri aproape perfecte între Soare, Mercur și Pământ".
Planeta Mercur este cea mai apropiată de Soare, aflându-se la o distanță medie de 58 de milioane de kilometri de astru. Mercur are un diametru de numai 4.780 de kilometri și face înconjurul Soarelui în 88 de zile.